Zanfir Iorguș, chemat în instanță de Consiliul Local și Primăria Mangalia

 
Pe rolul Judecătoriei Mangalia, a fost înregistrat, ieri, dosarul cu numărul 2906/254/2014/a1, la secția civilă, având ca obiect „reexaminare anulare cerere”.

Reclamanții sunt Consiliul Local Mangalia, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, și Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Mangalia. Pârâtul este Zanfir Iorguș.

Reamintim că Zanfir Iorguș, fostul primar al municipiului Mangalia, a devenit de curând preşedinte interimar al PSD Mangalia, după ce a părăsit PDL. Alături de el au migrat la PSD și un număr de șase consilieri locali. Este vorba despre consilierii Paul Foleanu, Vasile Iorga, Linica Stan, Lucian Popescu, Laura Cârlan şi Levent Beghin.

Zanfir Iorguş, fost primar al municipiului Mangalia vreme de trei mandate şi fost parlamentar PDL în mandatul 2008-2012, și-a motivat decizia, eplicând că nu ar exista o atmosferă normală în administraţia locală din Mangalia. Noii social-democraţi din Mangalia - Iorguş şi cei şase consilieri locali - au trecut în tabăra PSD, profitând de prevederile ordonanţei privind migrația politică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1027

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 572

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 376

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 442

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 976

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 298

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 476

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1604

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 450

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1944

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 458

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 279