Vezi cine este noul şef al Statului Major General

16.jpgGeneralul-maior Ştefan Dănilă a devenit azi noul şef al Statului Major General, el înlocuindu-l în funcţie pe amiralul dr. Gheorghe Marin.

Acesta s-a născut la 14 mai 1965, în Târgu Neamţ, judeţul Neamţ. După absolvirea Liceului Militar „Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu" şi a fost brevetat pilot militar.

În perioada 1987 - 1998, a îndeplinit succesiv funcţii de pilot, pilot şef, instructor de zbor şi comandant patrulă. În perioada 1998-2000, a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea interarme. După terminarea studiilor, a fost numit în funcţia de ofiţer I în biroul operaţii la Grupul 95 Aviaţie Vânătoare, iar din anul 2001, a fost comandant escadrilă la Centrul 95 Trecere pe Avioane Supersonice, apoi la Baza 95 Aeriană. Între anii 2005-2008, a îndeplinit funcţia de şef secţie metodica pregătirii de zbor în Statul Major al Forţelor Aeriene.

În aprilie 2008, a fost numit comandant al Bazei 95 Aeriene, iar în septembrie, acelaşi an, comandant al Bazei (Flotilei) 90 Transport Aerian. A obţinut succesiv calificările de pilot şi instructor de zbor pe avionul de luptă, iar din anul 2009 a început zborul pe avionul de transport C-130 Hercules. La 25 octombrie 2009, a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană. De la 1 octombrie 2010, a început activitatea în Statul Major General, îndeplinind funcţia actuală. La 1 decembrie 2010, a fost avansat la gradul de general-maior.

În anul 2005, a urmat "Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducerea marilor unităţi operative din Forţele Aeriene", la Colegiul de Război, iar în anul 2007, Cursul principal „Probleme actuale ale securităţii naţionale" la Colegiul Naţional de Apărare. În perioada 2006-2009, a fost doctorand în ştiinţe militare, obţinând titlul ştiinţific de doctor în 2009, cu lucrarea „Securitatea aeriană în contextul globalizării".

Pentru activitatea susţinută de-a lungul carierei, a primit următoarele ordine şi distincţii: Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler; Ordinul „Virtutea aeronautică" în grad de Cavaler; Semnul Onorific "În Serviciul Armatei" pentru 20 ani de activitate; Emblema Onoarea Armatei României; Emblema de Onoare a Statului Major General.

Generalul-maior Ştefan Dănilă este căsătorit şi are o fiică.

Sursa: adevarul.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1762

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2452

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2668

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7107

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3416

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3597

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6200

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2729

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5702

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4274

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9450

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4086

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3276

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2702

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2783