Mercur îşi reia mersul direct. Aşa că… se face lumină!

Planeta intelectului şi a comunicării, Mercur şi-a reluat mersul direct în Balanţă (0°54’), în data de 9 octombrie. Înaripatul mesager al zeilor a intrat în ultima fază de mers aparent retrograd pe anul 2015, în data de 17 septembrie, în semnul de aer centrat pe relaţii al Balanţei. Au existat crize, neînţelegeri şi majore discontinuităţi în comunicare în relaţii importante, spun cei de la AstroCafe.ro. Vom procesa energia acestei faze de retrogradare până în data de 24 octombrie, atunci când Mercur va ajunge în gradul în care şi-a început retrogradarea (15°55), câştigându-şi astfel puterea deplină. Acela este momentul în care lucrurile vor începe să se îndrepte.
Până atunci, ghiduşul nostru astru îşi va reface parcursul sau retrograd, formând o inconjuncţie cu Neptun aflat în tranzit (efectul făcându-se simţit undeva între 17-19 octombrie). Acest aspect poartă cu sine minore “împiedicări” şi clinciuri în comunicare şi tehnologie. Însă în mijlocul acestor ambiguităţi reziduale, o imagine clară va începe să se contureze, pe măsură ce totul îşi reia mersul firesc.
Problemele şi puzzle-urile mentale în care ne-am scăldat pe parcursul fazei de retrogradare vor capătă o nouă perspectivă. Informaţiile vor începe să aibă sens din nou; planurile se vor clarifica, intenţiile vor progresa, interacţiunile se vor reechilibra. Saturn în Săgetător va sprijini în mod clar această recalibrare mentală prin sextil, până în data de 16 octombrie, oferind structura şi contur chestiunilor care ies la suprafaţă şi abilitatea de a perfecţiona întreagă imagine de ansamblu.
Este un proces încet, însă progresiv, de stabilizare, ce va face că lucrurile să se aşeze înapoi pe făgaşul lor, odată ce Mercur iese din umbra sa post-retrogradare.

Sursa imagine: www.astrologerbillattride.com
Sursa: Astrocafe.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru marți, 26 martie 2024. Ce nativi au parte de sprijin profesional?

26 Mar 2024 639

Horoscop pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Șanse de a remodela personalitatea pentru una din zodii

25 Mar 2024 851

Horoscop pentru luni, 25 martie 2024. Pentru unii nativi este o zi importantă pentru relații sentimentale

25 Mar 2024 732

Horoscop pentru miercuri, 20 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

20 Mar 2024 693

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Horoscop pentru duminică, 17 martie 2024. Unii nativi, provocați de prieteni la activități recreative în aer liber

17 Mar 2024 545

E timpul pentru un NOU ÎNCEPUT. Echinocțiul de Primăvară

16 Mar 2024 524

Horoscop pentru sâmbătă, 16 martie 2024. Ce zodie trebuie să fie atentă la alimentație și hidratare?

16 Mar 2024 888

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 635

Horoscop pentru miercuri, 13 martie 2024. Iubirea plutește în aer pentru unul dintre nativi

13 Mar 2024 698

Horoscop pentru săptămâna 11 - 17 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 736

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Horoscop pentru duminică, 10 martie 2024. Odihna, compania celor dragi, prind bine pentru unii nativi

10 Mar 2024 613

Horoscop pentru vineri, 08 martie 2024. Se recomandă prudență si discernământ pentru unul dintre nativi

08 Mar 2024 628

Horoscop pentru joi, 07 martie 2024. Unul dintre nativi este animat de idealuri înalte

07 Mar 2024 704