Ziua internaţională împotriva corupţiei, marcată astăzi. Cine a stabilit

Ziua internaţională împotriva corupţiei, instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în 2003, se sărbătoreşte anual, la 9 decembrie, scrie Agerpres.ro.

Semnată de România la 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.

Declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing (R.P. Chineză), îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei internaţionale împotriva corupţiei.

Potrivit www.un.org, corupţia este un fenomen social, politic şi economic complex care afectează toate ţările şi subminează instituţiile democratice, încetineşte dezvoltarea economică şi contribuie la instabilitatea guvernamentală.

Tema pentru 2018 este aceeaşi ca şi anul trecut: "Uniţi împotriva corupţiei pentru dezvoltare, pace şi securitate".

Corupţia este o crimă gravă care poate submina dezvoltarea socială şi economică în toate societăţile, notează site-ul www.anticorruptionday.org. Nicio ţară, regiune sau comunitate nu este imună faţă de corupţie.

Campania globală "Corupţia: un impediment pentru obiectivele dezvoltării durabile", potrivit sursei citate, se concentrează asupra modului în care corupţia afectează educaţia, sănătatea, justiţia, democraţia, prosperitatea şi dezvoltarea.

Combaterea corupţiei este, aşadar, o preocupare globală, deoarece corupţia se găseşte atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace, aceasta contribuind la instabilitate şi sărăcie şi fiind un factor dominant care conduce ţările "fragile" spre eşecul statului.

Guvernele, sectorul privat, organizaţiile neguvernamentale, mass-media şi cetăţenii din întreaga lume îşi unesc forţele pentru a combate corupţia. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) sunt în prima linie a acestor eforturi.

Cu prilejul marcării acestei zile, au loc mai multe evenimente: discursuri ale celor care au fost victime ale corupţiei sau au luptat împotriva ei, concursuri de eseuri pe teme legate de tema corupţiei, difuzarea de afişe, pliante şi alte materiale informative etc.. Evenimentele desfăşurate la nivel naţional şi internaţional cuprind şi campanii pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei, participarea la diverse conferinţe ce au ca subiect afacerile, drepturile omului şi corupţia, lansarea unui studiu intitulat Barometrul Global, care măsoară atitudinea faţă de corupţie şi viitoarele niveluri de corupţie etc.



Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 551

România, țara anchetelor. O soluție sau o amânare a sancțiunilor?

07 Apr 2024 599

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1084

Avocat din Baroul București, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

14 Mar 2024 676

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 694

UPDATE Percheziții ale procurorilor DNA la Direcţia Regională Vamală București și în alte trei județe din țară

13 Feb 2024 789

"IPS Teodosie a greșit" Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, prezent la DNA Constanța (FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1694

Surse Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, așteptat luni la DNA Constanța

04 Feb 2024 1246

Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, cheamă în instanță Recorder.ro. Cere daune de 1,2 milioane de euro

30 Jan 2024 2196

Ucraina anunță descoperirea unei fraude de proporții la achiziționarea de armament

28 Jan 2024 755

Directorul SLDP REISER SA Bârlad, reţinut pentru o mită de 100.000 de euro

25 Jan 2024 826

Nicolae Urdea, fostul primar din Limanu, achitat, în primă instanță! Pronunțarea în apel, amânată

16 Jan 2024 606

Surse! ÎPS Teodosie, așteptat la DNA Constanța, marți, 16 ianuarie 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 1117

Personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“ Petrică Leașcu cheamă în instanță Arhiepiscopia Tomisului! Cere despăgubiri de 100.000 de lei (VIDEO+DOCUMENTE)

28 Dec 2023 2640

Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Iorga Valeriu, din dosarul ARSVOM

28 Dec 2023 1015