Centrul natura

Centrul natura Detoxifierea de primăvară – 2014 (video)

Ne apropiem cu pași rapizi de finalul iernii.

Primăvare se simte în aer – zilele însorite și cu aer proaspăt și curat amintindu-ne că iarna își pierde puterile. La fel ne amintesc și ghioceii ieșiți de curând dintre zăpezi, sau păsările care se întorc dinspre sud și zboară în stoluri numeroase către Deltă.
Natura se pregătește de perioada caldă, în partea noastră de glob!

Am mai trecut cu bine încă o iarnă – destul de blândă, cu excepția episoadelor de viscol, care au paralizat o parte din țară câteva zile la rând.
Mare parte dintre oameni au fost mai sedentari ca de obicei, au stat mai mult în interior (casă, mașină, serviciu), au mâncat mai mult (asta face ”statul în interior”!) și au stat mult cu ochii în televizor, calculator, cărți sau acte.
De aceea, adulții și copiii au nevoie de o detoxifiere ”de primăvară” pentru a scăpa de balastul de toxine acumulat în sistemul limfatic al corpului (care este principalul ”sistem de canalizare” al corpului, în același timp, fiind și sistemul imunitar principal).

Dacă nu veți face ”detoxifierea voluntară” – corpul o va face, oricum, involuntar – sub forma unei ”răceli” sau ”viroze” – care se va manifesta cu secreții nazale, nas înfundat, strănuturi, dureri de gât, roșu în gât, ganglionii de la gât măriți, tuse cu expectorații, stare generală proastă, cu sau fără febră/frisoane/transpirații, somnolență și slăbiciune, cu sau fără diaree/vărsături.
Adică – tot veți fi nevoiți să eliminați – prin toate căile posibile – toxinele acumulate în sistemul limfatic peste iarnă.
Sistemul limfatic ”se auto-curăță” prin intermediul răcelilor (declanșate de viruși) sau a tulburărilor digestive (așa numitele ”entero-viroze”, produse tot de viruși – ce intensifică eliminările prin intestine – vărsături, gaze, diaree etc).

De aceea, sunt de dorit măsurile ”preventive” de detoxifiere și ”curățare” ale sistemului limfatic, luate din timp, cu evitarea ”crizelor de vindecare” intensive – care oricum apar, la fiecare om, măcar o dată pe an (că dorește sau nu).

Cea mai la îndemână modalitate de detoxifiere este cea alimentară.
Cura cu sucuri de fructe și legume – este varianta noastră favorită de ”curățenie limfatică”.

Sistemul limfatic NU se ”curăță” doar cu apă (întrucât limfa este un fluid grăsos, și nu poți mobiliza grăsimile cu ajutorul apei. Orice gospodină știe că nu poate îndepărta pete de grăsime cu apă, ci folosind un produs din hidrocarburi – un praf de curățat. În Natură, varianta pentru ”degresare” a sistemului limfatic o reprezintă sucurile de fructe și legume, proaspăt stoarse și bogate în ”carbohidrați” – exact varianta ”comestibilă” a hidrocarburilor).
Dacă un consum regulat de apă asigură o stare bună a sângelui (care este un fluid apos, ce are nevoie constant de apă proaspătă), consumul regulat de suc proaspăt stors de fructe și/sau legume asigură buna funcționare a circulației limfatice – cea de-a doua circulație a corpului nostru – responsabilă de eliminare reziduurilor acide (toxice) din corpul nostru, prin intermediul rinichilor (și uneori, a pielii).

Apă bună – zilnic – pentru un sânge curat și limpede.
Suc de fructe și/sau legume – zilnic – pentru un sistem limfatic eficient și funcțional.

Consumul a 0,5 – 1 litru de suc de fructe și legume pe zi, proaspăt stors la storcător – și băut în special în prima parte a zilei – de dimineața până în ora 16.00 – 17.00 – timp de 10-14 zile sau chiar o luna – în perioada final februarie, martie sau aprilie – va reprezenta cea mai importantă detoxifiere a anului pe care o puteți face.
Vă recomandăm ”Cartea completă a sucurilor” – ghidul tău delicios pentru o vitalitate plină de tinerețe, a lui Michael T. Murray, apărută de Editura Adevăr Divin în 2013 (și pe care o puteți comanda pe Internet de aici http://adevardivin.ro/?detalii&idOb=5577
Aici aveți peste 150 de rețete de sucuri de fructe și legume, cu multe explicații pe înțelesul tuturor despre efectele lor asupra organismului.

Înlocuirea mesei de dimineața și dacă puteți, și a celei de prânz cu sucul proaspăt stors de fructe și legume – și rezumarea la o singură masă pe zi, seara – reprezintă cea mai simplă variantă de dietă de detoxifiere pe care o poate face oricine, oricând, în orice fel de circumstanță.

Dacă veți ține postul ortodox – masa de seară poate fi compusă din supă-cremă de legume sau ciorbă de legume, legume crude și gătite combinate fie cu proteine vegetale (ciuperci, năut, linte, fasole, mazăre, soia), fie cu amidonoase fără gluten (orez brun, integral, porumb/mălai – și produse, hrișcă și produse – tip paste din hrișcă, sau făină din hrișcă pentru lipii sau clătite, din mei și quinoa). Găsiți pe Internet foarte multe rețete de produse vegetariene de post – pentru masa de seară. Această masă de seară, în perioada de detoxifiere cu sucuri – poate fi luată între orele 19.00 – 21.00 – și să reprezinte cea mai ”satisfăcătoare” experiență a zilei – pentru că seara ne este cel mai foame și suntem cei mai vulnerabili emoțional, în orice perioadă (detoxifiere sau nu).
Știu că este invers decât vă spun majoritatea nutriționiștilor – care vă recomandă să mâncați bine dimineața și deloc seara. Dar încercați și această variantă – să beți doar sucuri în prima parte a zilei și să mâncați bine seara – mese cât mai satisfăcătoare și dietetice, în același timp.
Exemple de meniu de seară ar fi:
1) supă cremă de linte, cu pătrunjel și morcov ras deasupra – la primul fel și salată de legume (roșii, castraveți, ardei gras, ceapă verde mărunt tăiate, cu dressing de lămâie și plante aromate după gust – mărar, coriandru, chives, oregano, busuioc, cimbru etc) cu patate coapte (cartofi dulci copți) și humus din năut, făcut în casă (năut fiert, mixat la blender cu lămâie, ceapă, pudră de curry iute, sau pudră de turmaric, și verdețuri după gust).
2) supă de roșii cu quinoa, la primul fel (se fierb morcovii, ceapa, rădăcina de pătrunjel, puțin ghimbir ras și alte rădăcinoase 20 min la foc mic, se adaugă quinoa, se fierb in continuare 15 min, apoi se adaugă sosul de roșii încă 5 minute la foc mic, la final se adaugă pătrunjel tocat, sau tarhon, sau cimbru – după gust), salată de varză cu morcovi, alături de mămăligă cu ciuperci (mâncare de ciuperci).
În serile când mâncați proteine vegetale (leguminoase – fasole, mazăre, năut, linte, soia) NU mâncați amidonoase (orez, mămăligă, hrișcă, quinoa sau cartofi). Patatele (cartofii dulci) sunt altă specie decât cartofii și pot fi combinate cu proteinele vegetale.

Dacă nu mâncați seara de post – puteți adăuga alături de legumele crude și gătite – pește sau fructe de mare, carne de pui ori curcan, carne slabă de vită sau oaie. Alternativ în unele seri cu proteine vegetale (leguminoase sau ciuperci). De preferat o seară proteine animale, o seară proteine vegetale.

Această dietă de detoxifiere poate fi ținută perioade variabile de timp, cât vă simțiți confortabil cu ea. Puteți face zile cu sucuri și zile fără sucuri în timpul săptămânii (5 zile cu sucuri și 2 fără – sau 4 zile cu 3 zile) sau zile alternative (o zi cu suc, o zi fără suc).

Indiferent cum veți face această dietă de detoxifiere, în care sucurile proaspăt stoarse sunt componentele principale – tot vă va fi de folos.

Mă veți întreba: unde sunt lactatele, ouăle, făinoasele (pâinea, grâul, cerealele etc) și dulciurile din această dietă? Dar carnea de porc, prăjelile, uleiurile și sarea? Dar semințele de toate felurile?
Le-am lăsat deliberat ”în afara dietei” întrucât sunt foarte bogate în proteine, grăsimi și carbohidrați cu moleculă lungă, greu de digerat.

Vă recomand documentarul ”TOXIC” – un documentar românesc extraordinar – care vă va răspunde mai bine decât mine la întrebarea de mai sus:



Sursa: www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

centrulnatura.ro Imaginatia

29 Sep 2017 807

Minunea corpului fizic

21 Aug 2017 1200

Piersici - ca în copilăria mea

12 Aug 2017 2298

centrulnatura.ro Frumoasa România (video)

06 Aug 2017 1060

Turnul de fildeş

26 Jul 2017 1271

Vacanța

11 Jul 2017 1582

Am încredere în viaţă

26 Jun 2017 1940

Solstițiu de vară

25 Jun 2017 2496

Anti-fragilitatea

13 Jun 2017 1415

Amorțirea conștientă

05 Jun 2017 1299

Așteptări

02 Jun 2017 1457

Biciclete și momentul potrivit

27 May 2017 1934

Neglijarea

24 May 2017 1419

Indrăzneala noului!

02 May 2017 2742

Sărbători înconjurată de îngeri

19 Apr 2017 1277

Uitarea

16 Apr 2017 1197

Acceptarea

14 Apr 2017 1369

Şi eşecul este un succes

03 Apr 2017 1188

Iubeşte atunci când celălalt merită cel mai puţin

26 Mar 2017 2291

Procesul de invatare si EFT

23 Mar 2017 1268

Recunoştinţa pentru un somn odihnitor

20 Mar 2017 1173

Eliberarea energiei negative preluate de la ceilalti

18 Mar 2017 8306

Provocarea reprezentata de schimbare

13 Mar 2017 1274

De la durere la stare de calm interior

11 Mar 2017 1127

Perioada destramarii iluziei

26 Feb 2017 944

Daruri de lumină – daruri de iubire

18 Feb 2017 1065

Perioada golului

11 Feb 2017 1305

Perioada jocurilor

04 Feb 2017 1062

Cei care iau

04 Feb 2017 1348

Perioada de ”RELOCARE”

15 Jan 2017 860

Saptamana FOCULUI

19 Dec 2016 1414

Perioada aerului 3

17 Dec 2016 1311

Perioada AERULUI – 2 – despre RESPIRAȚIE

12 Dec 2016 1292

Perioada APEI

14 Nov 2016 1669

Ziua 14 a dietei cu struguri

07 Nov 2016 1504

Ziua 7 de dietă cu struguri

06 Nov 2016 1667

Perioada strugurilor

24 Oct 2016 1353

Saptamana ECHILIBRULUI FEMININ/MASCULIN

17 Oct 2016 1287

Săptămâna AROMELOR

14 Sep 2016 997

Centrul natura SĂPTĂMÂNA NATURALEȚII

04 Apr 2016 1667

Centrul natura Săptămâna OBSERVĂRII FOAMEI

29 Mar 2016 1288

Centrul natura Săptămâna relației cu mama – sau IUBIREA CONDIȚIONATĂ

16 Mar 2016 1517

Centrul natura IUBIREA ȘI GREUTATEA CORPORALĂ

06 Mar 2016 1783

Centrul natura Săptămâna ”bilanțurilor”

25 Feb 2016 1075

Centrul natura OBSERVAȚII din săptămâna ”OBSERVĂRII DEPENDENȚELOR”

21 Feb 2016 1125

Centrul natura Săptămâna ”Coniferelor”

13 Feb 2016 2044

Centrul natura Săptămâna ”achitării datoriilor” 1-7 februarie 2016

03 Feb 2016 1407

Centrul natura FORȚAȚI LA CREȘTERE

01 Feb 2016 1215

Centrul naturaCLARIFICĂRI – Despre dieta alcalină

23 Jan 2016 1003

Centrul natura Când fac ce-mi place

13 Nov 2015 1277