Lumea poeziilor

Lumea Poeziilor Irina Lucia Mihalca - Cheia Ei

 Ce-i poezia?
 Gânduri înaripate spre inimă
  prin care o nouă lume se naşte!
 
 Şiragul de stele îl vede şi prin nori,
 al ei este şiragul,
 îl va simţi şi-l va vedea.
 O minune de fată!
 Ochii-i răspândesc vraja, surâsul,
 miresmele ei te inundă.
 Focul - singura lumină
 şi umbrele
 ce dansează sălbatic în jur.
 
 Ea se hrăneşte cu lumină, cu tot ce creează,
 cu toate trăirile ce pot răsări din ea, din orice fiinţă,
 cu vise, cu soare, cu ploaie, cu fulgii de nea,
 cu-adieri, cu-arome, cu vânt din câmpii,
 cu aburii pâinii, cu nectar, cu vin bun,
 cu stele, cu flori, copaci, anotimpuri,
 cu munţi şi cu ape, culori şi sunete,
 cu zborul de fluturi, cu versuri,
 cu gesturi, cu imagini păstrate,
 cu dans şi atingeri, cu viaţa
 şi tot ce conţine ea.
 O dependentă de viaţă,
 un suflet aproape de sursă
 ce ridică sufletele spre lumină!
 Cu adevărat fericită!
 Transcende. A dat şi-a luat
 un mare examen divin.
 Coboară în oameni,
 în gânduri, în inimi şi-n vise.
 Forţa ei stă în cuvinte,
 în zborul de porumbel ce te-atinge,
 o carte a sursei
 pentru vieţile ce te-aşteaptă
 spre lumina magică a divinităţii.
 
 Ai zburat în dreptul aripilor
 să vezi cum fâlfâie precum o pasăre?
 Bucuria apare după ce laşi manşa din mână
 sau după ce-aterizezi,
 aproape ca la salturi,
 din lumină,
 din zbor,
 din salt
 şi-amintiri...
 
 Prin murmurul vântului ai privit-o în vis.
 O crăiasă! A reuşit uimitor
 să te treacă dintr-o dimensiune în alta,
 te-a ridicat mai mult decât ai fi putut gândi,
 pentru că treptele de mai sus
 trebuie ajunse şi călcate,
 altfel inutile mai sunt.
 Ucenic al luminii, al iubirii şi-al ei,
 te miri cum poate da viaţă
 atâtor sentimente, bucurii,
 dureri, emoţii, simţiri,
 cum îţi încarcă sufletul cu hrană.
 
 E fiica lui Dumnezeu, din care s-a născut,
 gingaşă, puternică, vie, încrezătoare,
 ea nu va muri niciodată,
 veşnic, în lumină, va trăi!
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

GEORGE BACIU

17 Jun, 2016 09:28

IS, THE GREAT. SI MULTUMESC, MI SE PARE PUIERIL, ASA O OPERA ARTISTICA CE CUPRINDE SENTIMENTE PROFUNDE DE UN SUFLET NOBIL, CERE IN APRECIEREA EI O MULT MAI EXTINSA ADORATIE, CU PLECACIUNE. POEZIA - O CRAIASA, FICA LUI DUMNEZEU, ARE O SINGURA SOSIE - FEMEIA.

Articole asemanatoare

Poezia zilei Liniştea din adâncuri, de Irina Lucia Mihalca

28 Dec 2019 573

Poezia zilei Călătoria continuă - Irina Lucia Mihalca

21 Dec 2019 587

Poezia Zilei Frunze, frunze pe cer se rotesc – Irina Lucia Mihalca

14 Dec 2019 636

Poezia zilei Acum simți și vrei...- Irina Lucia Mihalca

07 Dec 2019 949

Privirea Cerbului Înstelat spre nepătrunsul tainei ... - Irina Lucia Mihalca

30 Nov 2019 651

Poezia zilei Surâs în floare – Irina Lucia Mihalca

23 Nov 2019 757

Poezia zilei Seminţele noastre - Irina Lucia Mihalca

16 Nov 2019 643

Poezia zilei Nu păsări, ci zboruri - Irina Lucia Mihalca

09 Nov 2019 814

Poezia zilei Semne primordiale - Irina Lucia MIHALCA

02 Nov 2019 721

Poezia Zilei Conturul unei şoapte – Irina Lucia Mihalca

12 Oct 2019 1517

Poezia zilei Culorile curcubeului - Irina Lucia Mihalca

28 Sep 2019 708

Lumea poeziilor Lumină-n veşnicie - Irina Lucia MIHALCA

06 Jul 2019 1248

Poezia zilei Din picături sunt toate - Irina Lucia Mihalca

15 Jun 2019 1938

Lumea poeziilor Strigătul - Irina Lucia MIHALCA

08 Jun 2019 2151

Lumea poeziilor Din picături sunt toate - Irina Lucia MIHALCA

11 May 2019 1952