Centrul Natura Brusturele ne ajută să ne ocupăm de grijile noastre în privinţa necunoscutului

 
  • Ne dă încrederea să ne mişcăm înainte pe drumul nostru, în ciuda problemelor necunoscute care ne pot prinde în capcană pe drum.
  • Ajută persoana căreia îi e teamă să devină mai curajoasă, în timp ce îl aduce pe rătăcitorul îndrăzneţ înapoi pe drumul său iniţial
 
Tag. Centrul natura, sanatate
 
Brusturele acţionează într-o măsură atât de mare asupra întregului organism încât e cumva dificil să identifici afinităţile sale precise. Putem spune că deschide porii şi stimulează secreţiile suprafeţelor interne şi externe. El pare să acţioneze îndeosebi la nivelul ficatului, sistemului limfatic şi rinichilor. Stimulează metabolismul la nivel hepatic, curăţind şi hrănind prin limfă, şi îndepărtează reziduurile prin vene. Astfel, el fortifică, întăreşte şi tonifică ţesuturi şi organe, incluzând uterul şi prostata. Acţionează puternic asupra pielii, unde stimulează sau corectează transpiraţia.
 
La nivel psihologic, Brusturele ne ajută să ne ocupăm de grijile noastre în privinţa necunoscutului, „Haimanalele de rând”, urşii care pândesc în codrii întunecaţi în afara controlului nostru. El „agaţă” problemele profunde, complexe, pătrunde la esenţă şi aduce la suprafaţă amintiri vechi şi răspunsuri noi. Ne dă încrederea să ne mişcăm înainte pe drumul nostru, în ciuda problemelor necunoscute care ne pot prinde în capcană pe drum. Ajută persoana căreia îi e teamă să devină mai curajoasă, în timp ce îl aduce pe rătăcitorul îndrăzneţ înapoi pe drumul său iniţial. Restaurează vigoarea şi avântul.
 
Rădăcina e culeasă la sfârşitul primului sezon. Ea este dificil de depozitat, deoarece conţinutul ridicat de ulei are tendinţa de a face ca rădăcinile să râncezească cu uşurinţă. Un preparat glicerinat al rădăcinii este în deosebi plăcut, întrucât gustul dulce şi textura rădăcinii se amestecă bine cu glicerina. Coniacul e cel mai bun alcool pentru a evidenţia aroma dulce şi amară. Fructele pot fi culese toamna când sunt coapte , dar nu mult după, întrucât ele sunt consumate de insecte. Ele ar trebui date printr-o râşniţă de cafea sau un procesor de alimente, pentru a îndepărta spinii mici care se agaţă de ele din scai. Ele nu ar trebui tăiate. Seminţele negre-maronii pot fi mâncate fără o altă preparare, câteva odată. Ele au un efect rapid, salutar.
 
Articol preluat de pe CentrulNatura.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 331

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 305

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1024

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 360

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 478

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 480

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 861

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 700

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 595

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 583

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 675

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 856

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 723

Angajații DSP din nou la protest, la Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 813

CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate

26 Feb 2024 623