GastroArt Minciunele (rețetă din 1933)


Minciunelele sau uscățelele sunt niște prăjituri.




Ele o prepară din făină, gălbenuș de ou și puțin rom. Nu punem albușul, fiindcă nu dă voie să crească prăjitura în deajuns și le și întărește. Se prepară astfel: se ia făina, se cerne și se pune pe o planșetă. În mijlocul făinii spargem ouăle punând numai gălbenușul, câteva picături de rom și su un vârf de cuțit de sare. Cu ajutorul unei furculițe sau a unui cuțit mestecăm până se face o cocă potrivit de tare.



Luăm această cocă și o frământămcu podul palmei.





Apoi întindem foaia su sucitorul până ajunge la grosimea de 2-3 mm. Luăm ruleta și tăiem diferite forme. De obicei o facem fundulițe. Formele făcute le punem într-o cratiță cu grăsime încinsă pe mașină. Când s-au rumenit le scoatem și le punem pe o farfurie, pudrându-le cu zahăr.





Alte forme afară de fundulițe sunt și trandafirașii. Luăm 3 pahare de mărimi diferite și cu ele tăem din foaie. Le punem după mărime una peste alta, iar la mijloc facem o gropiță cu degetul unde punem o vișină din dulceață. Se coc la fel ca minciunelele. Aceste prăjituri se servesc calde și mai ales când servim vin.




Cantități: 200 gr. făină, 2 gălbenușuri de ou, rom câteva picături.




Din „Caiet pentru gospodărie” Turtoi Teodora, clasa I, Școala Normală Brăila – 1931 (mulțumim Mihai Botea). Am păstrat ortografia originală.



Despre GastroArt.ro


Prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești (cu articole de istorie gastronomică universală și din domenii conexe). O bază de date digitalizată ce cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi – caietele bunicilor (perioada interbelică și din comunism).




Gastroart.ro este un demers privat al jurnalistului Cosmin Dragomir prin care se încearcă acoperirea unei nișe ignorate atât de către instituțiile publice cât și de o mare parte a celor care activează în domeniile de profil. Gastroart.ro își propune să adune laolaltă pasionații și specialiștii din acest domeniu.





În ultimii ani, jurnalistul Cosmin Dragomir s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu.



Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.



Sursa foto și text:  GastroArt.ro


Citește și:


GastroArt Borș de sfeclă (rețetă din 1931)


GastroArt Budincă de creer (rețetă interbelică)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 858

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 446

„O culegere de texte despre gastronomie” Despre „Colecționarul de sarmale” de Cosmin Dragomir, un volum destinat oricărui om interesat de fenomenul culinar

04 Mar 2024 643

Evenimente în Constanța Adina Potop, artă abstractă la mic dejun

19 Jun 2023 2211

Gastronomia, vinul românesc, animalele de fermă și mersul pe jos, sărbătorite pe 02 octombrie. Evenimentele zilei

02 Oct 2022 988

GastroArt Papanași cu smântână (rețetă interbelică)

23 Jul 2022 1920

GastroArt Roșii picante (rețetă interbelică)

22 Jul 2022 1862

GastroArt Salată de roșii specială (rețetă interbelică)

21 Jul 2022 1807

GastroArt Cremă caramel (rețetă interbelică)

18 Jul 2022 1759

GastroArt Ruladă cu cremă (rețetă interbelică)

16 Jul 2022 1733

GastroArt Papară (rețetă interbelică)

12 Jul 2022 1532

GastroArt Gogoși de pâine (rețetă interbelică)

09 Jul 2022 1527

5 locuri de vizitat într-o vacanță în Zakynthos!

08 Jul 2022 1673

GastroArt Budincă de carne (rețetă interbelică)

06 Jul 2022 1419

GastroArt Prune în ciocolată (rețetă interbelică)

03 Jul 2022 1459