Ziua Mondială a Hidrografiei, celebrată la Constanţa

Direcţia Hidrografică Maritimă organizează, vineri, 20 iunie, a VIII-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice „Hidrografia, mult mai mult decât simple hărţi”. Evenimentul are loc în contextul în care pe data de 21 iunie se marchează în întreaga lume Ziua Mondială a Hidrografiei. Direcţia Hidrografică Maritimă, cu sediul la Constanţa este autoritatea naţională în domeniul hidrografiei maritime şi reprezentantă a României la Organizaţia Hidrografică Internaţională. Subiectele acestei sesiuni de comunicări ştiinţifice se adresează unei sfere extinse de activităţi maritime şi portuare, precum: activităţi economice legate de domeniul marin, exploatările maritime şi portuare, ridicările hidrografice şi cartografia marină sau producerea şi comercializarea echipamentelor hidrografice. Prin acest eveniment, Direcţia Hidrografică Maritimă, un actor important al hidrografiei în partea de vest a Mării Negre, susţine dezvoltarea activităţilor şi serviciilor conexe din domeniu, reliefând importanţa cercetărilor hidrografice, a îmbunătăţirii a calităţii vieţii pe mare, precum şi a siguranţei navigaţiei.

Sursa foto: resboiu.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.