Războiul sirian Zeci de morţi, printre care şi copii, în raidurile aeriene din Siria

 
În nord-vestul Siriei, în oraşele Idleb (capitala provinciei cu același nume), Saraqeb și Kafr Awid, toate aflate sub controlul rebelilor și al jihadiștilor care luptă împotriva armatei fidele președintelui Bashar Al-Assad, au avut loc, sâmbătă, mai multe raiduri aeriene, ce s-au soldat cu zeci de morţi. Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, în urma acestor raiduri, cel puțin 48 de civili, printre care nouă copii, și-au pierdut viața, iar alte zeci de persoane au fost rănite. Se pare că printre răniţi există şi oameni care se află în stare foarte gravă.
Zonele aflate sub controlul rebelilor și jihadiștilor au fost bombardate în numeroase rânduri de raiduri aeriene în această provincie, țintă de asemenea a elicopterelor armatei care au aruncat butoaie cu explozivi. Regimul sirian a suferit în ultimele luni o serie de înfrângeri militare, printre care pierderea orașelor Idleb și Jisr al-Shughur, după victorii succesive obținute timp de peste un an în fața rebelilor care din 2011 încearcă să îl răstoarne de la putere. “Provincia Idleb se află în apropiere de granița cu Turcia - țară favorabilă rebeliunii și ostilă lui Bashar Al-Assad - și de provincia Latakia - bastion al regimului”, scrie AFP.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.