Ziua Naţională fără Tutun, marcată de specialiştii Antidrog din Constanţa

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul specialiştilor  Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanta, au marcat ieri,  Ziua Naţională fără Tutun – având ca temă  „Ajută–mă să cresc!”, se arată într-un comunicat de presă al ANA.

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanta au fost  desfăşurat activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul universitar şi preuniversitar din municipiul şi judeţul Constanţa, precum şi în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc, subscrise temei propuse.

Aşadar, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanta au fost în mijlocul a 475 de elevi  de la Colegiile „Carol” , „Virgil Madgearu” şi „Pontica” din municipiul Constanţa , Liceul Teoretic Carmen Sylva din oraşul Eforie , Şcoala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand”,  Şcoala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu”, Şcoala Gimnazială nr. 5 „Nicolae Iorga”, Şcoala Gimnazială  „Mircea Dragomirescu” din Medgidia, precum şi la grădiniţa “ Căsuţa Poveştilor” din municipiul Constanţa.

Prin mesajele transmise, participanţii au subliniat faptul că fără voia lor, copii sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun  şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

COVID-19, un motiv în plus pentru a renunța la fumat 19 noiembrie 2020 - Ziua națională fără tutun

19 Nov 2020 1778

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în mediul universitar şi preuniversitar din Constanţa

18 Nov 2015 1667

Activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare Ziua Naţională fără Tutun, marcată de Centrul Antidrog Constanţa (document)

20 Nov 2014 2893

Ziua Naţională fără Tutun marcată în Constanţa

19 Nov 2014 1470

Ziua Mondiala fara Tutun

01 Jun 2014 2482