GastroArt Prepararea macaroanelor cu brânză (rețetă din 1931)


Se iau macaroanele și se fierb în apă în care am presărat și sare. În timp ce fierb, frecăm brânză.



După ce am luat macaroanele fierte, le trecem printr-un curent de apă rece ca să nu se lipească unele de altele. Apoi le punem într-o cratiță în care am turnat mai întâi grăsime topită.



Punem un rând de macaroane, apoi punem un rând de brânză și iar macaroane, iar brânză. Deasupra punem un strat mai gros de brânză și punem cratița la cuptor. Apoi se servesc la masă.



Din „Caiet pentru gospodărie” Turtoi Teodora, clasa I, Școala Normală Brăila – 1931 (mulțumim Mihai Botea). Am păstrat ortografia originală.







Despre GastroArt.ro


Prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești (cu articole de istorie gastronomică universală și din domenii conexe). O bază de date digitalizată ce cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi – caietele bunicilor (perioada interbelică și din comunism).




Gastroart.ro este un demers privat al jurnalistului Cosmin Dragomir prin care se încearcă acoperirea unei nișe ignorate atât de către instituțiile publice cât și de o mare parte a celor care activează în domeniile de profil. Gastroart.ro își propune să adune laolaltă pasionații și specialiștii din acest domeniu.





În ultimii ani, jurnalistul Cosmin Dragomir s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu.



Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.



Sursa foto și text:  GastroArt.ro


Citește și:


 GastroArt Borș de bobodă (rețetă din 1931)



GastroArt Crap umplut (rețetă din 1931)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Internațională a ceaiului. Prepararea și servirea acestei băuturi

21 May 2023 986

GastroArt Bulion de ardei (rețetă interbelică)

24 Jul 2022 1692

GastroArt Papanași cu smântână (rețetă interbelică)

23 Jul 2022 1928

GastroArt Roșii picante (rețetă interbelică)

22 Jul 2022 1869

GastroArt Salată de roșii specială (rețetă interbelică)

21 Jul 2022 1816

GastroArt Cremă caramel (rețetă interbelică)

18 Jul 2022 1768

GastroArt Ruladă cu cremă (rețetă interbelică)

16 Jul 2022 1737

GastroArt Papanași (rețetă interbelică)

13 Jul 2022 1544

GastroArt Papară (rețetă interbelică)

12 Jul 2022 1538

GastroArt Gogoși de pâine (rețetă interbelică)

09 Jul 2022 1533

GastroArt Salată de ficat (rețetă interbelică)

07 Jul 2022 1523

GastroArt Budincă de carne (rețetă interbelică)

06 Jul 2022 1424

GastroArt Ruladă cu cremă (rețetă interbelică)

05 Jul 2022 1645

GastroArt Tocăniță gustoasă (rețetă interbelică)

04 Jul 2022 1676

GastroArt Prune în ciocolată (rețetă interbelică)

03 Jul 2022 1469