Lumea poeziilor Nichita Stănescu - Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.
 
Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.
 
Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.
 
Despre Nichita Stănescu
 
Unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română, Nichita Stănescu obişnuia să spună despre limba română că este „Dumnezeiesc de frumoasă”.
 
O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul Căluțul de Mare Constanța aduce omagiu lui Nichita Stănescu într-un moment artistic special

22 Mar 2024 637

Monedă numismatică dedicată celebrării a 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, lansată de BNR

21 Apr 2023 1316

Cu 85 de ani în urmă, la Constanța, se năștea Doina Ciurea. Scriitoare, pasionată de cultura japoneză și soția lui Nichita Stănescu

20 Feb 2023 2818

Au trecut 39 de ani de la dispariția lui Nichita Stănescu. Ce evenimente au mai avut loc în istorie într-o zi de 13 decembrie

13 Dec 2022 1347

13 decembrie 38 de ani de la moartea lui Nichita Stănescu. Date despre familia și educația marelui poet

13 Dec 2021 3129

Nichita Stănescu „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru”

31 Mar 2021 5069

Primăria Limanu asfaltează străzile din Vama Veche și reabilitează infrastructura rutieră din 2 Mai

24 Feb 2021 2655

Se fac angajări la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu“, din Mereni

10 Jul 2020 1873

Astăzi se împlinesc 36 de ani de la moartea scriitorului Nichita Stănescu

13 Dec 2019 1682

„Tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă”. 35 de ani fără Nichita Stănescu, poetul sufletelor (video)

13 Dec 2018 2739

31 August - Ziua Limbii Române. Celebrăm limba română oriunde în lume este casa ei

31 Aug 2017 6714

Școala Gimnazială ”Nichita Stănescu” din Mereni, județul Constanța, angajează administrator. Când este concursul

15 Aug 2017 3277

Demonstraţie a sportivilor de la Gethika Team la sărbătoarea Şcolii Gimnaziale „Nichita Stănescu“ din Mereni

06 Apr 2017 3581

Au trecut 84 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu

31 Mar 2017 3414

Mircia Dumitrescu, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“ „Dacă în tinerețe te lupți pentru a te afirma, la senectute creativitatea te ține viu“ (galerie foto)

21 Mar 2017 3792