Ziua Forţelor Aeriene

La 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în 1913 pionierii aviației alegându-l pe Sfântul Ilie ca ''patron al aviației''. În aprilie 1964, ziua de sărbătorire a Aviației Române a fost schimbată cu data de 17 iunie, când se aniversează primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un aparat proiectat și construit de el (4/17 iun. 1910). După anul 1990, Ziua Aviației se sărbătorea în ambele zile, acest lucru clarificându-se abia în anul 2004, când aviatorii români au revenit la celebrarea ''Zilei Aviației'' de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.
 
Conform site-ului oficial al Statului Major al Forțelor Aeriene, în 1915 a luat ființă Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare. În perioada 1919-1923, organul de conducere a aviației era Direcția Superioară a Aeronauticii, din cadrul Ministerului de Război. În 1924, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Ministerul Armatei, în cadrul căruia a funcționat, din 1930, Comandamentul Apărării Antiaeriene. În 1932, Inspectoratul General al Aeronauticii și-a schimbat denumirea în Subsecretariatul de Stat al Aerului, în compunerea căruia au funcționat Comandamentul Forțelor Aeriene și Comandamentul Apărării Teritoriului. La 13 noiembrie 1936, a luat ființă Ministerul Aerului și Marinei, în cadrul căruia își desfășura activitatea Comandamentul Forțelor Aeriene, ce avea în subordine Comandamentul Apărării Contra Aeronavelor și Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.
 
Începând cu 1 aprilie 1950, aviația militară s-a denumit Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul — Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM), pentru ca, la 12 septembrie 1956, Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Țării și Comandamentul Forțelor Aeriene Militare să se unească, sub denumirea Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului. La 1 mai 1977, s-a înființat Comandamentul Aviației Militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în 1993, prin unirea Comandamentului Aviației Militare cu Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului a fost înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, care reunește aviația, artileria și rachetele antiaeriene și radiolocația. Începând cu 1 iunie 2000, se folosește denumirea actuală — Statul Major al Forțelor Aeriene, care asigură conducerea Forțelor Aeriene pe timp de pace, de criză și de război.

Sursa: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Urban, absolventa Colegiului Militar din Constanța, mesaj transmis cu ocazia absolvirii studiilor superioare ca șefă de promoție

03 Aug 2023 941

Se apropie Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene! Iată cele mai noi date despre eveniment

18 Jul 2023 1002

MApN15 mai, ultima zi de zbor pentru aeronavele MiG-21 LanceR

12 May 2023 479

Misiune de antrenament a avioanelor Forțelor Aeriene Canadiene și Române (video)

09 Oct 2021 1824

Ceremonie militară cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

19 Jul 2021 1680

Ziua Mondială a Mediului, marcată la Constanța

04 Jun 2021 1415

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

20 Jul 2020 1547

Astăzi va fi miting aerian. Este Ziua Aviaţiei Române și a Forţelor Aeriene. Ce aeronave militare participă

20 Jul 2020 2280

La Ziua Marinei, celebrată astăzi în Constanța, au fost peste 18.000 de spectatori

15 Aug 2019 2444

Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion Bungescu” i-a recompensat pe cei mai apreciați militari

20 Jul 2019 2101

Mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene ”Sunteți, zilnic, eroii noștri!”

20 Jul 2019 1482

Mesajul gl(r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

20 Jul 2019 1738

Sămbătă, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Ceremonie militară şi religioasă în Bucureşti

16 Jul 2019 2641

Astăzi este Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

20 Jul 2017 2487

Comunicat de presa MApN Misiune umanitara a Fortelor Aeriene

18 Feb 2016 1455