Așteptări



Suntem deja în luna iunie, sărbătorim Ziua Copilului!

Puteți să credeți, prietenii mei iubiți, că suntem deja aproape la jumătatea anului?

Când au zburat zilele și lunile?

Ne apropiem rapid de Solstițiul de vară, de ziua cea mai lungă a anului. Natura își desfășoară abundența și vibrația vieții, pretutindeni în jurul nostru.

Soarele este generos cu razele sale de căldură (deși se mai joacă de-a v-ați ascunselea după nori).

Iar tufele înflorite de iasomie și salcâmii plini de arome îmbătătoare ne reamintesc că viața înseamnă vibrație.

Trezindu-mă de 1 iunie, dimineața, cu gândul la multele treburi pe care le aveam de făcut în această zi (inclusiv să scriu acest articol pentru site) m-am trezit că intru pe ”pilot-automat -făcut-treabă” fără măcar să realizez energia zilei.

Când partenerul meu mi-a spus ”La mulți ani!” m-am scuturat nedumerită.

”Pentru ce?” am întrebat.


”Pentru copilul din tine” am primit răspunsul poznaș al său.

Și în acel moment am realizat cum iar am uitat (a câta oară?) de copilul meu interior.

De acea parte jucăușă, poznașă, lipsită de griji, care nu judecă trecutul și nu-și programează viitorul, ci trăiește în prezent, ȘTIIND că prezentul este tot ce există.

Da, iar am uitat de copilul meu interior.

M-am prins în jocul de ”adult serios” de la care există multe așteptări.

Sunt în acest joc de foarte devreme în viața mea.

Din copilăria mică, de când am devenit ”sora mare” și au existat așteptări împovărătoare asupra mea: să fiu cuminte, să respect ce mi se spune, să am grijă de sora mea, să am grijă de casă, să iau decizii înțelepte și să obțin mereu rezultate bune.

Una dintre cele mai mari așteptări, pe care am resimțit-o ca o piatră de moară asupra mea, o viață întreagă a fost SĂ NU FAC GREȘELI.

Modul în care erau sancționate greșelile de orice fel, de la cele de comportament sau limbaj, până la cele de la școală sau de acasă mi-a transmis mesajul: ”este periculos să greșești – greșeala înseamnă suferință mare!”

Așa că una dintre cele mai mari așteptări pe care le-am avut (și încă o am) continuu, de la mine este ”să nu fac greșeli!”.

Și desigur, om fiind, fac o greșeală după alta, pentru că învăț mult mai bine corectând greșelile, decât făcând bine din prima.

Din această așteptare falsă, ce se suprapune peste comportamentul ”normal” al învățării prin greșeli apare un conflict uriaș, ce naște vinovăție, rușine și senzație de inadecvare (pentru că nu este sentiment de inferioritate, ci doar o uriașă senzație de inadecvare).

În ziua de 1 iunie din acest an, în timp ce mă plimbam cu bicicleta lângă malul mării, am realizat că așteptările reprezintă un sac de poveri uriaș, pe care îl duc în spate de o viață.

Așteptările tuturor celorlalți din jurul meu.

Așteptările mele, de la mine.

Așteptările minții mele.

Chiar și când am pornit să mă plimb cu bicicleta mi-am luat așteptările cu mine: să fie pista liberă, să nu fie vânt, să nu plouă etc etc.

Am realizat cum nu pot să mă bucur, simplu, de o activitate plăcută, nici măcar un moment. Din sacul de așteptări se descarcă energii, una după alta, umbrind spontaneitatea și bucuria trăirii momentului.

Așteptări ale gustului pe care trebuie să-l aibă anumite fructe, anumite mâncăruri.

Așteptări ca atunci când mă port ”frumos” să fiu lăudată, valorizată, eventual recompensată.

Așteptări să găsesc anumite obiecte în anumite locuri, să întâlnesc anumiți oameni care să se comporte în anumite feluri (pe care mintea mea le-a înregistrat anterior în ”baza ei de date”) etc etc.

De fapt, majoritatea așteptărilor sunt ALE MINȚII. ALE EGO-ului.

Am observat cum fiecare acțiune pe care o întreprind este pregătită minuțios și controlul se extinde sub forma așteptărilor.

MINTEA, EGO-ul se află la cârma așteptărilor.

Îmi programez, proiectez și anticipez ce urmează, astfel încât suprizele să fie cât mai puține și cât mai gestionabile.

Aproape că nu mai las loc simplei trăiri și savurării în viața mea.

Când apare imprevizibilul, reacția primă este totdeauna o mică ținere a respirației. Pentru că orice nu este calculat, anticipat, ”așteptat”, nu se încadrează în planul dinainte făcut, declanșează o reacție emoțională interioară.

”Ce este?” ”Ce înseamnă pentru mine?” ”Este ceva ce știu, cunosc, pot gestiona sau este ceva necunoscut și greu de dus?”

Am recunoscut în spatele acestei reacții frica de greșeală.

Frica de suferința care apar atunci când greșesc.

Frica ce mă urmărește din copilărie și care a fost atât de cultivată și exersată în cei peste 25 de ani de școală, încât este un automatism precum respirația.

Pot doar să o observ cum apare și-și desfășoară cortegiul de reacții (chimice, fizice, emoționale și mentale).

Este singurul lucru pe care reușesc să-l fac în prezent. Să o observ.

Și să mă observ detașat, cum sunt copleșită și complet preluată de ea.

Și apoi dispare, așa cum a apărut, lăsându-mă de obicei epuizată, slăbită și uneori, tristă sau frustrată.

Mi-am amintit câteva zile de 1 iunie, sărbătorite în ani diferiți ai vieții mele.

Ani în care m-am așteptat să primesc o bicicletă, și n-am primit-o.

Primind în schimb fel și fel de chestiuni care nu-mi plăceau și nu-mi trebuiau (haine sau încălțăminte ce nu-mi plăcea, obiecte pentru școală sau cărți care nu mă încântau, sau mâncare și dulciuri – pe care le consumam, că ”era păcat de ele să se strice”).

Ani în care am fost în excursii cu grupuri de colegi, așteptându-mă să mă simt bine, să mă joc și să mă relaxez, și am sfârșit prin a asista sau participa la conflicte, plânsete și incidente inevitabile, atunci când copii sunt îmbibați cu dulciuri și băuturi acidulate.

Au fost și ani frumoși, de care îmi amintesc cu plăcere.

În primul an de Facultate, la medicină, locuind la căminul studențesc, cu alte 3 colege în cameră și având și 2 băieți asociați grupului nostru, am decis noi 6 să ne facem între noi cadouri ”copilărești” de 1 iunie.

Și a fost o distracție pe cinste, când am descoperit fiecare ce a plănuit pentru ceilalți: am primit zăngănitoare, suzete, trompețele de plastic, unul din băieți a primit un joc ”Să țesem frumos”, altul a primit plastelină, o fată a primit mașinuțe și tot așa. Ne-am jucat precum copii mici și ne-am amuzat la maxim de imaginația, creativitatea și năstrușnicia ideilor noastre (procurate cu un buget minim, dar cu inspirație maximă).

A fost o zi de 1 iunie fără așteptări – nu știam ce va urma, fiecare a luat ceva obiecte, pe cont propriu și când ne-am întâlnit și am început împărtășirea și jocul, energia distracției a preluat controlul. Am râs în hohote ore bune, a fost una dintre cele mai memorabile zile ale anului respectiv.

Am avut șansa să fim 6 adolescenți încă destul de copilăroși și am ales cu toții să lăsăm așteptările în afara căminului studențesc.

Așa am trăit o zi de 1 Iunie în care Copilul interior s-a simțit recunoscut și s-a putut desfășura și participa alături de fiecare dintre noi, la Jocul Vieții.

Dar au trecut prea multe zile de 1 iunie în care am uitat complet de Copilul Interior. În anii de examene (de admitere la liceu, de treaptă, de admitere la Facultate sau de rezidențiat ori primariat) copilul interior a fost complet uitat și nelăsat să tulbure adultul serios care ”avea treabă!”

Însă neglijarea nu s-a oprit aici.

Povara așteptărilor a devenit din ce în ce mai grea odată cu începerea vieții profesionale, care a fost începutul ”socializării” și a ”intrării în rând cu lumea”.

Zeci de ani am urmat așteptărilor profesorilor mei, ale părinților mei, ale familiei mele, pe care le-am acceptat, preluat și au devenit și așteptările mele de la mine.

Zeci de ani am mers în direcții care nu mi se potriveau, dar strângând din dinți, am înaintat conform așteptărilor.

Mi s-a părut atât de normal să împlinesc așteptărilor tuturor, încât aproape întreaga viață am reacționat emoțional, inclusiv la prezența cerșetorilor și a oamenilor în suferință.

Am realizat acest lucru de curând, când am făcut popas într-o parcare, în timpul unui drum lung de 7-8 ore cu mașina.

Ne-am oprit pentru un suc și un mers la baie

Și pentru că ne-am așezat la o terasă, în afara benzinăriei, a apărut ca din senin un copil al străzii, agitat și precipitat, care a început să ceară bani, într-un mod agresiv și deranjant.

Nu mi-a plăcut energia, nu mi-a plăcut comportamentul, părea mai degrabă un agresor decât o persoană care avea nevoie de ajutor.

Și impulsul automat a fost să refuz cererea ce mi se făcea. Deși, în general, sunt compasivă (chiar miloasă) și ajut mai pe oricine solicită.

Continuând să stăm la masa de la terasă, câteva minute, acel cerșetor s-a tot învârtit în jurul nostru, precipitat, agitat, neliniștit, transmițând valuri de energie de vibrație joasă în jurul lui.

Altădată aș fi intrat în acea vibrație și i-aș fi dat ceva bani, doar să scap de el.

De foarte multe ori ”mi-am cumpărat” liniștea (probabil că acestea sunt așteptările celor care cerșesc, să trezească vinovăția și mila în oamenii din jur și să-și primească ceea ce doresc: banii).

În timp ce stăteam la masă, sorbind sucul de struguri (pe care îl aveam ”la pachet”) am decis să mă relaxez și să mă simt bine, făcând abstracție de prezența agitatului din jurul meu.

Intenția popasului sa fost să mă relaxez, nu să intru într-un conflict suplimentar.

Și mi-am respectat intenția și corpul fizic.

M-am relaxat (realmente am simțit cum mi se decontracturează spatele), am început să respir profund, am admirat soarele și ziua frumoasă și parcă totul în jurul meu a dispărut

Cerșetorul s-a mai învârtit puțin prin jur și a plecat – s-a dus la alte mașini și la alți oameni.

A stat în jurul nostru doar cât timp și eu am simțit aceeași neliniște și agitație ca el. A așteptat să ”mă înmoi” și să-i ofer ceea ce solicita.

Și probabil că a ”simțit” schimbarea de vibrație. Pentru că exact când m-am relaxat și am acceptat situația, am acceptat prezența lui acolo, m-am gândit la el cu iubire și recunoștință (că m-a ajutat să fac exercițiul de prezență) și i-am dăruit energie de vibrație înaltă – a plecat!

Culmea este că a primit de la noi (și partenerul meu a făcut același exercițiu ca mine) energia iubirii și a acceptării, a recunoștinței și compasinii – nu ceea ce a cerut el, energia banilor.

Și când am demarat mașina și am ieșit din benzinărie, a făcut un gest amenințător către noi.

Pe care l-am acceptat cu iubire și i-am mai trimis înapoi încă o doză de iubire.

Întrucât nu a primit ce aștepta să primească, nici măcar n-a mai apreciat ce a primit; pentru că nici măcar nu a simțit ce a primit!

De câte ori nu am procedat și eu în viață exact ca acel cerșetor, înfuriindu-mă când așteptările mele nu erau împlinite și nevăzând binecuvântările ascunse primite.

De câte ori mi-au fost împlinite NEVOILE (prin bunăvoința Divinului) NU DORINȚELE, iar eu am fost oarbă și surdă, nerecunoscătoare și ignorantă, lăsând să treacă pe lângă mine binecuvântări și oportunități de creștere și evoluție.

Am observat cum Mama Pământ și Natura îmi oferă zilnic lecții importante, prin tot ce este la îndemână.

Am dezvoltat un sentiment de recunoștință și de venerație imensă pentru lumea în care mă aflu.

Nu este zi să treacă să nu beneficiez de câte o lecție utilă și importantă.

Pentru că lecția așteptărilor a fost una dintre cele mai clare și puternice, primite în ultima săptămână, am descoperit energia ei în aproape toate părțile vieții mele. Și am ales să o împărtășesc cu voi, invitându-vă să observați în următoarele zile:

Ce așteptări aveți de la voi înșivă, în fiecare zi?

Cum vă respectați propriile promisiuni și mai ales, cum le respectați pe cele făcute altora?

Ce așteptări au membrii familiei apropiate de la voi?

Dar prietenii?

Cum vă simțiți la finalul unei zile în care ați reușit să împliniți așteptările celorlalți?

Dar atunci când n-ați reușit să o faceți?

Am citit de curând într-o carte despre egoismul celor care doresc să inducă schimbarea în cei din jurul lor.

Și mi-am amintit de mine și de toți elevii Școlii Sănătate 5D care, după ce află despre alimentație, detoxifierea corpului, sănătate și boală, încearcă să facă ”revoluție” în propria casă și bucătărie și îi forțează pe toți ai familiei, dar și pe prieteni și cunoscuți, să ”facă precum ei” – cu dictonul ”eu știu mai bine, tu greșești, ascultă aici la mine!”.

Desigur că aceste așteptări imense ale lor se lovesc de împotrivire uriașă din partea ”oponenților”.

Copii refuză să se supună dietelor drastice, instaurate peste noapte de părinți.

Adulții fac comentarii derogatorii și cel care încearcă să facă schimbările se simte criticat, judecat sau mai rău, ridiculizat ori ignorat.

Când mă aștept ca ceilalți din jur să se comporte ca și mine, o fac dintr-un uriaș sentiment de egoism: vreau să nu mai fiu singurul care să facă așa. Vreau să fie și alții la fel, să nu mă mai simt singur, izolat și altfel decât ceilalți.

Este o nevoie neconștientizată de apartenență și puterea grupului, dar trăită într-o așteptare nerealistă a schimbării celorlalți.

Foarte mulți oameni nu se pot schimba ei înșiși.

Foarte mulți oameni descoperă cum îi trădează emoțiile, mintea și corpul, cum le scapă de sub control toate circumstanțele în care se află.

Mulți dintre cei aflați în detoxifiere au trăit episoade de lăcomie pantagruelică, după posturi chinuite și ținute cu dinții strânși.

Sau după perioade de mâncare ”ca la carte”, au scăpat în alimentația ”cu de toate” în mod excesiv și abuziv, fără nicio frână și fără nicio intenție de întoarcere spre ceva echilibrat.

Toată lumea a descoperit cât de grea, anevoioasă și mai ales, capricioasă este schimbarea interioară.

Și așteptările asupra propriei evoluții diminuează.

În schimb se intensifică și devin exagerate așteptările asupra comportamentului celorlalți din jur.

Dacă nu mă pot schimba pe mine, măcar pe copii sau partener sau prieteni / cunoscuți să-i pot schimba.

Și așa, nu este om să nu intre în ”sindromul salvatorului” și să ofere celorlalți soluții pe care el (ea) nici măcar nu le-a aplicat, testat sau practicat!

Este mai ușor să vezi problemele în ceilați decât în tine.

Și este mai ușor să ai așteptări de la alții decât de la tine.

Dar suferința schimbării rămâne aceeași, iar procesul de creștere, ce presupune schimbare și evoluție este totdeauna lent, progresiv, treptat, adesea inaparent și cu salturi ce evoluează la Momentul potrivit.

Smulgeți-vă din voi ”spinul făgăduinței”, cum frumos îndeamnă Sf. Ioan Casian. Nu mai faceți promisiuni și nu mai aveți așteptări, pentru că în lumea materială, totul este tranzitor și schimbător.

Iar promisiunile și așteptările (”făgăduințele”) nu fac decât să vă blocheze într-un moment al vieții voastre și să împiedice curgerea odată cu fluxul de energie al Universului.

Când vi se cere ceva sau când sunt așteptări mari de la voi înșivă, în săptămâna care urmează, încercați să spuneți ceva de genul:

”Voi face tot posibilul, dar voi lăsa Divinului decizia finală. Eu îmi voi face partea mea de treabă. Restul depinde de Divin. Și oricum, știu că lucrurile vor fi exact așa cum sunt menite să fie.”

”Voi face cât de bine pot, în fiecare moment, cu ceea ce am, cu ceea ce știu și cu ceea ce pot”.

Dacă aș putea să fac mai bine, voi face”.

Să încercăm o săptămână cu cât mai puține așteptări, promisiune sau făgăduințe. Să ne antrenăm spontaneitatea și să permitem Copilului interior să ne reînvețe savurarea momentului prezent.

Detașați-vă, observați de fiecare dată ”capcana așteptărilor” înainte de a cădea în ea, sau chiar când ați căzut în ea. Ieșiți repede de acolo și acordați-vă la energia Naturii din jur.

Pomii nu se așteaptă să înflorească sau să fructifice.

O fac, pur și simplu.

Să trăiți frumos în următoarele zile, bucurându-vă de tot ceea ce este, așa cum este! Să apreciați tot ce vine în ziua voastră, de dimineață și până seară și să vedeți toate binecuvântările ascunse în spatele oricărei situații dificile.

Sunteți atât de puternici și atât de adaptabili tocmai pentru că vă antrenați zilnic cu depășirea propriilor dificultăți interioare.

Comportați-vă cu respect și blândețe față de propriul corp și față de membrii familiei.

Fiți toleranți, iubitori dar fermi.

Și mai presus de toate, FIȚI, pur și simplu.

Respirați și trăiți.
 

Inspir, expir, sunt vie și apreciez viața.

Vă iubesc!

Sorina

http://www.centrulnatura.ro/asteptari/

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrulnatura.ro Femeile puternice și echilibrate

07 Jul 2022 1987

Centrulnatura.ro Puterea cuvintelor

04 Jul 2022 2013

Centrulnatura.ro Puterea cuvintelor. Trăim într-o lume de energie

28 Jun 2022 1578

Centrulnatura.ro Puterea vindecătoare a apei

22 Jun 2022 1500

Centrulnatura.ro Informație, nu medicație

16 Jun 2022 1404

Centrul Natura Pili reprezintă o altă sursă importantă de grăsimi sănătoase și echilibrate

04 Jun 2022 1663

Centrulnatura.ro Vindecarea înseamnă dezvățare

31 May 2022 1869

Centrulnatura.ro Să redevenim noi înșine

19 May 2022 1960

Consumul de grăsimi și posibilitatea îndepărtării acestora

16 May 2022 2253

Centrulnatura.ro Problema de sănătate numărul 1 a prezentului

13 May 2022 2138

Centrulnatura.ro Puterea cuvintelor

11 May 2022 1788

Centrulnatura.ro Pofta de zahăr poate fi un mecanism necesar de apărare

10 May 2022 1901

Centrulnatura.ro Ce sunt atacurile de panică și cum le putem trata

07 May 2022 2703

Centrulnatura.ro Despre boală, mâncare gătită și medicamente

04 May 2022 2100

Centrulnatura.ro Mărturii despre dieta de detoxifiere

28 Apr 2022 2397