Viorica Dăncilă "Suntem angajați să asigurăm o Președinție eficientă și pragmatică a Consiliului Uniunii Europene"

Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a primit joi, 11 octombrie 2018, la Palatul Victoria, pe Martin Selmayr, Secretarul General al Comisiei Europene și pe Clara Martinez Alberola, șef de cabinet al Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Înalții funcționari europeni se află la București într-o vizită care se derulează tradițional în statul membru al Uniunii care se pregătește să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Vizita este înscrisă în calendarul dens de dialog al Guvernului României cu partenerii europeni, state membre sau instituții europene, din semestrul al doilea al acestui an. 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a trecut în revistă stadiul avansat al procesului intern de pregătire a viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în primele șase luni ale anului viitor și a exprimat aprecieri pentru sprijinul acordat de Comisia Europeană.

Șeful Executivului a reafirmat, cu acest prilej, angajamentul României de a asigura o Președinție eficientă și pragmatică a Consiliului Uniunii Europene, capabilă să răspundă provocărilor cu care se confruntă Uniunea în această perioadă.

Premierul Dăncilă a reamintit obiectivul asumat de România de a pune cetățeanul european în prim-planul activității sale, pe perioada exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, într-un efort coerent de a răspunde, prin rezultatele pe care le vom obține, așteptărilor celor peste 500 milioane de locuitori ai Uniunii.

De asemenea, a subliniat necesitatea menținerii unității statelor membre, idee ce se regăsește și în motto-ul Președinției României la Consiliul UE: „Coeziunea, o valoare comună europeană”.

În cadrul discuțiilor a fost evocat contextul particular în care România își va exercita mandatul, a cărui dinamică va fi marcată de dezbaterea privind viitorul Europei, de organizarea alegerilor pentru Parlamentul European în luna mai 2019, de momentul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și de negocierile privind noul cadru financiar multianual.

În cadrul reuniunii, Secretarul General al Comisiei Europene, Martin Selmayr, și Clara MartinezAlberola, șeful de cabinet al Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au apreciat stadiul pregătirilor făcute la nivelul Guvernului pentru preluarea și exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Întâlnirea prim-ministrului cu înalții funcționari europeni a fost urmată de o reuniune a membrilor Guvernului dedicată pregătirii Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, la care oficialii europeni au fost invitați să participe.


În cadrul acesteia, ca și pe parcursul discuțiilor care au urmat în seria de întâlniri separate ale reprezentanților Comisiei Europene cu o parte a membrilor Guvernului României, au fost abordate principalele dosare europene aflate în negociere la nivel comunitar, care se vor regăsi pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2723

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2923

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3261

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2829

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2026

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1535

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3336

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3325

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2056

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2357

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15747

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3464

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2565

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2476

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5070