Victor Negrescu - „România va deține Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2019“

România va exercita, în perioada 1 noiembrie 2018 – 1 noiembrie 2019, Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), urmare a deciziei celor 14 state membre ale SUERD, a declarat ministrul Victor Negrescu.

„Cu sprijinul premierului Mihai Tudose, România a obținut susținerea celorlalte state membre pentru preluarea acestui mandat important pentru țara noastră, care va coincide cu preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, materializând astfel una dintre prioritățile noastre în context european“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.


Începând cu 1 ianuarie 2018, România va deveni deja parte a Trio-ului de Președinții SUERD, alături de Bulgaria, care deține în prezent Președinția și Ungaria, care a exercitat acest mandat până la 1 noiembrie 2017. În cadrul Trio-ului, România va putea să contribuie la elaborarea și pregătirea documentelor și a reuniunilor SUERD.

„Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării este o inițiativă de succes a României la nivel european, iar noi ne dorim ca această formă de colaborare regională să cunoască o dezvoltare continuă în perioada următoare. Exercitarea Președinției SUERD presupune asumarea de către partea română de responsabilități, în cadrul unui proces de implicare și coordonare pe mai multe paliere. Îndeosebi, aceasta va permite României promovarea la nivel european și regional a temelor și inițiativelor de interes pentru statele din regiunea Dunării, precum și prezidarea reuniunilor și obținerea consensului între statele membre“, a explicat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.


Pe durata mandatului, România va organiza, în colaborare cu Comisia Europeană și cu Programul Transnațional Dunărea, o reuniune a Forumului Anual al SUERD, cu participarea oficialilor din statele membre și a reprezentanților Comisiei, ai instituțiilor europene de profil și ai societății civile. De asemenea, România va găzdui în această perioadă o reuniune a miniștrilor Afacerilor Externe dedicată guvernanței SUERD, va organiza și conduce două reuniuni ale coordonatorilor naționali din statele membre ale SUERD, reuniuni ale coordonatorilor Ariilor Prioritare și ai Grupurilor Directoare, precum şi alte evenimente tematice cu participarea coordonatorilor celor unsprezece arii prioritare ale SUERD și ai Autorității de Management a Programului Transnațional Dunărea.

România, prin ministerele de profil, coordoneaza trei arii prioritare SUERD: navigabilitate (împreună cu Austria), turism și cultură (împreună cu Bulgaria) și riscuri de mediu (împreună cu Ungaria). Între temele principale pe care țara noastră le va promova pe perioada Președinției SUERD menționăm: înființarea Punctului Focal pentru Asistență Tehnică / Danube Strategy Point, crearea unor sinergii între stakeholderii din regiunea Dunării și Comisia Europeană în dezvoltarea clusterelor și consolidarea cooperării și interacțiunii între entitățile participante la SUERD și alte stratgeii macroregionale ale Uniunii Europene.

În perspectiva preluării Președinției SUERD, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, în calitate de instituție cu rol coordonator la nivel național pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a demarat în luna septembrie 2017 o amplă campanie de informare la nivelul celor 12 județe dunărene despre oportunitățile de finanațare pentru proiecte derulate în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Seminariile sunt organizate cu participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, a Coordonatorului Național SUERD și a experților din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Cercetării și Inovării, respectiv a reprezentanților autorităților publice locale. Ministerul Afacerilor Externe profită de ocazie pentru a mulțumi Comisarului European pentru Politica Regională, Corina Crețu, membrilor delegației României din Parlamentul European, reprezentanților Parlamentului României și celorlalte instituții publice pentru sprijinul oferit în realizarea acestui obiectiv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 376

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze

27 Jan 2024 763

Guvernul ungar amenință valorile, instituțiile și fondurile UE, potrivit Parlamentului European

18 Jan 2024 683

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 584

Au intrat în vigoare noi norme UE pentru combaterea fraudei cu TVA

02 Jan 2024 674

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

22 Dec 2023 645

Sancţiuni împotriva Hamas şi a coloniştilor israelieni şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda miniştrilor de externe ai UE

10 Dec 2023 703

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

30 Nov 2023 764

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la Reuniunea Ministerială UE - Balcanii de Vest

13 Nov 2023 639

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (FOTO)

13 Nov 2023 721

SGR La finalul lunii are loc lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare

12 Nov 2023 819

UE, nou apel către TikTok

06 Nov 2023 1085

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

04 Nov 2023 729

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 712

Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant în vederea unei mai bune conectări a Republicii Moldova cu UE

26 Oct 2023 773