De mână cu tine Irina Lucia MIHALCA

Un basm ţi-e viaţa, o poveste,
rolul principal îţi revine.
Cauţi şi cauţi, în toate te cauţi.
Alegi şi alegi. Te-ntuneci.
Bolnav de visul-veşmânt
al unei existenţe ce nu-ţi aparţinea,
orbit, în noapte, te-ai aruncat în vâltori.
 
De la pământ la stele,
bucăţi din tine s-au desprins spre ele,
de la pământ la lună, lacrimi şi mătrăgună.
Rebel, intri în labirintul tăcerii,
laşi, în urmă, fantomele trecutului,
în aer, vulturi mari se rotesc,
arunci cu bolovani, strecori roua durerii,
alungi tristeţea dănţuitoare şi pleci.
 
În liniştea cosmică,
doar respiraţia ta calmă se-aude,
de mână cu tine, ascuns într-un gând,
un legământ ai făcut,
să treci printre umbre, eliberându-le,
să ierţi, să uiţi şi să-ţi continui drumul.
 
Cu-ncredere porneşti.
Un nou drum, o nouă octavă,
un început incert, în ceaţă, te-aşteaptă.
O tablă de joc cu piese albe şi negre.
Continui să mergi. Cerni şi discerni.
E darul pe care ţi-l faci,
îţi testezi limitele,
chiar dacă nu ştii ce-i în zare,
chiar dacă mergi prin vânt şi ninsoare.
În drumul spre lumină, paşii ţi-i regăseşti,
în urma ta, timpul înfloreşte.
 
Zâmbeşti acum, mulţumeşti şi-nţelegi.
De mult timp nu te-ai mai privit.
De mult timp nu te-ai mai întâlnit.
Cu ochii deschişi visezi,
totul vezi, totul auzi, totul simţi,
înţelegi că mai există şi altceva,
dincolo de-ntuneric, dincolo de lumină.
Respiri şi expiri libertatea.
Alegerea îţi apartine.
Eşti tu, eşti acasă, eşti lumină.
Eşti tu cu tine, în tine. Eşti. Doar eşti!