Victor Ponta - Nu trebuie să ne sperie creşterea economică record

Fostul premier Victor Ponta anticipează că nu există riscul „supraîncălzirii” economiei româneşti. În acelaşi timp, afirmă că avem de recuperat la anumite capitole, printre care şi absorbţia de fonduri europene.
 
„1. Nu trebuie să ne sperie creşterea economică record pentru că nu seamănă deloc 2016 cu 2008!
 
- atunci creşterea a fost pe credite bancare total imprudente, pe boomul speculativ al preţurilor la imobiliare şi pe supermarketuri care vindeau produse de larg consum pe credit cu buletinul - nimic din această nu mai există acum (economie competitivă, creşterea constanţa a producţiei industrials, exporturi record, investiţii private pe termen lung, credite bancare cu grad foarte mare de siguranţă şi performanţă, inflaţie şi curs de schimb stabil)
- atunci creşterea s-a simţit la puţini privilegiaţi / acum cea mai mare parte a populaţiei a beneficiat şi a simţit în buzunar şi în nivelul de viaţă fiind mult mai uniform repartizată
- atunci fondurile europene erau aproape zero şi investiţiile publice la fel / în 2015 am primit de la UE 5 miliarde euro nerambursabili şi investiţiile totale au fost aproape 7% din PIB
- atunci singură măsură introdusă a fost cota unică de 16%/ acum este un pachet fiscal şi economic complex (scutire de impozit pe profit reinvestit, scădere CAS, scădere TVA, impozit pe dividende 5%, creştere salariu minim)
- în 2008 România pierdea locuri de muncă (prin migraţia în ţările UE) acum numai în trimestrul I din 2016 s-au înregistrat fiscal încă 200.000 de noi locuri de muncă
- atunci criză mondială a fost declanşată de căderea sistemului bancar din SUA / acum nu pare să existe pe termen scurt o situaţie similară
 
2. trebuie să fim îngrijoraţi şi să sperăm că anul 2017 nu va semăna cu 2010 (deşi elemente de similitudine există):
- un guvern incompetent, nelegitim, impopular, fără nicio viziune economică, bazat doar pe sprijinul Preşedintelui şi al "Sistemului" de propagandă (s-a schimbat practic doar numele " beneficiarului", nemaifiind Băsescu, ci Iohannis
- catastrofă de la absorbţia fondurilor europene - ZERO în 2016 cu perspective la fel de rele în 2017 (lipsa banilor veniţi în ţară nu poate fi compensată prin circul făcut de miniştrii cu "gură mare" şi zero performanţă)
- lipsa totală a oricăror investiţii publice, blocate de reticebta funcţionarilor de a mai semna documente, proceduri, licitaţii - teroarea produsă de perspectiva răspunderii penale pentru orice decizie duce la fugă de "semnătură" şi preferinţă pentru tărăgănarea birocratică
- Europa este într-un moment economic şi politic extrem de negativ şi România este inevitabil afectată de această situaţie

- în regiunea noastră tensiunile politice sunt la un maxim istoric / izolarea noastră produsă de incapacitatea liderilor politici actuali din România de a dezvoltă parteneriate cu vecinii din Regiune este extrem de dăunătoare pe termen mediu şi lung
 
În concluzie - 2008 nu seamănă deloc cu 2015, 2009 seamănă oarecum cu 2016 - să sperăm că 2010 nu se va repetă în 2017!!!!", a scris, pe Facebook, Victor Ponta.  



Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 591

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 942

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 896

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 991

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1486

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1445

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1401

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2259

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2601

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3424

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3667

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4158

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3325

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5524

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2052