Viorica Dăncilă, discuţii cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans, la Strasbourg

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut marți, 2 octombrie, cu prilejul vizitei sale la Strasbourg, o întrevedere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

La întrevedere au participat miniștrii Rovana Plumb și Tudorel Toader, precum și Dan Nica, europarlamentar.

În cadrul discuțiilor, desfășurate într-o atmosferă constructivă, au fost abordate teme aflate pe agenda europeană, precum și pe cea a dezbaterilor actuale din cadrul Parlamentului European. În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat intenția României de a acționa pentru promovarea interesului european și pentru asigurarea unui mandat de succes care să evidențieze importanța unității și evitarea diviziunilor la nivel european. A exprimat dorința ca dezbaterea de mâine din Parlamentul European, să fie argumentată și constructivă.


De asemenea, oficialul român a reiterat susținere pentru prioritățile legislative pe care Comisia Europeană le-a prezentat recent. A salutat dialogul cu Comisia Europeană și a subliniat necesitatea unei coordonări strânse între România și Comisia Europeană pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în interesul tuturor, pentru consolidarea proiectului european.

În cadrul întrevederilor au fost abordate aspecte privind modificările aduse legilor justiției din România, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informații și diferite instituții judiciare din România.

Cu privire la evoluțiile din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, au fost abordate aspecte legate de evaluările cuprinse în rapoarte, primul-ministru arătând că acestea nu reflecta în întregime realitatea în domeniu. Premierul român a reiterat deschiderea de a continua consultările cu Comisia de la Veneția.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2730

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2935

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3267

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2834

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2037

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1537

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3344

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3334

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2062

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2361

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15753

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3469

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2574

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2477

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5072