Zeci de mii de români au semnat petiţia prin care îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să respingă cererea de revocare a procurorului şef al DNA

Peste 65 de mii de oameni au semnat petiția prin care o susțin pe șefa Direcției Naționale Anticorupție și îi cer președintelui Klaus Iohannis să respingă cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea instituției.
 
Numărul celor care semnează petiția crește considerabil de la o oră la alta. Potrivit iniuţiatorilor petiţiei, într-o singură zi, peste 60.000 de oameni au semnat-o, iar numărul lor este tot mai mare. Inițiată imediat după declarațiile ministrului Justiției, petiția a adunat, până sâmbătă la prânz, peste 65.500 de semnături. Petiția va ajunge luni la Palatul Cotroceni, timp în care se adună tot mai multe semnături. Șeful statului nu va putea ignora dorința zecilor de mii de români care s-au implicat până acum în campania Declic.
 

“Declarațiile ministrului Justiției ne-au făcut să retrăim angoasa momentului OUG 13. Este mai clar ca niciodată că agenda Guvernului este făcută de penalii corupți. Discursul ministrului Tudorel Toader nu a fost bazat pe argumente juridice care să demonstreze că Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a încălcat legea”, a declarat directorul executiv Declic, Tudor Brădățan.

 
Comunitatea Declic cere un aviz corect din partea Consiliului Superior al Magistraturii și o decizie dreaptă a șefului statului.
 
În decizia sa, președintele Klaus Iohannis trebuie să țină cont și de rapoartele MCV, care au arătat de fiecare dată progresele făcute de procurorii DNA.  De altfel, Comisia Europeană a reacționat imediat după anunțul făcut de ministrul Justiției, că a declanșat procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi. Reprezentanții Comisiei au anunțat că urmăreșc cu îngrijorare ultimele evoluții și că lupta împotriva corupției, dar și independența sistemului judiciar, sunt elemente fundamentale pentru o Românie puternică în cadrul UE.
 
Petiţia poate fi semnată AICI

Sursa foto: DNA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Aer pentru Constanța. Promenadă, nu șosea de coastă“! Petiție inițiată de USR Constanța

18 Jan 2024 966

Constănțeanul supărat De 7 ani se luptă pentru un loc de parcare pentru persoane cu handicap. Primarul Constanței, reclamat la Avocatul Poporului! (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1243

Petiție online lansată de USR prin care le cere românilor că spună „NU Creșterii Taxelor!"

14 Aug 2023 1338

Constănțeanul supărat. Între case au răsărit blocuri Locuitorii din Palazu Mare cer suspendarea PUZ-ului din cartier și îi cheamă pe edilii orașului la discuții!

05 Jul 2023 2148

ZIUA LIVE Stelian Ion, despre petiția prin care USR Constanța îi cere demisia primarului Chițac (VIDEO)

25 May 2023 1450

ZIUA LIVE. Câți constănțeni au semnat petiția prin care USR Constanța îi cere demisia primarului, Vergil Chițac?

24 May 2023 1816

Sute de persoane au semnat petiția inițiată de USR Constanța prin care invită cetățenii să îi ceară demisia primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

20 May 2023 1192

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră tardivă și inutilă petiția USR prin care se cere demisia primarului Chițac

18 May 2023 1319

Petiție inițiată de USR Mangalia. Vor să afle cum sunt folosiți banii împrumutați de Primăria din sudul litoralului pentru următorii 15 ani

07 Dec 2022 1616

Petiție pentru înființarea unui parc memorial pentru animalele de companie în zona Dobrogea

05 Dec 2022 2161

Petiție. Peste 1000 de persoane cer plata drepturilor pentru urmașii strămutaților din Bulgaria, Ardealul de Nord și Basarabia

04 Dec 2022 15253

Petiție pentru înființarea unei linii de transport în comun între Constanța și baza Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“

26 Oct 2022 5456

Definitivat 2022 Probleme cu subiectele la proba de matematică susținută de învățători. A fost lansată petiție pentru notarea corectă (DOCUMENTE)

21 Jul 2022 12003

Editorial „Coronițele“ premianților îi traumatizează pe ceilalți elevi? Ar trebui sau nu eliminată recompensarea elevilor cu rezultate bune?

18 Jun 2022 2045

Constănțeanul supărat. Prefectul a sesizat neconformități la Regulamentul de acces în Zona Peninsulară și așteaptă Consiliul local să modifice HCL 294/2021

11 Apr 2022 2170