Sărutul - Irina Lucia Mihalca

 Imprevizibile sunt clipele.
 Până la întâlnirea noastră, imponderabile,
 își așteaptă, tăcute,
 timpul și locul,
 zborul și visele din stele.
 Fără aripi, fără pânze, fără vânt.
 Acum știi, ele vin odată cu tine, prin tine.
 
 Căutare.
 Rătăcire.
 Bucurii și lacrimi.
 
 În noapte, îți ascult bătăile, respirația, gândurile.
 În urmă lași totul.
- Dă-mi mâna, deschide-ți aripile!
 

 Când mâinile ni s-au atins,
 cuvintele invizibile țâșnesc din inimi pe buze,
 ca o explozie între lumină și întuneric

 sau, poate,
 a fost suficient
 doar o scânteie divină
 să ne aprindă flăcăra
 atât de fragilă și totuși, puternică.
 
 Dincolo de timp, realitate și vis.
 Magie. Extaz și pasiune.
 Lumină.
 Infinit.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.