Lumea poeziilor Eugen Jebeleanu - Confesiune

Te înţeleg mai bine decât mulţi,
căci am trăit aceeaşi vreme:
ştiu jalea paşilor desculţi,
odaia gheaţă, uşa care geme

şi bucuria de-a simţi aripi
crescându-mi lungi, de azurii cerneluri
şi grija de-a putea să înfiripi
o masă îngheţată, de mezeluri…

şi spaimele de mic copil, bolind
de nervi, şi cerul plin de stele
şi stelaria de păduchi foind
şi-acel război şi chinurile-acele,

castanele sălbatece din pâini,
şi paiele cu ele amestecate,

şi-acele urlete de câini
murind de foame-n străzile-ngheţate,

şi soba rece, astru de granit,
sclipind cu duşmănie,
spunându-mi: - Este ger cumplit?
Şi ce o să mai fie!

Fitilul ars al lămpii fără gaz,
şi lecţia rămasă nesfârşită,
şi geamu-n zori sticlind de-un alb atlaz
întins de mâna iernii aburită

şi palma dată de un profesor
pe faţa mea slăbită, nespălată
din pricină că nu era uşor
s-avem săpun, decât doar câteodată.

Te înţeleg mai bine decât mulţi,
căci am trăit aceeaşi vreme:
ştiu jalea paşilor desculţi,
odaia gheaţă, uşa care geme.