Zeci de dosare penale întocmite de poliţiştii de la transporturi în ultima săptămână

În urma acțiunilor derulate de Poliția Română, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 45 de dosare penale, iar 11 persoane au fost depistate în flagrant delict. 

În perioada 4 – 11 ianuarie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au acționat, la
nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 386 de stații de cale ferată şi au patrulat în 364 de trenuri de călători. De asemenea, au acționat pentru combaterea pescuitului și comerțului ilegal, migrației ilegale și contrabandei.

Pe parcursul acțiunilor, au fost depistate 5 persoane date în urmărire națională sau internațională, 2 minori lipsiți de supraveghere și 6
persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.

În total, au fost întocmite 45 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, falsuri
și uzuri de fals, pescuit ilegal și pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost depistate în flagrant delict 11 persoane, iar o altă persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni a fost identificată. Au fost reținute pentru 24 de ore 5 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni.

Totodată, pentru faptele ilicite constatate în urma efectuării acțiunilor au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.635 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 263

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 426

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 599

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea - Ploiești

23 Apr 2024 310

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 371

Centrul INFOTRAFIC 15 transporturi agabaritice, astăzi. Unul vizează Agigea!

22 Apr 2024 332

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul Agigea RORO PTF-București IMGB

22 Apr 2024 359

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumurile din județul Constanța

21 Apr 2024 492

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 454

Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea RORO PTF - București IMGB

20 Apr 2024 374

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 598

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 563

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 Apr 2024 259

Două transporturi agabaritice vor circula pe ruta Agigea RORO PTF-IMGB

15 Apr 2024 460

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

15 Apr 2024 478