Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sesizate

În data de 27.09.2018, în intervalul orar 06.00- 24.00, polițiștii locali au acționat pentru descurajarea și prevenirea faptelor antisociale de pe raza competență și în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, modului în care se intervine în domeniul public, etc.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, în urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali au fost aplicate 191 amenzi contravenționale în valoare totală de 40.645 lei.

Câteva din faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:

Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 17 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială, etc.
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 70 sancțiuni contravenționale și 141 puncte de penalizare pentru opriri/staționări neregulamentare efectuate în municipiul Constanța de către conducătorii auto grabiți și care blochează de cele mai multe ori traficul rutier.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 51 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 38 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei.
 H.C.L nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 2 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 3  sancțiuni contravenționale.

În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.

”Activități similare se vor desfășura și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat public civilizat.
Numai împreună putem asigura un mediu curat și sanătos în municipiul Constanța” - au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Sursa foto: Politia locala Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 385

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 777

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 446

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 404

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 547

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 493

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 626

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 684

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 623

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 713

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 456

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 577

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 883

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1100

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 820