GastroArt.ro Cum știu alții să-și celebreze gastronomiile. Azi cazul sarmalelor pe timbre

  • Cum am puține, dar fixe idei, vă supun, azi, atenției o altă abordare a unor state prin care își celebrează gastronomiile naționale (fără să își facă griji că preparatele sunt influențate de rețetarul internațional sau regional). Azi – sarmaua.
 
Există, nu foarte multe, serii de timbre cu tematică culinară. Nu mă refer la cele cu ingrediente (deși nu au fost gândite așa): ciuperci, legume sau specii de galinacee. Din acelea mai găsim și pe la noi, adică românești. Mă refer la cele cu mâncare.

Cum sarmalele sunt turcești (ha!), adică etimologic în românește sunt turcești, că povestea e lungă și am mai scris-o, alte țări nu au o problemă în a tipări timbre cu sarmale.

Și nu vorbim doar de Azerbaijan, care în 2017 a înregistrat în patrimoniul imaterial Unesco “dolma making and sharing tradition” sau de Turcia (de la care tot spunem că le-am preluat și noi), dar găsim printre țările emitente de astfel de timbre Bosnia și Herțegovina sau Coreea.

Scuze pentru calitatea pozelor, dar altele nu am găsit.
 
 
Despre GastroArt.ro

Prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești (cu articole de istorie gastronomică universală și din domenii conexe). O bază de date digitalizată ce cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi – caietele bunicilor (perioada interbelică și din comunism).

Gastroart.ro este un demers privat al jurnalistului Cosmin Dragomir prin care se încearcă acoperirea unei nișe ignorate atât de către instituțiile publice cât și de o mare parte a celor care activează în domeniile de profil. Gastroart.ro își propune să adune laolaltă pasionații și specialiștii din acest domeniu.


În ultimii ani, jurnalistul Cosmin Dragomir s-a specializat în gastronomie și a publicat sute de articole, analize, reportaje și interviuri din acest domeniu. Istoria gastronomiei și a ospitalității românești a devenit marea lui pasiune.

Sursa foto și text. GastroArt.ro

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

GastroArt Marinată de pește (rețetă interbelică)

31 Jul 2022 1602

GastroArt Găluști de pâine (Rețetă Interbelică)

30 Jul 2022 4364

GastroArt Tartine cu ou și sos (Rețetă Interbelică)

29 Jul 2022 4522

GastroArt Tartine picante (Rețetă Interbelică)

28 Jul 2022 4633

GastroArt Tartine cu Carne (Rețetă Interbelică)

27 Jul 2022 1693

GastroArt Brânză Prăjită (Rețetă Interbelică)

26 Jul 2022 2021

GastroArt Găluști cu prune (Rețetă Interbelică)

25 Jul 2022 1729

GastroArt Bulion de ardei (rețetă interbelică)

24 Jul 2022 1688

GastroArt Papanași cu smântână (rețetă interbelică)

23 Jul 2022 1923

GastroArt Roșii picante (rețetă interbelică)

22 Jul 2022 1865

GastroArt Salată de roșii specială (rețetă interbelică)

21 Jul 2022 1810

GastroArt Clătite umplute cu șuncă (Rețetă interbelică)

20 Jul 2022 1588

GastroArt Pește la cuptor (Rețetă Interbelică)

19 Jul 2022 1773

GastroArt Cremă caramel (rețetă interbelică)

18 Jul 2022 1762

GastroArt Șarlotă de mere (Rețetă Interbelică)

17 Jul 2022 1668