Perioada APEI



Am încheiat pe 12 noiembrie cele 21 de zile de cură de struguri, pe care mi le-am propus pentru acest an.

Am învățat o mulțime despre corpul meu, despre voința mea, despre testări și despre energia Naturii – călătorind odată cu corpul meu, în fiecare zi – printre reacțiile și posibilitățile sale.

Strugurii noștri ”bio” din vița de vie s-au terminat, deja a venit frigul și chiar strugurii de pe piață încep să nu mai fie atât de ”energetici” și puternici.
Puteți să continuați să consumați o masă (două) de struguri pe zi, albi, roșii sau negri, ce poate corpul vostru să suporte cât mai bine – până se vor termina complet. Este ceea ce intenționez să fac și eu în continuare.

Probabil că încă 2-3 săptămâni – până la finalul lunii noiembrie, vom continua să ne bucurăm de generozitatea Naturii. Și apoi, vom fi ghidați către următorul pas în echilibrarea stării corpului.

Dar energia care începe, în aceste zile, să ia în stăpânire totul în jur,inclusiv corpul nostru, este în mod clar ENERGIA APEI.

Luna plină de pe 14 noiembrie a adus, cu o săptămână înainte, zile întregi de ploaie și chiar mici furtuni, cer înorat și plini de nori zilnic și picuri de apă curgând în mai toate regiunile țării.
Natura simte nevoia de o ”curățenie” puternică, profundă și prelungită.
Apele exterioare și cele interioare (ale corpului nostru) sunt mult învolburate.
(la cabinet este plin de situații de ”răceli” cu secreții mucoase pe nas, pe gât, pe ochi sau pe urechi, alături de scaune moi sau diaree, ori infecții urinare și urinat foarte des – totul ”iese” intensiv din corp!)

În lume, în Asia, mai precis în Thailanda, pe 14 noiembrie este o Sărbătoare numită Loy Khratong – în care este sărbătorit ”Spiritul Feminin al Apelor”.
Asiaticii recunosc ”apa” ca fiind ”mama” a tot (chiar așa se și traduce cuvântul pentru râu, în limba thailandeză: ”mama apă”).
În această Sărbătoare, majoritatea oamenilor confecționează niște talismane plutitoare din frunze de banane și flori și le pun să plutească pe apele râurilor și lacurilor. [poza_perioasa_apei]


Prin intermediul acestor ofrande din flori, ei amintesc Spiritul Feminin al Apelor.

Fără apă, corpul nostru nu ar exista și nu ar funcționa.
Fără apă, plantele și Natura ar fi inerte.
Peisajele fără apă (deșerturile) sunt dezolante și au vibrația stagnării și a morții.
Apa este Viață.

Vă propun să sărbătorim și noi APA, în următoarele două săptămâni (nu doar luni, de Luna plină) – fiecare așa cum simte mai bine să o facă.

Dacă doriți să aduceți un omagiu apelor Naturii – puteți să puneți o floare pe apa lacurilor, râurilor sau mării, în ziua de 14 noiembrie – luni – la Luna plină ”super-luna” de la acest început al săptămânii.
Puneți o floare cu toată recunoștința față de forța Feminină care însuflețește apele din jurul nostru.
(dacă reușiți să pregătiți un mic aranjament florale și să-l ”lansați” pe apa mării, lacurilor sau râurilor – atunci faceți-o! Pregătiți duminică aranjamentul, împreună cu copii și mergeți și-l lansați luni, cu un mic ritual de mulțumire).

Poporul român știa multe despre spiritele apelor – citiți poveștile lui Panait Istrate sau alte legende populare românești, despre ”femei spirite ale apelor” care tot răpeau flăcăii frumoși ai oamenilor.
Oamenii din popor s-au confruntat cu ”misterul” apelor dintotdeauna și le priveau cu teamă, dar și cu admirație.

Apele lumii sunt VII.
La fel de vii precum apele din corpul nostru.

Puteți să sărbătoriți apele din propriilor dv corpuri făcând ceremonii ale ceaiului – personale și individuale.
Nu este nevoie să imitați ce fac japonezii, în cultura lor și în felul lor special.
Puteți să facți ce simțiți în sufletul și inima voastră.
Să vă preparați ceaiuri medicinale, din plante culese, uscate de dv sau cumpărate din Plafar, mulțumind fiecărei plante pentru darul de vindecare și mulțumind apei că se încarcă cu puterea vindecătoare a plantelor.
ȘI să beți ceaiul pe îndelete, seara, alături de familia dv și împărtășind cuvinte de recunoștință pentru tot ce aveți și pentru tot ce sunteți.

Puteți să sărbătoriți apele exterioare și interioare făcând o ceremonie individuală de ”spălare” cu apă și petale de flori (pregătiți-vă o cadă de baie ”de răsfăț,” cu uleiuri esențiale, cu petale de flori, cu lumânări parfumate și muzică. Faceți-vă o atmosferă cât mai specială și sărbătoriți Zeița Apei (dacă sunteți doamnă, FIȚI Zeița Apei în timp ce sărbătoriți).
Este cea mai specială sărbătorire pe care și-o poate dedica o femeie, în mod conștient și cu iubire de sine maximă.
În această ceremonie, trăiți recunoștința pentru tot ceea ce este și vă permită să experimentați această stare de fericire.

Puteți să sărbătoriți această perioadă a apelor mergând mai des la bazinul de înot și mulțumind locurilor extraordinare ce pun la dispoziția oamenilor bazine de înot, saune și alte facilități în care se poate beneficia de puterea tămăduitoare a apelor.
Trecerile apă caldă / apă rece – ce pot fi realizate în cadrul spa-urilor – ajută la mișcarea limfei și la vindecarea stagnărilor interioare ale corpului.
Oferiți-vă fie un abonament la un spa, fie câteva ședințe în care să vă relaxați și să să vă bucurați de puterea vindecătoare a apei.

Consumați în toată această perioadă apă de bună calitate – pe care să o ”activați” înainte de consum adăugând fie bucățele de fructe, fie câteva picături de zeamă de portocală sau lămâie, fie puțin ceai / infuzie din plante.
Nu consumați ”apa goală” ca atare – rinichii noștri nu sunt prea fericiți la consumul de ”apă moartă” (apa de izvor, ce vine din adâncul pământului, din întuneric).
Corpul nostru adoră ”apa vie”, încărcată cu strălucirea soarelui – și aceasta o veți găsi ”înmagazinată” fie în fructe, fie în florile / frunzele plantelor.

În perioada care urmează, fiți foarte conștienți la fiecare interacțiune cu apa – de la consumul de apă (cât îi trebuie corpului? cum îi place să fie consumată? ce reacție are corpul după consum?) și până la măsurile de igienă zilnice (vă plac dușurile? băile în cadă? spălatul ”pe bucăți”? folosirea altor tehnici de curățenie?), de la modul în care reacționați la ploaie și vremea umedă și până la modul în care vă raportați la apele din zona în care locuiți (ce simțiți când treceți pe lângă lacuri, râuri, bălți, mare etc)?

Vom trece acum printr-o perioadă de la luna plină (14 noiembrie) către luna nouă (29 noiembrie) , adică 14-15 zile de lună ÎN SCĂDERE – ce reprezintă cea mai bună și eficientă perioadă de CURĂȚENIE – la toate nivelele.

Cei care doriți să faceți o cură de slăbire, acum este perioada optimă să începeți orice dietă sau măsuri de alimentație sănătoasă și echilibrare a stilului de viață (pentru că rezultatele vor fi mai rapide, decât în alte perioade).
Cei care doriți să faceți detoxifiere – de orice fel – cure de sucuri, cure de dietă echilibrată, administrare de produse fitoterapice, gemoterapice, orice alte măsuri – este o perioadă excelentă pentru începere și obținere de prime rezultate încurajatoare.

Curățenia în casă va fi foarte eficientă în această perioadă (mai ales către 29 noiembrie, încolo).
Acum este momentul oportun pentru ”curățenia” înainte de Sărbători – întrucât va ”ține” mai mult și vom identifica mai ușor stagnările și toate mizeriile ce necesită aruncate.
Acum vă puteți tria cu eficiență lucrurile, hainele, pantofii, cărțile, alte obiecte, chiar și mobilele și toate mărunțișurile care vă umplu dulapurile.
Puteți să vă luați rămas bun cu mai multă ușurință de la multe ”vechituri”, de care nu vă mai folosiți, dar pe care nu vă îndurați să le aruncați.

Tot în această perioadă se pot ”curăța” ușor relații nedorite, se pot opri relații toxice și se pot îndepărta relații învechite, care nu vă mai susțin sau ajută în propria evoluție.
Puteți renunța mai ușor la un serviciu care nu vă face plăcere, sau la o ocupație de care v-ați săturat, dar o faceți în inerție sau pentru că aveți senzația că ”trebuie” și ”nu se poate altfel”.
Acum se poate elibera energia dv mai ușor de orice ”balast” energetic și poate lăsa loc liber pentru alte oportunități ale vieții.

Da, chiar și alte ”curățenii” se vor intensifica în această perioadă (moartea este doar o ”curățenie” pentru energiile care nu mai sunt viabile, așa încât – veți experimenta multă ”moarte” – nu doar a unor persoane, sau animale, sau plante, ci și a unor obiceiuri, convingeri, activități și multe altele).
Apa înseamnă și ”lacrimi” – iar lacrimile asta fac – ajută la fluidizarea stărilor emoționale și la ”mișcarea” lucrurilor înainte.
Împingem cu lacrimile noastre întregul flux de emoții ce ne stăpânește în diferite momente ale vieții și curățăm stagnările.
Facem loc pentru nou – eliberând vechiul din viețile noastre.

Plângeți dacă simțiți nevoie.
Jeluiți dacă simțiți nevoie.
Putem jelui orice – un obiect, un animal de companie, un serviciu, o relație destrămată, o geantă pierdută dar și timpul sau energie investită într-un proiect care ”a murit”.
Plânsul, jeluirea și eliberarea durerii sub forma ”apei” lacrimilor este o tehnică tipic feminină, ce stă la dispoziția oricui, indiferent de vârstă și sex.

Perioada Apei va aduce foarte multe provocări tuturor.
Dar în acelși timp, dacă sărbătoriți Spiritul Apei, veți descoperi câte daruri și câtă abundență va conduce spre viețile voastre.

Apa a fost dintotdeauna și simbolul ABUNDENȚEI și bogăției – nu doar cel al curățeniei și distrugerii.

Același element al Naturii – simbolizează polaritatea interioară a orice există pe pământ: creație / distrucție.

Sărbătoriți ABUNDENȚA pe care o pregătește perioada Apei în viețile voastre – în toate modurile în care vă puteți raporta la ea: puneți mici bilețele cu mesaje întăritoare, sub paharele cu apă pe care le consumați.
Mesajele pozitive cu care se încarcă apa, vor încărca și ele corpul vostru.

Dăruiți sticle cu apă celor care au nevoie de ele, când au nevoie de ele.

Nu uitați să vă udați plantele din casă și să le spuneți cât de mult le iubiți și ce importante sunt pentru energia și echilibrul vostru.
Dacă nu aveți ghivece de flori, puteți să vă luați o vază cu flori și mereu să vă împrospătați florile, dăruindu-vă la câteva zile energia culorilor și aromelor Naturii.

Consumați sucuri fresh, proaspete de fructe și /sau de legume – 1-2 pahare de suc în fiecare zi – adevărată ”apă vie” procesată de plantele miraculoase al Naturii.

Citiți povești și legende românești, împreună cu copiii (cei care aveți copii) sau singuri, amintindu-vă de perioada copilăriei. Puteți să le citiți cu voce tare unor vârstnici sau persoane bolnave, împărtășind frumusețea poveștilor cu cineva care are nevoie de ele.

Puteți să aplicați în fiecare zi altele dintre măsurile propuse în acest articol, sau să inventați altele, dacă vă acordați la ”curgerea” Apei.
Vom avea două săptămâni miraculoase, alături de Energia Apei și de Zeița Fluxului Continuu al Naturii.

Profitați la maxim de această perioadă de ”Lună în scădere” și folosiți eficient energia Naturii.
Să aveți o perioadă magică cu toții,
Cu iubire,
Sorina

http://www.centrulnatura.ro/perioada-apei/

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 209

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 445

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 356

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 10 20 martie 2024 Energia Echinocțiului se simte din plin

20 Mar 2024 418

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 397

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 7 17 martie 2024 Bine v-am regăsit într-o zi de odihnă și de conexiune cu Sufletul

17 Mar 2024 411

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 5. 15 martie 2024. Energia își continuă evoluția sa ascendentă

15 Mar 2024 440

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 4 14 martie 2024 Energia lunii în creștere începe să se simtă

14 Mar 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 2. 12 martie 2024. Astăzi avem o energie interesantă

12 Mar 2024 485

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 1 11 martie 2024 Suntem bine cu toții

11 Mar 2024 771

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 14. 9 martie 2024. Astăzi avem luna întunecată, ziua dinainte de luna nouă

09 Mar 2024 575

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 11. 6 martie 2024. Tot ce posedăm, inclusiv corpul fizic, se degradează în timp

06 Mar 2024 578

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 10 5 martie 2024 ”Învață-i pe oameni să fie creatori, nu consumatori”

05 Mar 2024 536

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 8. 3.03. 2024. Repetarea cifrei 3 în simbolica zilei de astăzi

03 Mar 2024 711

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea întâi – ziua 5. 29 februarie 2024.Ocazie unică pentru recapitulare și revizuire

29 Feb 2024 623