centrulnatura.ro Mesaj de la un cireș

  • Cireșul este mesagerul Mamei Pământ.
„Soarele mi-a îmbrățișat trunchiul, m-a ajutat să vă bucur cu flori frumoase și perfect echilibrate cu 5 petale, ploaia mi-a spălat rădăcinile și m-a ajutat să extrag din pântecele Mamei Pământ toată hrana de care am avut nevoie – și pentru că sunt recunoscător Luminii Soarelui și Întunericului Pământului, vă ofer crengi încărcate de rod, din prea plinul pe care l-am zămislit.

Ca să vă ofer cireșele coapte și dulci, am avut nevoie atât de Lumină, cât și de Întuneric, atât de apă, cât și se focul soarelui. Am avut nevoie de timp, de ani buni de zile să-mi extind rădăcinile, pentru a avea o bază solidă, cu ajutorul căreia să-mi pot crea darul meu către lume: fructele.

Suntem frați pe drumul Creației și armoniei.

Și voi, oamenii, ca și noi, cireșii – aveți nevoie de toate circumstanțele vieții pentru a putea să produceți roadele pentru care ați venit pe pământ. Aveți nevoie de timp, să vă ”împământați” bine în corpul pe care îl primiți când veniți pe această lume, să-l cunoașteți bine și să-i înțelegeți regulile de funcționare. Aveți nevoie de întuneric și de lumină în toate experiențele prin care treceți, ca să puteți aprecia ce suntenți cu adevărat și de cât de puține, aveți cu adevărat nevoie.

Ca și florile noastre, ale cireșilor, frumusețea tinereții voastre este minunată, dar scurtă și trecătoare. Iar perioada voastră de rodire este la fel de scurtă, și apare atunci când toate condițiile se combină. Roadele fiecăruia dintre noi aduc un plus energiei Mamei Pământ, care trăiește prin fiecare dintre noi o altă expansiune a cunoașterii sale.

Fiecare experiență pe care o trăim, fiecare dintre noi, o îmbogățește pe Ea, cea din care venim cu toții și cea în care ne vom întoarce cu toții.

Corpurile noastre fizice sunt formate din structura mamei Pământ, armonizată și vitalizată de lumina tatălui Soare.

Dacă vă veți hrăni corpul fizic cu fructe pline de energie ale Mamei Pământ, acesta se va putea vindeca și curăța de toate deșeurile acumulate în ani de zile (și în generații) de folosire a unui ”combustibil” greșit.

Corpurile omenești nu se pot hrăni cu alimente moarte și să rămână mult timp funcționale. Îmbătrânesc repede și se îmbolnăvesc frecvent atunci când primesc ca și combustibil substanțe modificate, alimente moarte, cadavre sau prea multe amestecuri.

Învățați să vă reobișnuiți cu fructele arborilor și ale plantelor. Corpul vostru le primește cu bucurie, umplându-se de aroma, culoarea și gustul lor hrănitor.


Plantele au multe lecții să vă învețe și au fost întotdeauna alături de om, în toate căutările sale și în toate ”rătăcirile” sale – ajutându-l cum pot ele mai bine și susținându-l continuu.

Cireșii au nevoie de gândurile și energia voastră apreciativă, au nevoie de sentimentul vostru de recunoștință, atunci când le consumați fructele.

Cireșii sunt arbori delicați, precum poeții din lumea voastră umană, care se hrănesc și cu gânduri bune și cu multă iubire.

Mesajul lor este unul de răbdare, așteptarea momentului potrivit și echilibrare a energiilor profunde.
Ați văzut ce fac copiii cu cireșele culese din copac? Le pun după urechi, pe post de cercei.
Iar urechile, majoritatea știți deja, sunt locul de proiecție al rinichilor corpului vostru fizic (urechile și rinichii au aceeași formă).

Așadar, copiii umani știu la ce folosesc cireșele – la întărirea energiei rinichilor – organe de importanță fundamentală în corpul vostru – sediul vitalității și a longevității voastre.

Prelungiți-vă viața folosind darurile fructelor de cireș.

Roșul aprins al cireșelor vă va tonifica glomerulii renali, niște ghemulețe vasculare din interiorul rinichilor, care au un rol esențial în procesele de detoxifiere și reechilibrare ale organismului.

Dacă veți avea rinichi puternici, spatele va fi puternic, coloana va sta dreptă și toate oasele se întăresc. Structura de susținere a corpului se întărește și întregul corp fizic se ”împuternicește”. Rinichii asigură echilibrul tuturor mineralelor în corp, asigură buna circulație a sângelui în vase, până la vârful degetelor de la mâini și picioare – așa că veți avea mâini și picioare calde o perioadă bună după o cură de cireșe.

Sezonul cireșelor este scurt – doar o lună, cel mult două pe an – și merită să profitați din plin de el. Și nu uitați să vă puneți deoparte, la uscat, atât codițele de la cireșe, pentru a avea din ce face ceaiuri întăritoare pentru rinichi la vremea rece a iernii, cât și sâmburii de cireșe la uscat – din care vă puteți face binefăcătoare pernuțe, pe care le puteți apoi încălzi în cuptor și aplica pe rinichi, iarna, când frigul amenință ”să pătrundă în oase”.

Vă mulțumesc că-mi ascultați mesajul de iubire și sunt recunoscător tuturor ființelor cu care îmi pot împărți bucuria roadelor creației mele.”

Acesta a fost dialogul meu interior cu un cireș încărcat ochi cu fructe – și oferind cu generozitate crengile sale încărcate păsărilor cerului, dar și oamenilor care treceau pe lângă el.

Cireșele dulci-acrișoare sau dulci-amărui, cu efect benefic asupra organismului oamenilor – sunt fructe echilibrate, care apar doar odată pe an, în preajma Solstițiului de vară, să ne ajute să ne întărim rinichii, glandele suprarenale și ganglionii limfatici.

O cură de cireșe (tip monofruct, adică o zi întreagă mâncat doar cireșe – sau o mare parte din zi, mâncat doar cireșe) – reprezintă o detoxifiere puternică pentru întregul organism, dar în special pentru rinichi și glandele suprarenale (glandele de stres ale oamenilor, care sunt epuizate și prost funcționale la toți oamenii moderni).
Adăugarea fructelor în dietă poate fi făcută în perioada sezonului cald, întrucât acestea au un efect tip răcorire asupra organismului (alături de efectul clar, de detoxifiere și eliminare a reziduurilor acide din organism). Dacă mâncând fructe resimțiți disconfort, dureri, balonări sau dacă nu puteți mânca fructe – nu este nici o problemă.

u forțați organismul, dați-i cantități foarte mici odată, încercați să vă reobișnuiți corpul cu alimentele care îi sunt potrivite și-i fac bine. Nivelul de toxicitate al corpului multor oameni (mai ales al celor care consuma excesiv sau exclusiv lactate, carne, ou și pâine-patiserie – adică hrană gătită) este atât de mare încât consumul de fructe agravează (de la dureri gastrice, până la balonări și distensie intestinală) – întrucât elimină ”în forță” reziduurile acide. Nu forțați în nicio direcție organismul. Încercați doar să-l vindecați blând, treptat, având răbdare să treacă prin diferite etape de detoxifiere și întorcându-vă la starea lui originară, în care poate digera fructe și legume fără probleme.

Folosiți cura de cireșe ca pe un prim pas al unei detoxifieri mai profunde, care va continua în perioada verii cu alte cure: de pepeni sau de struguri.

Cireșele sunt simbolul abundenței – poate mai mult decât celelalte fructe – care toate simbolizează ideea ”este destul pentru toată lumea” – pe care încearcă să ne-o transmită repetat Mama Pământ.

Întăriți-vă centrul ”rădăcină” al corpului (zona sacrală și lombo-sacrală) astfel încât să trăiți realitatea abundenței în propriul corp. Pentru a reuși să depășiți vibrația fricii ”că nu este destul”, ”că nu am ce-mi trebuie” – o frică puternic accentuată de societatea modernă.

Dacă vă întăriți ”rădăcina” (citiți rinichii și funcția lor de filtrare) – veți putea mai ușor discerne ce aveți nevoie, cu adevărat și ce puteți elimina liniștiți din viața voastră.

Veți putea filtra ”Lumina” și ”Întunericul” întocmai precum cireșul – care le folosește pe ambele pentru a crește, a se maturiza și a rodi.

Cireșul este mesagerul Mamei Pământ, care încearcă în toate felurile să ajungă și la noi – pentru a ne trezi la realitatea a cine suntem cu adevărat: ființe de lumină, având o experiență într-un corp fizic ”întunecat” (plin de acizi și reziduuri).

Poftă bună la cireșe tuturor celor aflați pe calea căutării Adevărului interior!
 
Sursă text: centrulnatura.ro

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 422

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 338

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 309

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1025

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 361

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 479

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 484

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 867

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 713

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 596

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 585

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 680

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 862

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 724

Angajații DSP din nou la protest, la Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 814