Ziua Dobrogei, sărbătorită la Monumentul Independenței din Tulcea (galerie foto)

Miercuri, 14 noiembrie 2018, la Monumentul Independenței, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea au participat la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu Patria Mamă.
 
Cu acest prilej, a avut loc un ceremonial militar și religios și au fost depuse coroane de flori din partea Consiliului Județean, a Instituției Prefectului, prin prefectul Lucian Furdui, a Primăriei Municipiului, prin viceprimarul Andaluzia Luca, a altor instituții și asociații.
 

 „Cu 140 de ani în urmă, principele Carol I, alături de guvernul condus de IC Brătianu și ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, lansa „Proclamația către Dobrogeni” și „Înaltul ordin de zi” către armată. În aceeași zi, după aproape jumătate de secol de ocupație otomană, importante unități românești soseau la Tulcea – capitala de atunci a provinciei, fiind primite cu entuziasm de către o populația multietnică, dar liberă și  dornică să-și construiască viitorul. Acesta a fost momentul săvârșirii unui act istoric ireversibil. Integrarea Dobrogei în întregul românesc era, de fapt, urmarea firească a unei îndelungate evoluții istorice, a opțiunii exprimate de majoritatea populației din Dobrogea, la care se adăugau jertfele oferite de România în Războiul Otoman.
 
Ca și celelalte Provincii ale României de azi, Dobrogea își continuă dezvoltarea armonioasă, bucurându-se în ultimii ani de numeroasele beneficii oferite de integrarea României în UE și de accesarea unor importante fonduri prin programe Operaționale Comune sau Programe Transfrontaliere.
 
Este un privilegiu, un motiv de bucurie, dar și de responsabilitate pentru cetățenii județelor Tulcea și Constanța de a fi uniți și de a onora mai departe spiritul de învingător al înaintașilor ducând numele și prestigiul regiunii noastre la înălțimea idealului românesc de progres și prosperitate.
 
În acest sens, Actul de promisiune civică pe care l-am semnat, la Constanța, în urmă cu două săptămâni, trebuie să constituie o garanție și o legătură mai mult decât temeinică pentru construirea unui viitor generos în beneficiul ambelor părți.

Doresc să închei prin a adresa tuturor dobrogenilor, la ceas aniversar, un călduros salut, împreună cu sincera urare de sănătate, prosperitate și pace. La mulți ani!“, a declarat președintele Horia Teodorescu.


Sursa foto: Consiliul Județean Tulcea 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 290

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 573

Spectacolul aniversar "Glasul Străbunilor - 10 ani", la Jijila, județul Tulcea (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 640

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat noul port turistic din Jurilovca (VIDEO)

10 Feb 2024 849

La Tulcea Ceremonie militară şi religioasă la Cimitirul Eroilor, cu ocazia Zilei Naţionale a României

01 Dec 2023 729

Ziua Națională a României, marcată la Tulcea (FOTO)

01 Dec 2023 717

#Dobrogea145 Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2023 874

Licitații Tulcea Primăria Murighiol, contract cu firma președintelui CJ Tulcea, Horia Constantinescu, pentru sistemul de canalizare. Cu ce firme va lucra Condor SRL (DOCUMENT)

13 Nov 2023 1210

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1420

Licitații Tulcea Condor SRL, firma președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu, contract împreună cu alte firme pentru sistemul de apă din comuna Horia (DOCUMENT)

08 Jul 2023 1903

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA, în vizită la Tulcea

08 Jun 2023 1280

Constanța retrocedată! S-a terminat judecata în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța. Urmează decizia finală

23 Jan 2023 13440

Înființare canalizare în sat Vișina Condor SRL, firma președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu, printre câștigătoarele unei licitații la Jurilovca (DOCUMENT)

14 Jan 2023 2660

#Dobrogea144 Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2022 1961

Constanța retrocedată! Curtea Supremă menține sechestrul în dosarul celor 25 de hectare din Anadalchioi

22 Oct 2022 5096