Sănătate Alimente care scad tensiunea arterială

Hipertensiunea arterială reprezintă un factor de risc pentru cazurile de infarct miocardic, insuficienţă cardiacă şi anevrisme ale arterelor. Alimentaţia poate ţine sub control tensiunea arterială şi poate reduce riscurile asociate cu complicaţii ale stării de sănătate.
 
Sucul de sfeclă roşie, spre exemplu, datorită conţinutului în nitraţi, dilată vasele de sânge, reduce tensiunea arterială, micşorând astfel riscul bolilor cardiovasculare şi prevenind apariţia atacului cerebral. Şi sucul de ţelină reglează tensiunea arterială aducând-o la parametri normali. Ţelina (atât frunzele, cât şi rădăcina) conţine vitamina A, betacaroten, vitamine din complexul B, fier, calciu, magneziu, potasiu şi sodiu organic.
 
Fructele şi legumele care conţin potasiu, precum mazărea şi bananele, sunt eficiente în ceea ce priveşte reducerea tensiunii arteriale şi pot înlocui cu succes suplimentele care conţin această substanţă. Pepenele verde, un alt exemplu, conţine fibre, vitamina A, potasiu, licopen, dar şi un antioxidant care are efect benefic asupra tensiunii arteriale. Tofu şi preparatele din soia au proprietatea de a scădea tensiunea. Consumul a trei fructe kiwi pe zi contribuie la scăderea tensiunii, deoarece aceste fructe conţin luteină, substanţă cu proprietăţi antioxidante.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Leurda scade tensiunea arterială

08 Sep 2014 2582