Şi eşecul este un succes

Practica este mult mai grea decât teoria.
Am aflat asta încă o dată (a peste mia oară, cred) în ultimele săptămâni.

Una dintre tehnicile interesante pe care le-am propus tuturor și le-am aplicat personal a fost tehnica de EFT (Tehnica de Eliberare Emoțională, sau Ciocănirea terapeutică).
Mai mult de 15 exerciții au fost propuse în cele 11 articole prezentate pe site-ul nostru www.centrulnatura.ro, pe care le veți regăsi grupate în:
http://www.centrulnatura.ro/emotional-freedom-technique-eft/
dacă veți avea nevoie să vi le reamintiți.

Însă la fel ca în detoxifierea fizică, realizată cu ajutorul dietei, și detoxifierea emoțională, prin EFT a dus la răscolirea intensivă a mizeriilor existente.

De câte ori mă apuc să fac o curățenie în casă, după ce am neglijat această activitate o perioadă mai lungă de timp, mă trezesc că descopăr cât de multe s-au adunat, cât praf s-a depus și câtă dezordine realmente este.
Cu alte cuvinte, în primele 1-2 ore de curățenie, casa arată ca un dezastru, pentru că sunt nevoită să expun toate neregulile, să le văd mai bine, ca să știu unde să intervin.

Același principiu este valabil în cazul tuturor măsurilor pe care le vom lua, indiferent la orice nivel vom lucra: fizic, emoțional, mental, familial, social sau spiritual.

La început, întotdeauna vom expune mizeria existentă, pentru a vedea mai bine ce avem de lucru și unde este nevoie să intervenim.

Cu alte cuvinte, întotdeauna va fi mai rău, la scurt timp după începerea măsurilor de curățenie.

Asta am trăit foarte frecvent în dieta și în detoxifierile prin post.
Am fost forțată să mă confrunt cu starea reală de degradare în care se afla corpul meu și nu mi-a plăcut deloc să simt și să trăiesc slăbiciunea, durerile, mizeria și disconfortul existente în corpul fizic.

Și s-a întâmplat același lucru cu aplicarea EFT. S-au intensificat la maxim stările emoționale dificile, nemulțumirile, frustrările, autoblamarea, auto-agresiunea și mai ales, auto-sabotarea.

Pentru mine, personal, cea mai dificilă parte cu care mă confrunt de la începuturile tuturor eforturilor de echilibrare și vindecare este această parte de auto-agresiune și auto-sabotare.

Când îmi merge bine, când găsesc drumul corect, când știu fără urmă de îndoială că ceea ce fac este bine, am rezultate, mă simt excelent, reușesc să fac ceva / să acționez într-un anume fel încât mă blochez și mă auto-sabotez.

Ca și cum o parte din mine realmente nu se simte bine când îi este bine!

Am fost atât de obișnuită cu drama, cu suferința, cu telenovela și cu eforturile de supraviețuire, încât îmi este foarte nefamiliară starea de plutire, de echilibru, de fericire, de liniște și de bine.
Nu am ce face cu ea!
Mă plictisește!

Nu mai este agitația familiară și trepidația interioară a conflictului, a problemelor, a provocărilor.
Parcă lipsește ceva, ce era rău și dificil de trăit, dar era un familiar cu care mă obișnuisem.

Așa încât, odată cu răscolirea emoțională produsă de EFT, aplicat consecvent și în fiecare zi, am intensificat o auto-sabotare fizică și emoțională care s-a derulat ca un bulgăre de zăpadă.
Și s-a transformat într-o avalanșă, ce m-a înghițit cu totul.

Am trăit conștient și detașat tot acest proces și parcă m-am urmărit ca un observator neimplicat cum îmi sabotez întregul proces de detoxifiere fizic, cum mă agravez zi după zi, cum repet același model de comportament auto-agresiv și cum pierd zi după zi tot ce am dobândit în săptămâni de strădanie și stare de bine.

M-am simțit ca la un trenuleț mountain-rousse, când acesta coboară în viteză după ce a urcat chinuitor pe o pantă abruptă.
Nu am putut opri coborârea, până nu a ajuns din nou într-o prăpastie.

Se pare că procesul meu de vindecare, la fel ca și al multor alți oameni pe care am privilegiul să-i cunosc în activitatea mea profesională are evoluția și forma sinusoidelor – când sus, când jos, când sus, când jos, ca într-un joc nesfărșit.

Mi-am promis mie însămi să nu mă mai jeluiesc, tânguiesc și să descarc în articolele mele frustrările și toată energia negativă acumulată în eșecurile personale și în constatările și revelațiile zilnice pline de amărăciune.

De aceea, am dorit să împărtășesc cu voi partea pozitivă a procesului meu de învățare.

Cum am reușit să-mi mențin obiectivitatea și detașarea, în toată această perioadă de cădere în întuneric?
Cum am reușit să nu re-intru complet în dramă, să mă pierd complet în suferință și să uit complet de lumina care sunt?
Ce am folosit pe post de ancoră și fir de ghidare, în labirintul masochismului și auto-agresivității?

Natura și plantele sale!

Plantele mi-au fost ajutoarele de nădejde în toată această perioadă.
Fructele, și ceaiurile și energia plantelor înmugurite sau chiar înflorite din grădină.

Zile întregi, nu am avut inspirație și idee despre un material semnificativ pentru site, despre o temă ce merita împărtășită cu ceilalți, care să aibă sens și să ajute. Nu să încarce cu și mai multe frustrări și emoții negative.

Și ieri, stând în grădină și observând unii dintre arborii și arbuștii aproape în floare, în ciuda vântului cam rece și tăios de afară, am realizat cât de puternice sunt plantele și cum energia lor ne susține continuu, în propriile noastre strădanii de vindecare.

Unul dintre cei mai delicați și frumoși arbuști din grădina mea este un corn.
Îl am de mai mulți ani, dar fiind undeva în fundul grădinii, în spatele altor arbori și arbuști, nu l-am observat mai niciodată.
Cât a fost mic, aproape că nu l-am băgat în seamă.
Între timp, a mai crescut, și-a făcut loc printre celelalte tufe din jur.

Iar în primăvara aceasta a fost primul arbore care a înflorit.
M-a luat prin suprindere, pentru că n-am văzut niciodată flori de corn și nu l-am mai observat până acum, că este primul care anunță schimbarea energiei și re-apariția vieții în Natură.
Cornul este plin de buchețele de flori mici, galbene, delicate și discret parfumate.
L-am admirat în fiecare zi, câteva zile la rând.
Toți ceilalți arbori erau încă dezgoliți și încă ne-dezmorțiți, el a îndrăznit curajos să-și expună frumusețea interioară, în plină schimbare de temperatură și umiditate.
Cu riscul de a-și pierde florile sau de a suferi alte pagube (dacă unele nopți ar fi fost excesiv de geroase).
Mi-am amintit de dificultățile mele din ultimele săptămâni. Detoxifierile și eforturile de echilibrare făcute m-au deschis emoțional și energetic mult mai mult decât eram obișnuită și am primit doze imense de energii de toate felurile, de la cei din jur.
Aproape că m-am ofilit de agresivitatea impactului cu energia amestecată a acestei lumi.

Nu sunt obișnuită să stau cu ”florile la vedere”, le-am ținut atât de ascunse și tăinuite, că până și eu am uitat de multe dintre ele.
Aducerea lor la lumină s-a făcut cu multă strădanie.
Toate eforturile practice de a schimba ceva au revelat toate motivele pentru care nu am schimbat, până acum, mai nimic.

Practica este tare anevoioasă. Și înșelătoare.
Iar eșecurile, la fel de numeroase, sau poate chiar mai numeroase decât succesele.

Am citit undeva că diferența între un Maestru și un Ucenic este aceea că Maestrul are la activ mult mai multe eșecuri, decât încercările de până în acel moment ale Ucenicului.

Mulțumesc Naturii că-mi amintește lecțiile sale vindecătoare.
Cornul înflorit mi-a transmis o lecție pentru mine și pentru toți cei care au nevoie să o audă:

Nu este important de câte ierni aveți nevoie pentru a învăța să vă exprimați florile.
Nu este important cât de grele, de dificile și de friguroase sunt iernile prin care treceți. Câtă suferință produc ele tuturor arborilor și florile din grădină. Câte vijelii și câte furtuni apar și dispar.
Nu este important în ce parte a curții vă aflați, puteți să fiți în spatele tuturor celorlalți, puteți să fiți în urmă sau ascunși de alții care sunt mai în față.
Nu este important că pot trece ani în care să nu se vadă nici flori, nici fructe, dar trunchiul și rădăcinile voastre cresc din ce în ce mai puternice, cu fiecare vară călduroasă, dar și cu fiecare iarnă geroasă prin care treceți.
Nu este important că cel care îngrijește grădina vă taie crengile și vă direcționează creșterea, uneori aproape că vă mutilează în necunoașterea și ignoranța lui. Mereu vă puteți găsi un loc de creștere mai bun, mai potrivit și mereu puteți folosi toate puterile interioare să continuați evoluția.
Și nu este important că uneori nu primiți apă sau lumină suficientă ori atenția îngrijitorilor.

Vine o primăvară, atunci când este momentul potrivit, în care florile voastre vor apare și vor ieși în evidență, în contrast cu goliciunea tuturor celorlalți.
Exact atunci când toți ceilalți fie se odihnesc, fie nu mai au nimic de arătat și exprimat, atunci va fi momentul vostru de înflorire.

Lecția CORNULUI este cea a răbdării, a așteptării momentului potrivit și a creșterii continue a puterilor interioare, datorită tuturor experiențelor avute.
Așa am aflat și eu că practica mea zilnică este încununată numai de succese.

Chiar și ”creșterea negativă” (vorba economiștilor) este un succes, pentru că atât frigul iernii, cât și căldura verii, atât stările de bine, cât și stările de suferință sunt profesorii mei valoroși.

Mă bucur de tot ce trăiesc și mă împuternicesc cu toate experiențele prin care trec. Știu că orice mi se întâmplă este doar un anternament și că puterile mele interioare cresc cu fiecare exersare și adversitate.

Cornul mi-a reamintit ceea ce știam și am știut dintotdeauna.
Și ceea ce vă transmit tuturor care aveți nevoie să auziți acest lucru:
SUNT AȘA CUM SUNT.
ȘI TOT CE MI SE ÎNTÂMPLĂ, TOT CE FAC, TOT CE SIMT ȘI TOT CE TRĂIESC MĂ ÎMPUTERNICEȘTE ȘI MĂ AJUTĂ SĂ DEVIN O VARIANTĂ MAI BUNĂ A MEA.

Mă iubesc, mă apreciez și mă susțin pe drumul evoluției mele interioare,
și vă iubesc pe toți cei care sunteți lângă mine cu susținerea voastră,

Alături de voi, continuu, cu lumina aprinsă, trăiesc și iubesc,
Sorina

http://www.centrulnatura.ro/si-esecul-este-un-succes/