Viorica Dăncilă, față în față cu președintele Adunării Parlamentare a Republicii Coreea, Moon Hee-sang

Astăzi, 11 octombrie 2018, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut o întrevedere cu președintele Adunării Parlamentare a Republicii Coreea,  Moon Hee-sang.

Convorbirile, desfășurate într-o atmosferă cordială, au atins o gamă largă de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale.

Prim-ministrul român a salutat vizita înaltului demnitar coreean, care confirmă dinamica pozitivă a dialogului politic bilateral, atât pe linie guvernamentală, cât și parlamentară.

Șeful Executivului a evidențiat atenția deosebită pe care Guvernul român o acordă implementării Parteneriatului Strategic dintre România și R. Coreea, încheiat în anul 2008, în toate domeniile sale prioritare, cu accent pe promovarea cooperării economice.

Premierul Viorica Dăncilă a exprimat interesul pentru concretizarea unor proiecte investiționale ale companiilor sud-coreene în România.

În acest context, a arătat că, pe de o parte, ritmul înalt de creștere al economiei românești,  atractivitatea mediului investițional și, pe de altă parte, economia în expansiune a Republicii Coreea, precum și cadrul favorabil conferit de Acordul de Liber Schimb UE - R. Coreea creează oportunități pentru o cooperare consolidată în planul comerțului și investițiilor.

Șeful Executivului a evidențiat, de asemenea, buna cooperare a celor două state în forurile multilaterale, exprimând aprecierea pentru sprijinul pe care R. Coreea îl acordă candidaturii României pentru aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Totodată, în contextul viitoarei Președinții a Consiliului UE, a reafirmat angajamentul  României de a sprijini consolidarea cooperării UE – Republica Coreea.

Președintele Adunării Parlamentare a Republicii Coreea vizitează România, la invitația președintelui Senatului României, în perioada 10-13 octombrie 2018, în contextul marcării a 10 ani de la instituirea Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Coreea.

România a fost prima țară din UE care a stabilit relaţii la acest nivel cu Republica Coreea, la 8 septembrie 2008. Republica Coreea a fost primul stat din Asia cu care țara noastră a stabilit relaţii de parteneriat și rămâne, până astăzi, singurul partener strategic al României din Asia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3228

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2805

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3312

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3292

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2026

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2339

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15724

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3438

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2544

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2451

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040