Cristi Brânză, fost jucător Tomis Constanța, merge la Pro Sport Bucharest Night Run

Peste 600 de participanţi sunt aşteptaţiși-au anunțat participarea la ProSport Bucharest Night Run, care va avea loc, mâine, pe Pasajul Basarab, unde vor fi impuse restricţii de trafic între orele 21.00 şi 23.00. Înscrieri se mai pot face și mâine, la una dintre cele două probe propuse de organizatori, de 5 km, respectiv de 10 km. Şi pentru băieţi şi pentru fete, categoriile de concurs sunt: 15 şi 35 de ani şi cei peste 35 de ani (împliniţi în ziua competiţiei).

Toţi alergătorii vor primi chip-uri individuale de cronometrare, astfel incât fiecare îşi va afla la finalul cursei timpul personal realizat. Câştigătorii fiecărei categorii vor primi premii în bani. Spectacolul va începe la ora 20:00 cu sesiuni de încălzire, distracţie şi concursuri, iar startul evenimentului se va da din parcarea Carrefour Orhideea.

Participanţii vor fi încurajaţi de mai multe vedete din lumea sportivă: Virgil Căruţaşu, fost căpitan al Naţionalei de baschet, care va şi alerga la proba de 5 lm; Ionela Târlea, vicecampioană olimpică la Atena 2004 (400 m garduri); Vlad Hagiu, cel mai bun poloist român din istorie; Cristina Sandu (CS Farul Constanţa), finalistă în proba de triplusalt la Europeanul din Zurich; Vali Tomescu, antrenor de atletism şi fostul antrenor al Constantinei Diţă şi al lotului olimpic al Chinei; Cătălin Câmpeanu, cel mai rapid atlet român şi finalist în proba de 100 m a Europeanului de la Zurich şi Cristi Brânză, fost voleibalist la Steaua şi Tomis Constanţa, potrivit jurnalul.ro.

Sursa foto: gandul.info

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decesele care au îndoliat sportul constănțean în 2022 Au trecut în neființă la numai 39 de ani, trei copii rămânând orfani de tată!

05 Jan 2023 2428

Doliu în sportul constănțean A murit Doru Ghimeș. Avea numai 39 de ani!

23 Sep 2022 6161

BC Athletic Neptun Constanţa Americanul Devante Wallace, omul meciului. Energie de la fani pentru Gladiatorii din Tomis (galerie foto)

21 Oct 2021 2154

Constanța. „Nici Covid-ul nu ne-a impiedicat să ne unim destinele!“ Adrian Denghel, jucător de oină, și Cristiana Ionașc au spus „Da!“. Au naș celebru! (galerie foto)

07 May 2020 8762

Noutăţi în ce priveşte lotul echipei de baschet Athletic Constanţa. Un american, transferat

28 Aug 2019 1928

UPDATE. După un suedez, au adus şi un american Echipa de baschet Athletic Constanţa a anunţat înregimentarea lui Deondre Ray

19 Aug 2018 1809

Fotbalistul Theo Șamata este condus pe ultimul drum. Bulevardul Tomis, blocat (galerie foto+video)

05 May 2016 9122

Apartamentul unui fost jucător de la Farul Constanţa, scos la licitaţie

19 Aug 2014 4061