Zona Plopeni-Chirnogeni, inclusă pe lista ariilor protejate

Guvernul României a adoptat astăzi o nouă hotărâre ce prevede că 23 de noi situri din ţară devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000 și sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică. Pe listă apare şi o zonă din judeţul Constanţa, cea a localităţilor Plopeni-Chirnogeni.

''Declararea de noi arii de protecție specială avifaunistică va contribui, în principal, la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar, dar va da și factorilor interesați posibilitatea să administreze aceste arii și să acceseze fonduri pentru România din bugetul UE. De asemenea, prin includerea acestor zone în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000, se estimează că suprafața acoperită de ariile de protecție specială avifaunistică va fi în concordanță cu suprafața ariilor de importanță avifaunistică (IBA), recunoscute de către BirdLife International și totodată de către CE'', se arată într-un comunicat de presă al Guvernului tehnocrat, citat de Agerpres.

Conform comunicatului publicat şi pe site-ul Executivului, actul normativ adoptat în şedinţa de astăzi, răspunde și necesităților urgente în domeniul conservării naturii, de actualizare a rețelei Natura 2000 în România, asumată de țara noastră prin semnarea Tratatului de aderare la UE.

''Nu în ultimul rând, se asigură conformarea României la cerințele țintei 1 din Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea 2020, respectiv finalizarea desemnării siturilor Natura 2000. Formularele standard ale ariilor de protecție specială avifaunistică nou desemnate au fost avizate favorabil de către Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, ca for științific responsabil în acest domeniu, ariile de protecție specială avifaunistică și informațiile aferente întrunind condițiile pentru a fi transmise Comisiei Europene'', se mai menționează în comunicat.

Lista noilor arii de protecție special avifaunistică cuprinde acumulările Sârca - Podu Iloaiei, Ciobănița-Osmancea, coridorul Ialomiței, defileul Crișului Alb, Galicea Mare- Băilești, Goicea-Măceșu de Sus, Iazul Mare - Stăuceni - Drăcșani, mlaștina Iezerul Dorohoi, lacul Ciurbești-Fânațele Bârca, lacurile din jurul Mascurei, Lunca Buzăului, Lunca Mijlocie a Argeșului, Mânjești, Pădurea Floreanu - Frumușica - Ciurea, Pescăria Nădlac, Piatra Craiului, Plopeni-Chirnogeni (județul Constanța), Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbăvățului, râul Prut, Tinovul Apa Lină - Honcsok, Valea Elanului, Valea Izei și Dealul Solovan și Valea Râului Negru.

În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, limitele ariilor de protecție specială avifaunistică nou instituite vor putea fi vizualizate prin intermediul servicilor de căutare ale geoportalului INSPIRE al Comisiei Europene, la adresa: http://inspire-geoportal.ec.europa.eu/discovery – vizualizare/descărcare a setului de date ''ariile naturale protejate din România''.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.