Majoritatea românilor preferă să petreacă sărbătorile de sfârșit de an în familie. Care sunt românii cei mai ataşaţi de sărbătorile iarnă

Peste 84% dintre români asociază sărbătorile de sfârşit de an cu bradul şi instalaţiile de lumini, iar 78% ascultă muzică specifică acestei perioade, potrivit unui studiu de specialitate, citat de AGERPRES.
 
Din același sondaj mai reiese că 72% dintre români aleg să-şi petreacă timpul liber cu cei dragi în perioada sărbătorilor, 15% îşi fac planuri pentru petreceri şi activităţi de iarnă în acest interval de timp, iar 13% dintre respondenţi preferă să se odihnească, conform datelor din studiul realizat de compania ELBI Electric & Lighting. Românii din zona Bucovinei sunt cei mai ataşaţi de sărbătorile de sfârşit de an, majoritatea spunând că cel mai important e timpul petrecut cu cei dragi (93%), datinile (85%) şi instalaţiile de lumini (78%).
 
În topul preferinţelor în funcţie de vârstă, persoanele de peste 65 de ani preferă să stea cu cei dragi (93%), să asculte muzică specifică perioadei de sărbători (100%) şi bradul (94%). În schimb, tinerii cu vârste între 25 şi 34 de ani, preferă activităţile de sărbători precum împodobirea bradului (94%), instalaţiile de lumini (85%) şi timpul petrecut cu cei dragi (72%).
 
Oamenii care trăiesc la oraşe asociază sărbătorile de sfârşit de an cu bradul (93%) şi timpul petrecut cu cei dragi (73%), iar cei din mediul rural preferă bradul şi instalaţiile de luminii în aceeaşi proporţie (89%).
 
Se constată o diferenţă şi între femei şi bărbaţi atunci când vorbim de preferinţele specifice acestei perioade. Femeile preferă bradul (92%) şi muzica de sărbători (79%), pe când bărbaţii preferă instalaţiile de lumini şi bradul (89%).
 
Studiul a fost realizat în perioada 18 septembrie-19 octombrie 2017 pe un eşantion de 670 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 - 65 de ani, din toate regiunile ţării.

Sursa: AGERPRES 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.