Viorica Dăncilă, prezentă la un forum de afaceri organizat la Doha, Statul Qatar

Prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, a prezidat astăzi, 7 noiembrie 2018, un forum economic organizat la Doha, cu prilejul vizitei sale oficiale în Statul Qatar. Evenimentul a reunit numeroși oameni de afaceri qatarezi, a căror delegație a fost condusă de prim vice-președintele Camerei de Comerț și Industrie din Qatar, domnul Mohammed bin Ahmed Bin Towar Alkuwari.

Forumul economic a urmărit promovarea proiectelor în parteneriat public-privat aprobate de Guvernul României, precum și analizarea perspectivelor cooperării bilaterale româno-qatareze, cu accent asupra colaborării economice și investiționale. Premierul român a punctat interesul de a aprofunda și diversifica raporturile economice, inclusiv prin consolidarea relațiilor între mediile de afaceri din cele două state. 

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat recenta reglementare și implementare a legii parteneriatului public-privat, care deschide noi oportunități de cooperare economică între România și partenerii săi.

Șeful Executivului român a evidențiat faptul că Statul Qatar este un partener comercial important al României în regiunea Golfului, sens în care a prezentat principalele oportunități de investiții din România.

Totodată, a încurajat activ oamenii de afaceri qatarezi să investească în sectoarele de interes din țara noastră, precum infrastructura, agricultura, turismul și sănătatea, prezentând o serie de proiecte prioritare. În acest sens, premierul român a evocat poziția geo-strategică a țării noastre și parcursul ascendent al economiei românești, din ultimii ani, ca argumente care să susțină atractivitatea pieței investiționale românești.

Prim vice-președintele Camerei de Comerț și Industrie din Qatar a subliniat relația bilaterală foarte bună dintre cele două state, de la stabilirea relațiilor diplomatice, în 1990. Acesta a menționat deschiderea părții qatareze pentru stimularea relațiilor investiționale și dorința de creștere a schimburilor comerciale dintre cele două state.

Mohammed bin Ahmed Bin Towar Alkuwari a prezentat, totodată, modul în care autoritățile de la Doha au reușit să transforme blocada economică impusă Qatarului, în 2017, într-o modalitate de stimulare a creșterii economice. Astfel, prin extinderea rutelor maritime, prin interconectarea porturilor și prin impulsionarea oamenilor de afaceri spre realizarea de investiții în sectorul industrial, Qatarul a reușit să creeze noi unități de producție și să sporească oportunitățile de investiții pentru partenerii străini.

În final, atât prim-ministrul român, cât și prim vice-președintele Camerei de Comerț și Industrie din Qatar au adresat invitații oamenilor de afaceri, de a vizita România, respectiv Qatar, pentru a se convinge de potențialul de cooperare existent între cele două state, exprimându-și, totodată, convingerea că forumul economic va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale și a investițiilor reciproce dintre cele două state.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2670

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3228

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2805

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 1995

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1509

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3312

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3292

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2026

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2339

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15724

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3438

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2544

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2451

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5040