Viorica Dăncilă a participat la Marșul Internațional al Vieții, în Polonia

În data de 2 mai 2019, prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat la Marșul Internațional al Vieții, eveniment educațional anual, organizat în Polonia, și la Ceremonia comemorativă, alături de lideri ai comunității internaționale, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai cultelor religioase, organizații de studenți si copii.

Împreună cu delegația oficială condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă au mai participat la acest eveniment David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România, precum şi Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și Fondator al Complexului Educațional Laude-Reut, împreună cu un grup de copii din Romania.

Participarea la marș, care presupune parcurgerea, pe jos, a distanței de la Auschwitz la Birkenau a fost precedată de rostirea unui discurs, în cadrul părții oficiale a evenimentului, precum și de o întrevedere cu o delegație de elevi din România care a participat la eveniment.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a menționat, în cadrul acestui moment, că evenimentele tragice cu caracter antisemitic din ultimii ani în Europa ne demonstrează cât de important este să identificăm cu claritate căile prin care putem să prevenim antisemitismul și cât de actuale sunt prioritățile pe care România le-a promovat pe durata deținerii Președinției IHRA (martie 2016 – martie 2017)  și anume: consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării.

Șeful Executivului a reafirmat angajamentul constant al României în lupta împotriva antisemitismului,  evidențiind, în același timp, implicarea Complexului Educațional Laude-Reut din București în derularea unor proiecte educaționale destinate tinerei generații.

În context, a prezentat demersurile autorităților române în planul comemorării şi cercetării Holocaustului, precum şi al combaterii antisemitismului, care au urmărit, cu precădere, reconcilierea cu trecutul recent al României prin dezvoltarea programelor educaționale despre Holocaust destinate învățământului preuniversitar şi universitar, protejarea moștenirii culturale evreiești, combaterea antisemitismului şi a altor forme de rasism şi xenofobie.

Cu această ocazie, a făcut un apel pentru consolidarea educației tinerei generații pentru ca aceasta să poată fi capabilă să denunțe și să combată orice formă de extremism, intoleranță, rasism sau antisemitism, aceasta fiind un obiectiv absolut necesar pentru a putea modela un viitor democratic.

Totodată, premierul român, a amintit, în context, că prioritățile României în calitate de Președinție a Consiliului UE includ, în cel de-al patrulea pilon, Europa valorilor comune, teme legate de combaterea rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului, antisemitismului și descurajarea discursului bazat pe ură şi a amintit cele două evenimente internaționale organizate de Președinția română pe tema combaterii antisemitismului la nivel european și la nivel național, inclusiv prin promovarea unui proiect care vizează înființarea unui muzeu memorial al Holocaustului. 

Premierul român a participat, de asemenea, la ceremonia comemorativă de la Birkenau, care a încheiat Marșul Internațional al Vieții, eveniment dedicat memoriei evreilor din Balcani și Europa de Est, victime ale Holocaustului.

Printre cei care au luat cuvântul la ceremonie s-au aflat Bartolomeu I, Arhiepiscop de Constantinopol și Patriarh Ecumenic și Yitzhak Herzog, președintele Agenției Evreiești pentru Israel.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3231

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2809

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3316

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3292

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2028

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2342

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15725

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3442

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2547

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2451

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040