Ziua de 15 ianuarie, Zi a Culturii Naționale

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.
 
Camera Deputaților a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naționale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, notează Agerpres. În expunerea de motive a inițiatorilor se arată: „Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național''.
 
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie -Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
 
Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.  
 
Sursa foto: ziarulmetropolis.ro     

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României decorat de președintele României cu prilejul Zilei Culturii Naționale

15 Jan 2024 931

15 ianuarie, data la care este celebrată Ziua Culturii Naționale și este omagiat poetul național Mihai Eminescu

15 Jan 2024 1941

„Ziua Culturii Naționale”, celebrată și de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

14 Jan 2024 727

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” „Eminescu altfel”, spectacolul care celebrează Ziua Culturii Naționale

14 Jan 2024 639

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2024 615

Eveniment "Anton Pann" la Biblioteca Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

13 Jan 2024 738

Teatrul de Stat Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată prin spectacolul „Maria Tănase. O poveste”

13 Jan 2024 777

Ce activități pregătește Muzeul de Artă Constanța de Ziua Culturii Naționale

12 Jan 2024 855

Ziua Culturii Naționale Recital de poezie și jazz la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari

11 Jan 2024 1002

Concert și spectacol de balet la Teatrul „Oleg Danovski” Constanța de Ziua Culturii Naționale

10 Jan 2024 952

LIVE VIDEO+TEXT Muzeul de Artă Constanța organizează un amplu eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Naționale (GALERIE FOTO)

15 Jan 2023 2105

Trei ani de când Cazinoul din Constanța a reînceput să respire viață (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2023 2850

Nicolae Ciucă, de Ziua Culturii Naționale- „Omagiez memoria tuturor creatorilor români din toate timpurile“

15 Jan 2023 954

Mihai Lupu, de Ziua Culturii Naționale „Instituția pe care o reprezint va promova în continuare cultura și arta dobrogeană și națională“

15 Jan 2023 935

Ziua Culturii Naționale 2023. Evenimente la Constanța și Tulcea

15 Jan 2023 1710