Atmosfera astrală APRILIE 2016 Foc și pară!

Planetele își continuă drumul și dansul pe Cerul vieții noastre într-un carusel greu de înțeles sau de acceptat pentru unii. Pe parcursul lunii Aprilie se vor evidenția Focul și Pământul și la propriu și la figurat. Aer avem puțin, astfel că va persista senzația că ne sufocăm sau că nu putem gândi, vorbi și relaționa corespunzător. Toate acestea vor fi acompaniate și de un soi de uscăciune sufletească în atmosfera înconjurătoare.

Dintre Semnele de Foc, Berbecul și Săgetătorul se evidențiază prin planetele existente și prin formarea aspectului de Lună plină. Până în preajma datei de 20 Aprilie ne mai putem gândi la noi începuturi, la abordarea unor filozofii noi de viață, la reconfigurarea mentalității, dar și a relațiilor în general. Graba, notele violente, entuziasmul păgubos sunt la cote maxime, de aceea este bine să fim prudenți, să ne controlăm pornirile și să ne gândim bine înainte de acționa la primul impuls.

Despre Semnul Săgetătorului se tot vorbește de câteva luni bune, iar nativii acestui Semn zodiacal, cei care au marcaje astrale native importante se remarcă în orice situație, amprentând puternic atât persoanele din jur, cât și acțiunile întreprinse de aceștia. Sunt un fel de deschizători de drumuri, pun degetul pe răni vechi, scormonesc mai mult sau mai puțin conștienți situații, relații vechi, care acum au nevoie de finalizare sau de reconstrucție din temelii. Oricât ne-am feri de aceste persoane sau de situațiile comune cu acestea, nu avem cum să le ignorăm. Înțelept ar fi să ne implicăm curajos, alături de acești nativi, să le fim alături, ținând cont de faptul că, în vremurile pe care le trăim, evoluția și progresul se fac zgomotos, chiar cu distrugeri și dureri pe alocuri.

Aspectul de Lună nouă se va forma pe 7 Aprilie, în preajma orei 14,00 în Semnul Berbecului, perioadă marcată de multă agitație, violență, acțiuni haotice, dezvăluiri importante, spectaculoase, vorbe aruncate la întâmplare, acuze mai mult sau mai puțin fondate. Gândirea și comunicarea ar trebui bine strunite, deoarece vorbind acum, luând decizii, semnând diverse documente, toate acestea vor duce la trasee de viață personală și profesională nesatisfăcătoare din toate punctele de vedere. De evitat a ne baza pe alții și a ne ignora doleanțele sufletului!
 
Saturn se află în mișcare aparent retrogradă în Săgetător, pe tot parcursul lunii Aprilie, iar Marte aflat și el în Săgetător, îi va lua exemplul și își va schimba aparent mersul, intrând în retrogradare în preajma datei de 18 Aprilie. Cu două planete puternice într-un Semn de Foc, un Semn zodiacal cel puțin dual, care ne îndrumă spre orizonturi mărețe, dar și spre altele obscure, evenimentele care se conturează pot fi uluitoare, profund transformatoare, pornind atât de la materia fizică propriu-zisă, până la nivel sufletesc și spiritual. Răzvrătirea, dorința de a schimba totul fără un plan bine stabilit, abordarea unor filozofii de viață și activitate total neconforme cu realitatea sunt atributele specifice perioadei în care Marte va sta în mișcare aparent retrogradă, adică până la începutul lunii August.

Cultivarea discernământului, a păcii sufletești, luând în serios viața și implicațiile ei, reconfigurându-ne sincer relația cu Divinitatea, orientându-ne spre valori morale și spirituale autentice, acestea sunt metodele și mijloacele prin care putem depăși totul cu bine.
Toate cele trei Semne de Pământ – Taurul, Fecioara, Capricornul – conțin planete; deci atributele stabilitate, rigiditate, închistare, încrâncenare le vom simți din plin. Însă interesant este faptul că în preajma datei de 18 Aprilie, planeta Pluto – aflată de ani buni în Semnul Capricornului – va intra în mișcare aparent retrogradă, exact cum va face Marte în Săgetător la acel moment. Este posibil ca cele două planete aflate în Săgetător, Semn al cărui simbol este printre altele arcul cu săgeți, să ajute la distrugerea multor edificii pământești. Ne-am obișnuit deja cu tranzitul lui Pluto prin Capricorn, care distruge și reconfigurează toate sistemele fizice existente acum și aici.

La momentul formării aspectului de Lună plină, pe 22 Aprilie în Semnul Scorpionului, avem patru planete aparent retrograde, planete mari care vorbesc de reconfigurări la nivel mondial, cu efecte asupra maselor mari de oameni: Marte retrograd în Săgetător, Jupiter retrograd în Fecioară (alături de Nodul Nord Lunar!), Saturn retrograd în Săgetător (foarte aproape de Marte retrograd!), Pluto retrograd în Capricorn. Plus asteroidul Iunona, ale cărui atribuții se referă la segmentul colaborărilor, înțelegerilor, parteneriatelor matrimoniale și profesionale, care se află în mișcare aparent retrogradă în Semnul Scorpionului și se va întâlni curând cu Luna, reconfigurând în secret tot ce ține de segmentul partenerial. Toate acestea conturează o perioadă încărcată, schimbări de tot felul, finaluri neașteptate, spectaculoase, dar binevenite și eliberatoare din multe puncte de vedere.

Un alt aspect astral important este oferit de planeta Mercur, aflată în primele șase zile ale lunii în Semnul Berbecului, care apoi pășește agale pe terenul pașnicului Taur, iar în preajma datei de 27 Aprilie intră în mișcare aparent retrogradă în acest Semn. Cu Mercur retrograd în Taur, mentalul intră într-un soi de lentoare dificil de înfrânat, astfel că va fi nevoie să fim ceva mai înțelegători cu noi înșine, cu alții, deoarece procesele legate de comunicare, asimilarea și transmiterea informațiilor, evaluarea situațiilor și relațiilor în care ne aflăm sunt mult încetinite.

Concluzionând, în luna Aprilie plictisul și lenea vor sta departe de noi, surprizele se vor ține lanț în toate domeniile de activitate, dar avem șanse uriașe de a face salturi evolutive importante.

Cugetarea lunii MARTIE: „Cel ce se bazează mai mult pe sine, poate mai multe.“ – Alexander von Humboldt

astrolog Anca Gordin Stoica
Sursa: AstroCafe.ro  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru anul 2022. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte. Cum va fi anul 2022

01 Jan 2022 1987

AstroCafe Atmosfera astrală a lunii MAI 2021. Noi etape unice

05 May 2021 1233

AstroCafe.ro Atmosfera astrală a lunii aprilie 2021 - Dinamism pe toate planurile

01 Apr 2021 1348

Astrocafe.ro Atmosfera astrală IULIE 2019. Schimbări nebănuite

02 Jul 2020 2346

Astrocafe.ro Atmosfera astrală decembrie 2019. Transformări uluitoare

01 Dec 2019 4533

Astrocafe.ro Atmosfera astrală AUGUST 2019

04 Aug 2019 2002

Astrocafe.ro Atmosfera astrală MAI 2019 - Schimbări de ritm

02 May 2019 1838

Astrocafe.ro Atmosfera astrală APRILIE 2019 - Descurcăm ce am încurcat

04 Apr 2019 1539

Astrocafe.ro Atmosfera astrală Octombrie 2018. Redefiniri sufletești

03 Oct 2018 1876

Astrocafe.ro Atmosfera astrală Decembrie 2017. Declanșarea marilor schimbări

01 Dec 2017 1788

Pesti 22.12.2014 – 28.12.2014

22 Dec 2014 1788