Energiile lunii decembrie - găsirea echilibrului, a strălucirii şi luminii în mijlocul conflictului

 
Înainte de a face orice, haideţi să respirăm un pic împreună, pentru a curată şi elibera orice simţiţi nevoia să eliberaţi. Permiteţi-vă să lăsaţi să plece orice tensiune din corpul vostru sau stres pe care l-aţi luat, posibil, de la cei din jurul vostru sau din evenimentele din ultima lună.
 
O energie şi o lumina intensificate
 
În timp ce a două jumătate a lunii noiembrie a acestui an nu mai are nevoie de o recapitulare, ar fi o afirmaţie cel puţin modestă să spunem că aceste săptămâni au fost intense, aducând la suprafaţă multe umbre. Astfel, în ultima parte a lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, mulţi dintre voi se vor confruntă cu o gama largă de sentimente şi reacţii.
 
Totul este foarte intens în lume în acest moment, ţinând cont de cantitatea de energie care stă pe punctul de a exploda, iar acest cumul s-a conturat de ceva timp încoace. Aşadar, dacă sunteţi şocaţi de ce se întâmplă acum în lume, va poate fi de ajutor să va amintiţi că schimbările tumultuoase care au loc acum sunt, de fapt, ceea ce am plantat cu mult timp în urmă, iar acesta este momentul în care iese la suprafaţă. 
Unul dintre lucrurile despre care am tot vorbit în ultimii ani şi a fost prezis demult, este marea iluminare ce are loc. Pe măsură ce mai multă lumina începe să scalde această planetă, există şi elemente mai întunecate care răsar. Aşa şi trebuia să fie. Şi în timp ce acest lucru se manifestă pe scenă lumii şi în jurul nostru, el se manifestă, de asemenea, şi în interiorul nostru.
 
Respiraţi-va calea prin haos
 
Un aspect al acestei schimbări la nivel de energie este faptul că nivelul de haos de la exterior va fi catalizat de nivelul de haos din interiorul nostru şi vice-versă.
 
Pentru mulţi dintre voi, ceea ce aţi observat în ultimele săptămâni este o intensificare a haosului intern propriu. Propria panică interioară. Propria amplificare interioară. De aceea, în următoarele săptămâni, veţi avea nevoie mai mult că niciodată să respiraţi. Opriţi-va în toiul lucrurilor pe care le faceţi zilnic şi pur şi simplu reveniţi în prezent. Nu va fi întotdeauna uşor; vor există mai multe gânduri şi mai multe sentimente curgând prin voi. Însă că să ne întoarcem la subiect, vor există şi mai multe gânduri şi emoţii amplificate în noi toţi.
 
Această amplificare are efect oricând intrăm în interacţiune sau ne contopim unul cu celălalt. Atunci când avem o conversaţie cu un prieten la o cafea şi răspund la întrebarea “Ce faci?” ceva de genul “Da, da, sunt chiar bine în acest moment. Sunt foarte bine, mulţumesc”, s-ar putea că din energia pe care o eman (dincolo de cuvinte) să se vadă că nu sunt atât de bine.

 
Energia cu care multe persoane lucrează în acest moment este foarte puternică, foarte intensă şi amplificată. Această intensitate ne poate afecta conştientă şi abilitatea de a şti sau de a exprimă verbal adevărul nostru. Şi cu toate acestea, emanăm propriul adevăr tot timpul, indiferent că suntem conştienţi de asta sau nu.
 

Problema cu “corect” şi “greşit”
 
Fiţi conştienţi atunci când vine vorba de conflict. Energia conflictului este ridicată în lume, iar acest lucru este întotdeauna rezultatul unor credinţe în corect şi greşit. Această energie a conflictului se naşte când energiile a două persoane (ţări, guverne, grupuri etc.) se ciocnesc şi intră într-o lupta de putere, pentru a avea dreptate. Punctul de coliziune poate fi extrem de exploziv şi foarte distructiv.
 
Pentru a înţelege mai bine, gândiţi-va la un conflict pe care l-aţi putea avea cu un prieten, un membru al familiei sau chiar cu voi înşivă. Încercaţi să va uitaţi dincolo de stituatie şi întrebaţi-va “Există cumva o credinţă a mea în corect şi greşit care mă împinge în această situaţie dificilă, greu de suportat?”.
 
Veţi vedea că acest lucru se întâmplă destul de des în ultimul timp, deoarece există un flux destul de mare la nivel colectiv de ceea ce numim gânduri şi emoţii reziduale. Acest lucru este perfect exemplificat de ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la nivel global, ceea ce ar putea trezi propria frică de supravieţuire, de a fi în siguranţă în lume.
 
Echilibrarea sinelui uman cu cel spiritual
 
De asemenea, umanitatea din voi se va ciocni cu partea spirituală destul de mult în aceste momente. Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi destul de elevaţi spiritual în propriile credinţe, în modul de a lucra, în modul de a trăi. Unii dintre voi s-ar putea să fi fost prinşi în propria umanitate, în săptămânile ce au trecut, în moduri în care nici nu v-aţi aşteptat, pe baza empatiarii şi reacţiei la evenimentele din lume. Iar acest lucru este în regulă, dacă vi se întâmplă. Nimic nu este greşit şi voi nu v-aţi pierdut echilibrul fără motiv.
 
Viaţă este un act continuu de echilibru. Nu e că şi cum am putea atinge o stare spirituală şi să rămânem în această fără niciun fel de effort. Acest lucru cere muncă continuă. Un atlet mondial care nu se antrenează timp de doi ani nu mai este pregătit pentru o olimpiada. El trebuie să muncească şi să se antreneze zilnic, ajustându-şi fiecare antrenament, pe măsură ce corpul lui se schimbă. La fel cum şi vârstă schimbă abilităţile acestuia.
 
Astfel, aceia dintre voi care ajungeţi prinşi în voi înşivă de credinţă în corect şi greşit cu privire la ceea ce ar trebui să simţiţi, recunoaşteţi acest haos care are loc în lume chiar acum. Toată lumea este prinsă în această ascensiune intensă a sentimentelor, ce năvăleşte din evenimentele lunii trtecute şi se extinde înainte şi după ce totul este bine.
 
Productivitatea şi acţiunea că remedii
 
Pentru o perioada lungă de timp, noi pe planetă am fost adormiţi la nivel colectiv, cu privire la anumite lucruri care erau chiar în faţă noastră. Pe lângă dezbaterile actuale despre război, vorbesc de asemenea şi despre mediu, despre schimbările climatice şi ceea ce este necesar pentru că o populaţie de asemenea dimensiuni să supravieţuiască pe pământ. Aceste lucruri sunt foarte aproape de noi şi personale, iar ceea ce putem face este să avem un efect catalizator pentru propriul nostru simt interior de echilibru.
 
Şi astfel, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, productivitatea şi acţiunea sunt remediile perfect în vremuri că acestea. Chiar dacă staţi în casă, incapabili să va mişcaţi, faceţi ceva. Desenaţi, pictaţi, mergeţi la o plimbare, ieşiţi la alergat, faceţi o lista, dansaţi. Până şi cel mai mic lucru pe care l-aţi face că acţiune externă v-ar putea scoate din starea de chinuială – stare care ar putea altfel continuă la nesfârşit.
 
Spuneţi “Nu!” izolării
 
Sprijinul celorlalţi este crucial în timpuri că acestea, aşa că nu va izolaţi, mai ales dacă va simţiţi rău în solitudine. Acesta este momentul în care să ieşiţi, să daţi un telefon, să trimiteţi un e-mail sau să folosiţi orice alt mijloc sau metodă pentru a crea conexiuni cu cei din jur.
 
Pur şi simplu faceţi un pas în afară închisorii interioare în care va aflaţi că prizonier, dacă asta simţiţi că se întâmplă în momentul de faţă, deoarece există şi o veste bună. Această este că atunci când reuşeşti să intri în echilbru sau în bucurie sau în acţiune, în asemenea timpuri intense şi amplificate, senzaţiile disponibile ce vin odată cu acele experienţe au un efect de echilibrare, ridicându-va, indiferent de cât de jos v-aţi află.
 
Atât de des ne aflăm într-o stare atât de joasă şi comprimată, încât este foarte uşor să credem că vom rămâne acolo pentru totdeauna. Cel puţin, asta este ceea ce ne spune mintea noastră. Însă ramamnerea în acea zona nu este deloc bună pentru supravieţuire, astfel încât mintea spune, în acelaşi timp, şi “Pericol! Pericol! Pericol!”, că un puternic semnal de alarmă. Pe măsură ce mintea trage acest semnal, ceea ce avem tendinţa să facem este să ne dăm un pas înapoi şi să ascultăm panică interioară, pe măsură ce această încearcă să ne convingă prin multe contructii şi propoziţii artificiale care au legătură directă şi personalacu noi şi propria noastră poveste – ceva de genul “Oh, Doamne, chiar e adevărat. Oh da, ai dreptate, chiar ai dreptate – este groaznic”.
 
Dacă ne-am putea opri din a urmări acest film al minţii noastre şi să ne mişcăm, în schimb, în orice direcţie, chiar dacă este şi o mişcare mică, vom putea ieşi din acel film şi am putea intră într-o schimbare de direcţie a acestuia.
 
Compasiune pentru fazele de apăsare
 
Aminti-va că noi creăm în fiecare moment prin propriile energii. Dacă intraţi într-o încăpere din postura de persoană luminoasă, flexibilă, veţi avea o eperienta cu totul şi cu totul diferită faţă de cea pe care aţi avea-o dacă aţi intră în acea camera simţindu-va trişti şi având o vibraţie joasă. Nu există o exerienta mai bună decât cealaltă, însă doar veţi arage diferite tipuri de persoane şi deferite feluri de experienţe – atâta tot.
 
Aşadar, dacă va găsiţi într-o stare de apăsare internă, în momentul de faţă (care ar pută fi amplificată în perioada sărbătorilor), aduceţi-va aminte că energiile de hibernare şi contemplare pot apărea în aceste momente ale anului.
 
Drumul către lumina şi…iubire
 
Dacă nu sunteţi constieti de nimic în această luna, amintiţi-va că totul este intens acum. Pe măsură ce ţineţi cont de acest aspect, s-ar putea să ajungeţi în punctul în care să va spuneţi “Ok, în ultimele cinci zile am fost cam ocupat(a) şi mă simt terminat(a). Acest lucru îmi spune mie că în următoarele două zile ar trebui să nu mă mai suprastimulez să nu mai fac prea multe. Pur şi simplu am nevoie de linişte, iar acest lucru mă va ajută să mă echilibrez”. La pol opus, dacă simţiţi că intensitatea singurătăţii şi izolării sunt prea mult de dus pentru voi, schimbaţi acest lucru. Ieşiţi, faceţi ceva, creaţi ceva.
 
S-ar putea să va regăsiţi având gânduri care uneori ar putea fi haotice şi de prea puţin ajutor pentru starea în care va aflaţi. Este uşor că acest lucru să se intampe uneori, atunci când evenimente de tipul “alarmă” au loc în lume, căzând în trauma, şoc şi haos. Aşa că, în momente de genul, este mai important că niciodată să fiţi capabili să va concentraţi pe propriul echilibru, pe propria strălucire şi lumina. Iar toate acestea sunt încă aici, disponibile în voi şi foarte puternice. Trebuie doar să mergeţi intenţionat către ele.
 
Această lună va fi ă luna în care o cantitate extraordinară de conexiune cu lumina şi iubire iubirea sunt disponibile, însă va fi de asemenea şi o luna în care va trebui să să va direcţionaţi către acestea.
 
Atunci când va simţiţi îndepărtați de la ele, va trebui să vă redirecţionaţi către lumina. Acest lucru se poate manifestă prin schimbarea oamenilor cu care va însoţiţi sau renunţarea la anumite lucruri pe care încercaţi să le creaţi într-o manieră feroce, determinată, însă care în acelaşi timp sunt tulburătoare, pentru că nu merg atât de bine.
 
Universul este un stăpân puternic pentru noi toţi în momentul de faţă, iar dacă puteţi intră în linia voastră, simţindu-va echilibraţi în această, atunci sunteţi din nou pe drumul vostru. Însă dacă va aflaţi într-o relaţie, situaţie sau dacă există ceva ce încercaţi să creaţi, dar nu este bun pentru voi, veţi fi loviţi destul de repde, mai repede că oricând altcândva. Iar acest lucru se va întâmplă până în momentu în care veţi schimbă acel lucru.
 
Aşadar, fiţi atenţi. Consultaţi-vă cu voi înşivă. Dacă simţiţi că ceva nu merge, renunţaţi la acel lucru sau schimbaţi ceva. Dacă merge, puteţi stă în recunostita în acest moment. Sunt în viaţă. Mă pot simţi conectat cu tot. Recunosc că există un dans haotic acum pe pământ, însă în acest moment, mă pot uită la o floare, pot simţi căldură soarelui pe faţă mea, pot simţi căldură în inima.
 
Iar dacă va aflaţi destul de jos în acest moment, folosiţi-va de o amintire frumoasă, care să va ridice. Întorceti-va la un moment tandru cu un prieten, la amintirea plină de iubire pe care o aveţi despre ceva şi folosit acele amintiri pentru a stârni o stare de recunoştinţă în corpul vostru, deoarece această este motorul şi combustibilul pentru a porni o nouă viaţă şi o nouă iubire.
 
Vestirea unui an magnific ce ne aşteaptă de aici încolo
 
Astfel, vă urăm tuturor să aveţi sărbători minunate, pe măsură ce intrăm în 2016, sperând că fiecare dintre voi va avea momente de neuitat alături de cei dragi în această lună.

Sursa articol: AstroCafe.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 556

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 599

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 505

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 638

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 949

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 607

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 617

Horoscop pentru luni, 08 aprilie 2024. Ce zodie trebuie să dea dovadă de prudență la cheltuieli

08 Apr 2024 601

Eclipsa totală de Soare în Berbec, din 8 Aprilie 2024. Un nou TU

06 Apr 2024 1073

Horoscop pentru sâmbătă, 06 aprilie 2024. Există predispoziții spre activități de rutină alături de cei dragi pentru unii nativi ai zodiacului

06 Apr 2024 618

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 810

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 740

Horoscop pentru luna Aprilie, anul 2024. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

01 Apr 2024 595

Horoscop pentru săptămâna 01 - 07 aprilie 2024. Se anunță situații interesante cu persoanele din anturajul apropiat pentru unii nativi

01 Apr 2024 532

Horoscop pentru luni, 01 aprilie 2024. Ce nativi sunt vedetele zilei

01 Apr 2024 697