Consumul de grăsimi și posibilitatea îndepărtării acestora

Sursa foto Pixabay
  • Prin ”antrenament” înțeleg aici învățarea și aplicarea (exersarea) anumitor reguli și modalități de comportament până când sunt atât de bine stăpânite, încât devin o a doua natură.
  • Scopul antrenamentului este să-i ajute pe oameni la trecerea spre o alimentație naturală, adică potrivită speciei umane. 

Legile Naturii nu se prea suprapun peste ceea ce facem noi ca oameni. Să ne reîntoarcem la legile naturii înseamnă să trecem printr-o serie de neplăceri, pe care schimbările ritmului vieții și al sistemului de valori le va produce în viețile noastre.
 

În continuare, vă voi oferi o serie de sfaturi practice, asupra modului în care puteți să vă re-aduceți în ordine consumul de energie al propriului dv organism. Pentru aplicarea Sistemului meu de însănătoșire naturală este necesar un antrenament bun și complex. Cele mai mari dificultăți constau în antrenarea sistemului, care a suferit cele mai distructive influențe datorită reprezentărilor moderne: nutriția.


Prin ”antrenament” înțeleg aici învățarea și aplicarea (exersarea) anumitor reguli și modalități de comportament până când sunt atât de bine stăpânite, încât devin o a doua natură. Scopul antrenamentului este să-i ajute pe oameni la trecerea spre o alimentație naturală, adică potrivită speciei umane.



Încep cu o serie de reguli, pe care consumul alimentelor naturale îl necesită. Cele mai multe întrebări ale cititorilor mei, precum și auditorilor prelegerilor mele se referă la consumul de grăsimi și posibilitatea îndepărtării acestora. Un corp plin nu este doar o depășire clară a unității dintre formă și conținut, care să producă o lipsă a armoniei interioare a organismului. Ci este și un semn că se preia prea multă energie, decât îi este necesară, de fapt, corpului. Energia în exces se schimbă într-o substanță ce o poate depozita o perioadă mai lungă – adică grăsimea.
 


O cantitate mică de grăsimi este nevoie să se găsească în celulele corpului: ea folosește ca sursă de rezervă pentru necesarul de energie al corpului în situații extreme, în situații de foame de lungă durată, în solicitări intensive al corpului, în caz de frig extrem etc.


Dar când se ”colectează” în mod sistematic energia sub această formă, se ajunge la îngrășare, la degenerarea țesuturilor, care este exact un semn de lipsă a sănătății. Așa numiții oameni practic sănătoși cu greutate excedentară a corpului nu au nici cea mai mică suspiciune că boli perfide se pot ascunde și acapara neștiut organismul. Dar nu întâmplător ei sunt obosiți, somnoroși, iritabili, puterea lor de rezistență împotriva răcelilor este scăzută, tensiunea sanguină nu le este stabilă și au probleme cardio-circulatorii.
 


Din punct de vedere medical, supraponderea este o boală cronică, care poate dura zeci de ani, dar care de la primele simptome acute poate duce la probleme mortale: atac cerebral, infarct cardiac, comă diabetică sau multe alte probleme brusc apărute.
 
Dar în același timp, poate produce afectări cronice treptate, precum: osteocondroză, arterioscleroză, alergii, colită, gastrită, duodenită, hepatită, pancratită, tensiune arterială crescută etc.

 
Principala problemă a acestor tulburări este, așa cum am menționat, producția exagerată de energie în corp, apărută datorită nutriției eronate: alimente îmbogățite artificial cu proteine animale, cu grăsimi și carbohidrați – ce pot determina o creștere degenerativă a organismului și o tulburare a structurii chimice normale a celulelor. Ce am putea face, pentru a ne schimba nutriția?
 

Deja v-am prezentat că pentru om, este programat consumul de legume, fructe, păstăi, grâne, bobițe, ierburi comestibile, semințe, nuci și miere, iar în stadiul de sugar, doar laptele de mamă. În perioada trecerii către o nutriție vindecătoare, oamenii pot consuma și ouă, plus pește, iar la cei care au simptome clare de floră intestinală dezechilibrată și produse fermentate de lapte, precum iaurtul.
 



Faza de trecere poate să dureze săptămâni sau luni. Să nu uitați că în această perioadă va avea loc un proces interior de vindecare, de aceea este important să nu vă grăbiți. Pentru inconștientul nostru, care s-a dezvoltat în decursul întregii noastre vieți adaptat la alimentele folosite, normalul îl reprezintă acele alimente ”dăunătoare” folosite. În concordanță cu acest ”normal” el a dezvoltat diferite programe de administrare pentru diferitele sisteme ale organismului și pentru întregul corp.
 

Aceste programe includ ceea ce am putea numi ”ciclul de producție” al vitalității organismului: ele susțin stabilitatea structurii chimice a celulelor și stabilitatea frecvenței pulsului și frecvenței respiratorii, mecanismul schimbării energiei suplimentare în grăsime, ritmul activității tractului stomac / intestin și altele. Orice funcție cât de mică a organismului este descrisă în programul subconștientului nostru.
 

 Cât timp organismul omenesc se află în condițiile sale deformate, ne-naturale, se instalează un ”ciclu de producție” automatizat, al cărui scop este supraviețuirea organismului.
 
Astfel, până acum, știm că acest ”ciclu de producție” muncește ineficient și micșorează la jumătate durata de viață a oamenilor, iar în ultimii ani corpul se îmbolnăvește prin intoxicare de multiple afecțiuni cronice. Dar trebuie să luăm în considerare că „întreprinderea” interioară lucrează cum poate ea mai bine și nu o putem ”închide” pentru un timp. Ci avem nevoie să schimbăm modul său de lucru treptat, pas cu pas, cu ajutorul unor metode speciale. Așa încât putem să introducem în inconștient programe de gestionare funcționale, asemănătoare cu cele pe care Natura le-a programat în memoria noastră genetică.



Aceste programe naturale din aparatul nostru genetic dispar în cursul tulburărilor de dezvoltare ale civilizației noastre. Ele sunt date la o parte total sau parțial datorită condițiilor de viață artificiale, create de omul însuși pentru sine. Depinde de fiecare dintre noi dacă dorim să re-folosim posibilitățile naturale din corpul nostru.

Acest proces ar putea dura o perioadă de timp, așa cum am menționat, și în nici un caz nu trebuie accelerat artificial și supra-solicitat organismul. Vă pot repeta ce li s-a întâmplat la doi dintre elevii mei, care au luat parte la unul dintre experimentele dn deșert. După terminarea experimentelor, unul dintre aceștia s-a dus într-un restaurant, iar celălalt într-o piață, pentru a-și procura produse, la care renunțaseră anterior.
 
Comportamentul lor poate fi explicat doar prin faptul că în perioada de trecere au făcut greșeli, iar subconștientul lor a fost constrâns prin voință să lucreze după noua schemă. De aceea, subconștientul a protestat, și după suprasolicitarea dificilă din deșert ambii au slăbit controlul asupra forței voinței. De aceea vă repet mereu: fără presiune, fără constrângere. Doar treptat, cu răbdare și claritate, cu privire la scopul urmărit. Și lucrul cel mai important: nu vă chinuiți cu starea de foame. 
 
Sursa text: www.centrulnatura.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 346

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 416

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 722

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 407

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 326

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1061

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 374

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 506

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 494

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 893

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 759

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 612

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 604

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 726

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 870