Zilele carierei Rompetrol la Universitatea Ovidius

KMG Rompetrol susține în perioada 2-3 aprilie în cadrul Universității Ovidius un eveniment dedicat studenților și masteranzilor care doresc să urmeze programe de internship în cadrul companiilor Rompetrol Rafinare (complex rafinărie și petrochimie), Rompetrol Quality Control şi Rominserv.

“KMG Rompetrol este una dintre primele companii din România care a inițiat programe de internship și care a susținut transferul de know-how de la specialiștii săi către studenți sau absolvenți la început de carieră. Organizarea acestui eveniment în cadrul Universității Ovidius vine să întărească angajamentul Grupului față de calitate și leadership în educație, oferind studenților posibilitatea de a urma programe de practică menite să le susțină dezvoltarea și să-i formeze ca profesioniști. În ultimii 10 ani peste 450 de absolvenţi de studii superioare şi medii au urmat programul de Internship, dintre care 120 persoane şi-au început cariera pe platforma Petromidia”, declară Sorin Graure, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Pe parcursul celor două zile, studenții din cadrul facultăților cu specializările chimie industrială, informatică, prelucrarea petrolului, inginerie civilă, electrică şi energetică, finanţe-contabilitate, vor întâlni managerii Grupului pentru a afla trendurile industriei de petrol și gaze, profilul Rompetrol și al angajaților săi.

Cei peste 100 de studenți care vor participa la workshopuri și simulări de interviuri au ocazia de a discuta cu specialiștii în resurse umane și de a fi beneficia de un serviciu personalizat, gratuit de consiliere în carieră.

KMG Rompetrol este un contribuabil major la nivelul județului Constanța, cu un impact economic și social semnificativ, și peste 2000 de angajați pe platforma Petromidia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 557

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 520

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1698

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1526

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 697

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 613

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 804

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 754

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 899

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 727

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 684

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3742

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 773

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 734

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4335