"Ziua Porţilor Deschise", la Tribunalul Constanţa

În cadrul Planului de actiune pentru reforma sistemului judiciar, în cadrul capitolului „Asigurarea transparenţei actului de justiție", Tribunalul Constanţa a stabilit organizarea anuală a manifestărilor de tipul „uşilor deschise".

Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât ca aceste manifestări să se desfășoare anual la data de 25 octombrie, zi cu o semnificație deosebita în care se sărbătoreşte şi Ziua Europeană a Justiției Civile.

Scopul acestei acțiuni este de a face cunoscută in rândul cetățenilor activitatea instanțelor judecătorești, de a-i familiariza pe aceștia cu modul de desfăşurare a procesului judiciar in cadrul mai larg al realizării unei educații juridice şi al realizării prevenției faptelor antisociale. Totodată se urmărește conștientizarea cetățenilor că instanțele de judecata desfășoară o activitate de interes public în folosul cetățenilor. În acest context, o deosebita importanţă o are implicarea liceenilor şi studenților care sunt la vârsta la care se formează din punct de vedere moral.

În limita numărului de exemplare disponibil, vor fi oferite vizitatorilor ghiduri de orientare juridică realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, care pot fi ulterior prelucrate de cadrele didactice cu studenții.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 275

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 663

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 827

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 771

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 691

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 518

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 466

O firmă din Eforie Nord, la judecată cu Consiliul Local Mangalia! Dosarul se rejudecă la Tribunalul Constanța

21 Apr 2024 391

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1010

Tribunalul Constanța a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Năvodari pentru societatea MCG Private Residence SRL

21 Apr 2024 4774

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 370

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 608

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 697

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 706

O nouă firmă de servicii anexe transportului pe apă își începe activitatea în Constanța

19 Apr 2024 459