Zeci de cetățeni străini în situații ilegale depistați în luna ianuarie de polițiștii de la Imigrări. Cei mai mulți găsiți în București și județul Constanța

Polițiștii de imigrări, în urma acțiunilor întreprinse în cursul lunii ianuarie a.c., au depistat 170 de cetățeni străini în situații ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 34 de persoane, iar 46 de societăți comerciale nu respectau regimul juridic privind angajarea străinilor. De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de aproximativ 400.000 lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil.
 
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.
 
Potrivit unui comunicat transmis de IGI, în perioada 01-31 ianuarie a.c., la nivel național, au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
 
În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 170 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Arad, Dolj, Constanța și Iași. 15 desfășurau activități lucrative fără forme legale, iar 86 se aflau în ședere ilegală.
 
Din totalul persoanelor depistate, 32 au primit decizii de returnare de pe teritoriul României, 58 îndeplineau condițiile de prelungire a dreptului de ședere și au fost puse în legalitate, 12 au solicitat o formă de protecție internațională după depistare, o persoană a fost tolerată, iar pentru celelalte s-au dispus alte măsuri. 
 
Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 34 de cetățeni străini, iar pentru 20 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 

”De asemenea, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 132.325 de lei, iar 46 de societăți comerciale, au primit amenzi în valoare de 266.200 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicabil străinilor angajați.
 
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului” - au mai transmis reprezentanții IGI.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 399

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 324

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3816

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 689

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 633

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 634

Peste 10.000 de cereri de azil înregistrate în anul 2023 de polițiștii de la Imigrări

26 Jan 2024 633

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 618

Oficial de la Imigrări! Se simplifică procedurile și sarcinile administrative care revin în sarcina angajatorilor

23 Jan 2024 577

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 815

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 593

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 595

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 665

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 627

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 628