Când va atinge gripa punctul maxim de infecţie. Cinci oameni au murit deja. Simptome şi date oficiale

Cinci persoane au murit din pricina gripei sezoniere, iar vârful de sezon este aşteptat în următoarea lună. Populaţia României care nu s-a imunizat până în prezent ar trebui să meargă cât se poate de repede la medicul de familie pentru a-şi face vaccinul.
 
De menţionat că, din momentul vaccinării şi până la o imunizare sigură, sunt necesare aproximativ 2-3 săptămâni, ceea ce înseamnă că cei care îşi fac şi acum vaccinul antigripal ar fi protejaţi în momentul climaxului gripei din ţara noastră.
 
Ministrul Sănătăţii a anunţat că au fost 5 decese la nivel naţional, toate cele cinci victime nefiind vaccinate. Două persoane au murit la Galaţi, două la Mureş şi una în Arad.
 
Infecţiile respiratorii, mai ales virozele, sunt foarte puternice în această perioadă. În perioada 31 decembrie 2018 - 6 ianuarie 2019, la Constanţa au fost diagnosticate în serviciul de boli infecţioase 26 de cazuri afecţiuni respiratorii, din care au fost spitalizate 16 cazuri. Infecţiile la nivelul tractului respirator superior (nas, faringe, laringe) şi al tractului respirator inferior (trahee, bronhii) sunt cele mai frecvente în această perioadă a anului, mai ales din cauza temperaturilor foarte scăzute. Alte afecţiuni, mai grave, sunt pneumoniile şi exacerbările infecţioase sau chiar de ordin alergic (astm sau BPOC).
 
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a raportat la data de 4 ianuarie cea mai recentă statistică a evoluţiei infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a infecţiilor respiratorii acute în sezonul 2018-2019. Din nefericire, judeţul Constanţa se află pe locul secund, după Bucureşti, la numărul de cazuri de gripă confirmate. De la începutul sezonului au fost confirmate 67 de cazuri de gripă. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate în Bucureşti - 9 de tip AH1, 8 de tip AH3, 23 de cazuri de gripă A nesubtipate sau în curs de subtipare. Constanţa se află pe cel de-al doilea loc, cu trei cazuri de gripă AH3, 11 cazuri de gripă A nesubtipate sau în curs de subtipare şi un caz de gripă B. Urmează judeţele Braşov, Alba, Argeş, Galaţi şi Iaşi - sub 10 cazuri înregistrate. 

Simptome

Gripa debutează brusc şi violent, se transmite prin strănut sau tuse, iar simptomele apar în general între 1 şi 4 zile de la expunerea la virus şi durează între 5 şi 7 zile. Principalele simptome ale gripei sunt: febră, de 39 - 40 de grade, poate dura până la 5 zile şi este deseori însoţită de stări de oboseală, frisoane, dureri puternice de cap, senzaţie de usturime a ochilor şi roşu în gât; tusea uscată este şi ea prezentă şi poate avea o durată de manifestare până la două luni, persistând chiar şi după dispariţia celorlalte simptome; durerile musculare sunt mult mai acute decât în cazul răcelii şi pot fi însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, stări de greaţă şi vomă, care, în cazuri grave, pot genera şi alte probleme gastrointestinale.

Diferenţe între gripă şi răceală 

Gripa sezonieră este cauzată de virusuri umane gripale care infectează căile respiratorii, respectiv nas, gât, bronhii şi uneori plămâni. Cei care se îmbolnăvesc de gripă au, pe lângă febră, durere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare. În cazul virozei respiratorii, alta decât gripa, debutul bolii este mai lent, e însoţit de usturimi în gât, nas înfundat şi dureri de cap.
În cazul gripei, debutul bolii este brusc. În ceea ce priveşte temperatura corpului, în cazul gripei, aceasta depăşeşte 38 de grade, iar în cazul răcelii, bolnavii nu au temperatură, ci stări febrile. „Complicaţiile gripei pot include pneumonie, infecţii ale urechii, infecţii ale sinusurilor, deshidratare şi agravarea afecţiunilor cronice deja existente, cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă, astmul sau diabetul”, arată specialiştii.
 
Pentru a preveni gripa, în afară de vaccinare, care este cea mai eficientă măsură de prevenire a gripei, medicii afirmă că există o serie de reguli care, dacă sunt respectate, pot duce la limitarea răspândirii gripei. Astfel, oamenii sunt sfătuiţi să se spele pe mâini în mod regulat cu apă şi săpun, să îşi acopere gura şi nasul cu un şerveţel atunci când strănută, apoi să îl acopere şi să îl arunce. De asemenea, alimentaţia adecvată şi consumul de legume şi fructe este esenţial, la fel şi consumul de lichide, în special ceaiuri cu lămâie, apreciază specialiştii.
 
Citeşte şi:
 
Zeci de constănţeni s-au prezentat cu afecţiuni respiratorii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase


Constanţa, pe locul 2 la nivel naţional în ceea ce privește incidenţa cazurilor de gripă înregistrate
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 407

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 549

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 515

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 562

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 551

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 774

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 735

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 992

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 836

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 659

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 964

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 660

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 741

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 942

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 579