Prinţul Harry şi Meghan Markle îşi unesc destinele la castelul Windsor. Cei doi vor deveni duce şi ducesă de Sussex

Prinţul Harry şi Meghan Markle îşi unesc sâmbătă destinele la castelul Windsor, din apropiere de Londra, devenind duce şi ducesă de Sussex, conform unui anunţ făcut de Palatul Buckingham, transmite Press Association, citat de Agerpres.ro.
 
Nepotul reginei Elisabeta a II-a, al şaselea în ordinea descendenţei la tron, va depune în faţa altarului capelei St. George din Windsor jurământul de iubire pentru soţia sa. Cu câteva ore înainte de ceremonie, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Harry şi Meghan vor primi, în afara ducatului de Sussex şi titluri nobiliare în Irlanda de Nord şi Scoţia. Astfel, cei doi vor deveni conte şi contesă de Dumbarton şi baroni de Kilkeel.
 
Zeci de mii de admiratori ai familiei regale britanice s-au adunat deja în parcul şi pe străzile din jurul castelului Windsor, în timp ce importante efective ale poliţiei au instalat puncte de control şi au securizat întregul perimetru.
 
Meteorologii au anunţat vreme însorită pe întreaga durată a zilei, aşa că Meghan şi prinţul Harry vor putea călători cu o caleaşcă descoperită prin Windsor, după nuntă, pentru a-i saluta pe oamenii care au dormit pe străzi pentru a ocupa un loc cât mai bun în aşteptarea trecerii alaiului regal.
 
Aproximativ 250 de militari vor participa la ceremonii, iar camarazii de arme ai prinţului Harry, care a luptat în Afganistan, vor forma un cordon de securitate de-a lungul străzilor străbătute de alai.
 
După ceremonia religioasă ce va dura aproximativ o oră, Meghan Markle va primi rangul de Alteţă Regală.
 
La nuntă vor participa aproximativ 30 de membri ai familiei regale, printre care regina Elisabeta a II-a şi soţul său, ducele de Edinburgh, în vârstă de 96 de ani, care se simte bine după o operaţie suferită recent la şold. Arhiepiscopul de Canterbury, care va oficia serviciul religios, a vorbit despre legătura sufletească puternică pe care a remarcat-o între Harry şi Meghan.
 
"Există o profundă afecţiune între ei, o bună înţelegere şi un sprijin reciproc, ceea ce este minunat. Aceste lucruri sunt vizibile în modul în care îşi răspund unul altuia, cum au grijă unul de altul, chestiuni pe care le vedem la multe cupluri, dar nu întotdeauna", a declarat el.
 

Conform anunţurilor făcute de Palatul Buckingham sâmbătă dimineaţa, prinţul Harry va purta o verighetă (nu este obligatoriu pentru mirii de sânge regal) iar din jurământul de iubire ce va fi rostit de Meghan a fost scoasă promisiunea că va asculta de soţul său.
 
La ceremonie se vor auzi acordurile piesei soul clasice "Stand By Me", de Ben E King, în interpretarea lui Karen Gibson şi a corului The Kingdom Choir, precum şi acordurile piesei "Amen/This Little Light of Mine", o piesă gospel interpretată des în bisericile afro-americane.

 
Michael Curry, episcopul Bisericii Episcopale Americane, va susţine o predică.
 
Charles, prinţul de Wales, tatăl prinţului Harry, o va conduce pe Meghan la altar în locul tatălui actriţei, Thomas Markle.
 
La eveniment au fost invitaţi şi fraţii prinţesei Diana, mama lui Harry, care a murit într-un accident de maşină, la Paris, pe când Harry avea doar 12 ani. Astfel, contele Spencer, Lady Sarah McCorquodale şi Lady Jane Fellowes se numără printre cei 600 de invitaţi de la nuntă, în onoarea mamei prinţului Harry.
 
Ducesa de Cambridge, soţia fratelui lui Harry, prinţul William, va participa la eveniment, fiind prima ei apariţie publică după naşterea celui de-al treilea copil al său, prinţul Louis, acum mai puţin de patru săptămâni.
 
Sursa: Agerpres.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces de calomnie Prinţul Harry nu a reuşit să obţină în instanţă respingerea argumentelor apărării

08 Dec 2023 764

Prinţul Harry, primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani

03 Jun 2023 2016

Prinţul Harry, declarație emoționantă după decesul bunicii sale

12 Sep 2022 1350

Evenimente în ziua de 19 mai în istorie. Căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle

19 May 2022 1266

Prințul Harry vrea să beneficieze de protecția poliției în Marea Britanie

16 Jan 2022 1692

Dezvăluiri în cadrul familiei regale. Ce spune Meghan despre prințul Harry

13 Nov 2021 2010

Știați că... Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 37 de ani?

15 Sep 2021 2022

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat nașterea celui de-al doilea copil, o fetiță

06 Jun 2021 1773

Știați că? Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 36 de ani

15 Sep 2020 1761

Harry și Meghan vor pierde titlurile regale. Ei nu vor primi bani publici. Ce spune regina Elisabeta a II-a

19 Jan 2020 2534

Harry şi Meghan se retrag din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice și se vor muta parțial în America de Nord

08 Jan 2020 2585

Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți în primăvara anului 2019

15 Oct 2018 2480

Evenimentul anului. Nunta regală. Prințul Henry se însoară. Cine este aleasa. Ce televiziuni din România transmit ceremonia. La ce oră

19 May 2018 3385

Prințul Harry va apărea într-un scurtmetraj

19 Sep 2015 2210

Ştiaţi că...? Prinţul Harry al Marii Britanii va moşteni...

15 Sep 2014 2791