A început sezonul bolilor diareice acute! Câte persoane au ajuns la spital

Numărul cazurilor de boli diareice acute rămâne ridicat! La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, 73 de cazuri au fost înregistrate în perioada 16-22 iulie. Dintre acestea, 47 de persoane au fost internate. Încă de la începutul lunii, numărul pacienților care suferă de această boală a crescut aproape de două ori comparativ cu restul anului.
 
Boala diareică acută are ca semn creşterea frecvenței scaunelor la trei sau mai mult, cu o consistență apoasă sau diminuată. De cele mai multe ori, aceste scaune sunt consecința unor infecții ale tubului digestiv (cauzate de virusuri sau bacterii), însoțite de deshidratare, care reprezintă elementul de gravitate. De obicei sunt boli autolimitate, ce durează de la câteva zile până la o săptămână.
 
Bacteriile cu rolul cel mai important în boala diareică sunt: Shigella, Salmonella, unele tulpini de E.coli, Campylobacter, Vibrio cholerae. Virusurile cel mai frecvent implicate în boala diareică acută sunt: Rotavirus, Adenovirus, Norovirus, Astrovirus.
 
Din grupul bolilor diareice acute (BDA) fac parte dizenteria acută, cunoscută de populație ca „boala mâinilor murdare”, salmoneloză, toxiinfecțiile alimentare, gastroenterocolitele acute, holera, febra tifoidă, infecția rotavirală etc. Sursa de infecție o constituie produsele alimentare sau băuturile care conțin microbi, deseori omul bolnav sau purtătorii de germeni. Ceea ce este clar că vara riscurile sunt mai mari, deci se poate numi sezonul bolilor diareice.
 
Persoanele care au următoarele simptome ar trebui să se prezinte la Spitalul de Boli Infecțioase: scaune apoase multiple, explozive, urât mirositoare, febră, vărsături, colici abdominale, agitație, deshidratare (pierderea apei din organism).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți copii de la o grădiniţă au ajuns la spital cu probleme medicale. Anunțul Direcţiei de Sănătate Publică

08 Sep 2022 1419

INSP Metodologia de supraveghere a COVID-19. Cum este definit contactul direct. Clasificarea cazurilor

25 Aug 2021 1640

#ConstantaEsteBine Hidratare, odihnă și umbră

19 Aug 2021 2540

Beneficiile nebănuite ale trandafirului pentru sănătatea organismului

23 Sep 2020 2785

Consumatorii de nuci prezintă risc minim de a face un atac de cord

14 Feb 2019 1563

Nucile contribuie din plin la prevenirea bolilor cardiovasculare

22 Feb 2018 1749

Nucile sunt stimulent al memoriei. Sunt recomandate celor ce depun un efort intelectual sporit

28 Nov 2017 3225

Epidemie la un colegiu din județul Arad. Cursurile au fost suspendate. Care este starea elevilor

23 Nov 2017 1672

Voceaconstantei.ro Simptomele intoleranței alimentare

19 Jul 2016 2239

Sănătate Remedii naturiste pentru o problemă medicală frecventă la copii

09 May 2016 1556

17 elevi au ajuns la spital cu suspiciunea de intoxicație alimentară

16 Mar 2016 1649

Epidemie gastrică - 800 de elevi afectați

14 Mar 2016 1858

Încă un copil cu suspiciuni de sindrom hemolitic-uremic va lua drumul Bucureștiului

25 Feb 2016 1483

Sănătate Seminţele de mac, un remediu pentru insomnii

05 Jan 2016 2374

Sănătate Remedii naturiste care te scapă de paraziţii intestinali

21 Sep 2015 5141