Horoscop pentru luni, 25 octombrie 2021



Berbec

Săptămâna debutează cu multă activitate intelectuală. S-ar putea să fii nevoit să te ocupi de documente, înscrisuri, corespondentă profesională sau personală sau să participi la tot soiul de discuții profesionale. Comunicarea este viciată existând riscul discuțiilor sterile și promisiunilor fără acoperire. Astfel evită implicarea emoțională sau asumarea unor responsabilități care te depășesc. Răzgândirile pot fi frecvente.

Taur

Cu ajutorul prietenilor, veniturile tale din activitatea profesională pot cunoaște creșteri substanțiale. Totuși se pot accentua temerile legate de capitolul financiar. Sunt momente pasagere, dar rolul lor principal este de a te face să cheltuiești cât mai puțin și să te obișnuiești să pui bani deoparte. Dozează-ți eforturile, pentru că energia vitală este fluctuantă și riști să o risipești în acțiuni neimportante.

Gemeni

Începe săptămâna alc[tuindu-ți planuri de viață, abordând un alt stil vestimentar sau pur și simplu propunandu-ți să faci lucrurile și altfel. Chiar dacă grijile sunt accentuate sau ceilalți te provoca din toate părțile, tu mergi înainte cu încrederea nestrămutată că tot universul lucrează spre bunăstarea ta. Implică-te în treburi personale și mai puțin, în limita posibilului, în treburi profesionale. După-amiaza, răsfață-te cu o lectură bună.

Rac

Chiar dacă este începutul săptămânii, o porție bună de odihnă ți-ar prinde foarte bine. Posibil ca ultimele informații și evenimente petrecute să te fi obosit sau chiar să te fi bulversat pe alocuri. Ocupă-te numai de treburile prioritare, însă de cele care te solicita puțin fizic și mental. Rezervă-ți momente de liniște, departe de zumzetul cotidian și meditează în tihna la planuri noi de viitor. Evită consultațiile și analizele medicale!

Leu


Cu toate că ești atras de prieteni ar fi bine că astăzi să păstrezi o anumită distanță față de aceștia. Totuși, de la și prin alții poți afla informații prețioase legate de investiții și instituții financiare. Ascultă mai mult și vorbește strictul necesar. Pe de altă parte, nu pleca urechea la tot ce auzi, pentru că multe informații sunt distorsionate, iar mentalul tău va prelua doar ce are nevoie. După-amiază, recreaza-te la o șueta cu cineva drag. Fecioara Este multa vălvă în segmentul profesional. Șefii vor dori să te vadă și să te audă, colegii iți cer sprijinul, iar tu va trebui să te împarți echitabil între toți. Însă, cel mai important este să relaționezi corect și promt cu șefii. Chiar dacă animozitățile pot atinge cote mari, cu puțină bunavoință te vei strecura onorabil printre toate discuțiile și evenimentele zilei. După-amiază, casa și familia îți sunt refugiul cel mai indicat.

Balanță

Debutul săptămânii iți aduce multe frământări sufletești. Poate fi vorba despre o călătorie îndepărtată, despre unele studii pe care dorești să le completezi sau să le finalizezi sau pur și simplu îți dorești un nou stil de viață. Lasă grijile deoparte, pentru că sunt momente pasagere. Rezervă-ți momente pentru a te relaxa vizionând un film bun, a conversa cu cineva drag sau pentru a te plimba într-un parc.

Scorpion

În prima parte a zilei se pot ivi provocări serioase din partea celorlalți. Evită discuțiile contradictorii, pentru că sunt momente pasagere și până la urmă totul vă fi dat uitării. Îndreaptă-ți atenția și eforturile spre a-ți verifica bugetul, veniturile și datoriile. După-amiaza este potrivită achitării facturilor sau relaționării cu ceilalți pe tema banilor și bunilor comune. Fii prudent, atât cu documentele financiare, cât și cu fiecare ban pe care trebuie să-l cheltuiești.

Săgetător

Este bine să-ți alcătuiești un program de lucru clar și pe care să-l urmărești îndeaproape. Chiar dacă ești solicitat de către colegi să rezolvi chestiunile profesionale mai repede, tu acționează în ritmul tău. Posibil că datorită unor probleme familiale să îți fie dificil să reacționezi promt la cerințele seriviciului în care activezi. După-amiază te vei simți mai bine. Partenerul de viață îți dorește compania și sprijinul.

Capricorn

Se întrezărește o zi aglomerată la serviciu. Chiar și acasă ai multe de făcut. Selectează-ți prioritățile și rezervă-ți momente și pentru odihnă. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului digestiv. Evită, pe cât posibil consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, pentru că există un risc crescut de erori. Apelează la ajutorul colegilor pentru a-ți îndeplini mai ușor îndatoririle profesionale.

Vărsător

Relațiile sentimentale alcătuiesc tema principală a acestei zile. Sunt posibile neînțelegeri legate de cheltuielile comune. Fii prudent, deoarece persoanele dragi urmăresc să se folosească de veniturile tale pentru a-și satisface niscai mofturi de moment. La prima vedere ai fi tentat să cedezi insistentelor sau argumentelor celor dragi. Evită cheltuielile nefondate, chiar dacă, deocamdată, te alegi cu oprobiul celorlalți.

Pești

Spre casă și familie ar fi bine să-ți îndrepți atenția la începutul acestei săptămâni. Sunt momente bune de a verifica starea echipamentelor casnice și situația reparațiilor. De asemenea poți discuta cu membrii familiei despre îmbunătățirea confortului domestic sau despre achiziționarea unor bunuri patrimoniale valoroase. Însă deocamdată alcătuiește planuri, dezbate cu cei dragi ceea ce vrei să faci și lasă acțiunea propriu-zisă pentru o altă perioadă.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

28 Mar 2024 560

Horoscop pentru miercuri, 27 martie 2024. Iată ce îi așteaptă pe nativii din zodia Rac

27 Mar 2024 851

Horoscop pentru marți, 26 martie 2024. Ce nativi au parte de sprijin profesional?

26 Mar 2024 639

Horoscop pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Șanse de a remodela personalitatea pentru una din zodii

25 Mar 2024 851

Horoscop pentru luni, 25 martie 2024. Pentru unii nativi este o zi importantă pentru relații sentimentale

25 Mar 2024 731

Horoscop pentru duminică, 24 martie 2024. Ce zodie se confruntă cu decizii dificile?

24 Mar 2024 698

Horoscop pentru sâmbătă, 23 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

23 Mar 2024 640

Horoscop pentru vineri, 22 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

22 Mar 2024 690

Horoscop pentru joi, 21 martie 2024. Se conturează invitații la evenimente sociale

21 Mar 2024 661

Horoscop pentru miercuri, 20 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

20 Mar 2024 693

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Horoscop pentru săptămâna 18 - 24 martie 2024. Chestiunile financiare, subiectul principal al debutului săptămânii

18 Mar 2024 566

Horoscop pentru luni, 18 martie 2024. Ce te așteaptă în dragoste, carieră și sănătate?

18 Mar 2024 792

Horoscop pentru duminică, 17 martie 2024. Unii nativi, provocați de prieteni la activități recreative în aer liber

17 Mar 2024 545

Horoscop pentru sâmbătă, 16 martie 2024. Ce zodie trebuie să fie atentă la alimentație și hidratare?

16 Mar 2024 888