Lumea poeziilor Radu Stanca - Urcuş

Pe cât de neschimbată ai rămas,
Pe-atât sunt eu schimbat de vreme...
Tu urci colina cu acelaşi pas,
Eu mai anevoios şi mai alene.
 
Şi totuşi mergem amândoi-nainte
Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,
Eu nevoit să calc peste morminte,
Tu ocolindu-le cu uşurinţă...
 
Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,
Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,
Acolo unde panorama-i vastă,
Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,
 
Acolo cel ce-ajunge dintre noi
Nu va privi zadarnic înapoi...

Despre Radu Stanca

Originar din Sebeş, Radu Stanca s-a născut pe 5 martie 1920, într-o familie cu tradiţii intelectuale, şi a fost dramaturg, poet, eseist şi regizor de teatru român.

Urmează cursurile Liceului „G. Bariţiu”, iar din această perioadă datează debutul poetic. În 1938, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, pe care o continuă la Sibiu. Îşi ia licenţa „magna cum laude”, cu o dizertaţie despre „Problema cititului – Contribuţii la estetica fenomenului literar”, publicată în revista „Transilvania”.

În 1947, potrivit Wikipedia, obţine Premiul „Sburătorul”, pentru piesa de teatru „Dona Juana”, iar în 1951, se căsătoreşte cu actriţa Dorina Ghibu. Trei ani mai târziu, se naşte unicul său fiu, Barbu. În decursul vieţii, a colaborat la „Tribuna”, „Steaua”, „Contemporanul”, cu poezii şi articole despre arta spectacolului.

În decembrie 1962, în urma unei crize pulmonare acute, Radu Stanca se stinge din viaţă, la numai 42 de ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea poeziilor Radu Stanca - Poem

21 Nov 2014 2406

Lumea poeziilor Radu Stanca - Cupa

03 Nov 2014 2565

Lumea poeziilor Radu Stanca – Fata cu vioara

26 Oct 2014 3416