De mână cu tine Irina Lucia MIHALCA

Un basm ţi-e viaţa, o poveste,
rolul principal îţi revine.
Cauţi şi cauţi, în toate te cauţi.
Alegi şi alegi. Te-ntuneci.
Bolnav de visul-veşmânt
al unei existenţe ce nu-ţi aparţinea,
orbit, în noapte, te-ai aruncat în vâltori.
 
De la pământ la stele,
bucăţi din tine s-au desprins spre ele,
de la pământ la lună, lacrimi şi mătrăgună.
Rebel, intri în labirintul tăcerii,
laşi, în urmă, fantomele trecutului,
în aer, vulturi mari se rotesc,
arunci cu bolovani, strecori roua durerii,
alungi tristeţea dănţuitoare şi pleci.

 
În liniştea cosmică,
doar respiraţia ta calmă se-aude,

de mână cu tine, ascuns într-un gând,
un legământ ai făcut,
să treci printre umbre, eliberându-le,
să ierţi, să uiţi şi să-ţi continui drumul.
 
Cu-ncredere porneşti.
Un nou drum, o nouă octavă,
un început incert, în ceaţă, te-aşteaptă.
O tablă de joc cu piese albe şi negre.
Continui să mergi. Cerni şi discerni.
E darul pe care ţi-l faci,
îţi testezi limitele,
chiar dacă nu ştii ce-i în zare,
chiar dacă mergi prin vânt şi ninsoare.
În drumul spre lumină, paşii ţi-i regăseşti,
în urma ta, timpul înfloreşte.
 
Zâmbeşti acum, mulţumeşti şi-nţelegi.
De mult timp nu te-ai mai privit.
De mult timp nu te-ai mai întâlnit.
Cu ochii deschişi visezi,
totul vezi, totul auzi, totul simţi,
înţelegi că mai există şi altceva,
dincolo de-ntuneric, dincolo de lumină.
Respiri şi expiri libertatea.
Alegerea îţi apartine.
Eşti tu, eşti acasă, eşti lumină.
Eşti tu cu tine, în tine. Eşti. Doar eşti!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens” își prelungește perioada de vizitare

10 Apr 2024 571

Horoscop pentru duminică, 7 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

07 Apr 2024 677

Horoscop pentru sâmbătă, 06 aprilie 2024. Există predispoziții spre activități de rutină alături de cei dragi pentru unii nativi ai zodiacului

06 Apr 2024 645

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 1042

Calendar săptămânal CSM Constanța Tenisul de masă ține capul de afiș, cu meciul din Sala Sporturilor, din semifinalele Europe Cup Women

15 Mar 2024 597

Horoscop pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Se anunță o săptămână interesantă în plan partenerial pentru unii nativi

04 Mar 2024 1053

#ConstanțaEsteBine Valul 1 – ziua 4 31 decembrie 2023 Deschiderea zăgazurilor

31 Dec 2023 786

Horoscop pentru săptămâna 25 - 31 decembrie 2023. Previziuni astrale pentru ultima săptămână din 2023

25 Dec 2023 1144

Calendar-Ortodox 25 decembrie - Crăciunul - Nașterea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

25 Dec 2023 704

Calendar-Ortodox 21 decembrie 2023. Ce sfântă muceniță este celebrată astăzi

21 Dec 2023 933

Horoscop pentru săptămâna 04 - 10 decembrie 2023. Se anunță planuri financiare noi pe termen lung pentru una dintre zodii

04 Dec 2023 1019

Horoscop pentru duminică, 05 noiembrie 2023. S-ar putea să cheltuiești sume importante de bani

05 Nov 2023 1001

Horoscop pentru sâmbătă, 4 noiembrie 2023. Ce le este rezervat astăzi zodiilor?

04 Nov 2023 1199

Fost șef al DGA Constanța cere recalcularea pensiei. Decizia Tribunalului

18 Oct 2023 1045

#ConstanțaEsteBine 1 octombrie 2023. Final de săptămână, început de lună calendaristică, închidere de cerc

01 Oct 2023 801