Zeci de persoane date în urmărire depistate de polițiști săptămâna aceasta. Printre acestea sunt și minori

În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 240 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
 
Potrivit Poliției Române, Direcţia de Investigaţii Criminale a Poliției Române organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.
 
În perioada  5 - 11 ianuarie a.c., poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 157 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 114 minori.
 
De asemenea, au fost depistate 83 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 65 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 7 aveau mandate de arestare preventivă, 8 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare și 3 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanța a dispus Un tânăr de 19 ani a ajuns în Centrul Educativ Târgu Ocna. Iată motivul

31 Mar 2024 512

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 678

Mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat din Constanța. Ce acuzații i se aduc

27 Mar 2024 656

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional

10 Jan 2024 786

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști

07 Jan 2024 632

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști la nivel național. Peste 850 dintre persoanele dispărute sunt minore

10 Dec 2023 660

În cursul zilei de ieri au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional

11 Nov 2023 636

IGPR Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști

04 Nov 2023 739

Poliția Română În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.300 de cazuri! Aproape 900 de permise de conducere au fost reținute

02 Oct 2023 767

MAI 18 de persoane urmărite național sau internațional depistate în ultimele 24 de ore

26 Aug 2023 848

MAI 22 de persoane urmărite, depistate în ultimele 24 de ore

29 Jul 2023 836

Poliția Română 85 de persoane urmărite la nivel național, depistate în ultima săptămână

05 Feb 2023 980

Craniul unei femei născute în Constanța, găsit în Germania!

04 Aug 2022 2162

Polițiștii au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional. în ultima zi

22 May 2022 1472

Misiuni de aducere în țară și predare a persoanelor urmărite internațional

01 Mar 2020 1637